Actualitate

Primarul Ovidiu Creţu, nemulţumit de ritmul lucrărilor din Parcul Municipal (FOTO)

Edilul Bistriţei a declarat că, atunci când va fi în întregime reabilitat, parcul va fi unul luminos, cu alei colorate în roşu şi pistă pentru biciclişti, cu un labirint vegetal interesant pentru copii şi cu un lac ”fie cu apă cristalină şi flori pe margine, fie plin de păsări”, care ar putea deveni patinoar pe perioada iernii.

”În 2006, când s-a aprobat PUZ în Consiliul Local a fost mare vâlvă în oraş, iar studiul de fezabilitate a terminat în 2008. După ce am fost ales primar am pus studiul pe masa consilierilor, am făcut şi dezbateri publice, iar lumea s-a lămurit că parcul trebuie reabilitat. Am reuşit să obţinem finanţare europeană de circa 4,5 milioane de euro, iar lucrările care au început în acest an. Sunt nemulţumit de ritmul în care au avansat lucrările, a fost un an ideal pentru constructori. Nu sunt mulţumit că au lucrat constructorii. Este adevărat că termenul de finalizare este mai 2013, vom urmări să-l facă, dar m-aş fi aşteptat să lucreze mai bine şi să avem faze mai avansate”, a spus Creţu.

Planul urbanistic şi studiul de fezabilitate pentru Parcul Municipal au fost contractate şi realizate în ultimul mandat de primar al lui Vasile Moldovan, iar firma care le-a proiectat aparţine profesorului Mitrea din Cluj, ”un peisagist celebru nu numai în Transilvania”, conform primarului Bistriţei.

Partea de circulaţie pietonală este pe nuanţă de roşu, fiind adus un asfalt colorat foarte scump. Aleile pietonale sunt făcute din pavaj de ciment, tot de culoare roşie. Totodată, va exista şi pistă pentru biciclişti, iar între aceasta şi parc va fi tot o alee pietonală. Primarul Ovidiu Creţu a spus că au fost tăiaţi doar arborii bolnavi, iar vegetaţia care nu este necesară va fi eliminată, pentru a avea un parc luminos. În tot parcul, cu excepţia părţii din mijloc unde va fi Aleea personalităţilor, era prevăzută semănarea de gazon, însă s-a renunţat la idee şi în primăvară vor fi montate rulouri de gazon.

În ceea ce priveşte lacul din centrul parcului, edilul a precizat: ”Am văzut în vara asta la Sevilla un lac plin de păsăret, plin de pene şi de mizerie. Ca o crescătorie de raţe era. Este şi varianta să facem ca o piscină cu flori pe margine, cu apă cristalină. Va trebui să alegem între cele două variante. Acum oglinda de apă are contur. Am încercat o modificare pe parcurs, s-o transformăm iarna în patinoar, să vedem dacă vom reuşi. Deci să evacuăm apa şi să instalăm acele tuburi care se pun la patinoarele artificiale. E complicat fiindcă e o suprafaţă neregulată, iar cei care investesc în astfel de lucruri au nevoie de un contract pe 30 de ani, ca să ştie că e sigur. Există şi varianta să cumpărăm noi o astfel de instalaţie. Două poduri vor face legătura între alei. Dacă facem patinoar, acele poduri trebuie să fie foarte arcuite”.

În zona din spatele Turnului Dogarilor se va amenaja un labirint de verdeaţă care va avea o înălţime de 1,20-1,30 metri şi vor fi puse bănci pentru ca părinţii să-şi poată supraveghea copiii. ”Va fi un loc interesant şi gustat de copii mai ales”, crede primarul Ovidiu Creţu.

Veveriţele se vor bucura şi în această iarnă de provizii, fiind începută alimentarea cu nuci a cuştilor din lemn montate în câţiva arbori, câte o jumătate de sac de nuci în fiecare colivie.

Proiectul de reabilitare şi modernizare a Parcului Municipal este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi prevede realizarea unor lucrări de anvergură, ”care vor transforma parcul în adevărata inimă verde a oraşului, o oază de agrement şi relaxare la standarde europene”, după cum anunţă municipalitatea.

Se vor reabilita şi reconfigura aleile, locurile de joacă, foişorul pentru fanfară, se va realiza o alee nouă pentru biciclete şi role (care va urma perimetrul parcului), se va crea un labirint vegetal, va fi înlocuit vechiul mobilier urban cu unul nou, se va amenaja un luciu de apă, vor fi instalate patru cişmele de apă şi trei toalete publice. Proiectul prevede lucrări ample menite să conducă la reconfigurarea zonei verzi, precum şi plantarea de arbori care să îmbogăţească biodiversitatea parcului. Numărul total de arbori va creşte la sfârşitul proiectului, urmând să fie plantaţi peste 250 de noi arbori din specii adaptate zonei.

Lucrările de amenajare a Parcului Municipal costă 17,6 milioane de lei, iar termenul prevăzut pentru finalizare este luna octombrie a anului viitor, însă parcul ar putea fi gata în vara lui 2013. Acest proiect face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, care mai cuprinde reabilitarea axelor turistice, a Centrului Cultural Municipal, modernizarea străzilor din zona centrală, restaurarea şi consolidarea monumentului istoric Casa cu Lei şi introducerea de sisteme de supraveghere în centrul istoric.

8 comentarii

  • Daca se mergea organizat ,adica pe portiuni incepand dinspre sala polivalenta,pana la stadion (de cealalta parte se puteau bucura atat copii cat si adultii)cu termene de predare, acum putea fi la gata cel putin jumatate din parc .(spun asta pentru ca acolo se organizeaza si evenimente sportive iar aspectul parcului conteaza in momentul in care vin atatea mii de spectatori sigur si din alte parti ale tarii)Dar cum intarzaierile s-au dovedit a fi o sursa buna de castig(scurgeri de bani) atat pentru o parte (primaria) cat si pentru cealalta parte (executantul) iata-ne in prag de iarna cu transee in loc de parc.

  • Primarul nostru putea sa se ocupe si de transeele de pe strazile ca a mea, unde locuiesc de 13 ani.Personal, m-am saturat sa vad ca se ocupa doar de centrul orasului. Daca are de gand sa continuie asa, ar putea strange impozite si voturi doar de la cei ce locuiesc acolo. Mai mult, am amutit cand l-am auzit raspunzand jurnalistilor ce il interogau cu privire la fantanile arteziene multicolore planificate, ca el a incheiat problemele cu asfaltul in oras, si a facut gramadoaie de parcari. Am mai spus-o si in iarna trecuta, cand se plimba pe partia din minunatul Wonderland, ca doar tichia de margaritar ii lipseste. Cosider ca-si bate joc de toti cei ce locuim pe langa centru, mai aproape de acesta decat dumnealui, desi si-a tras anul trecut soseluta curatata toata iarna, in timp ce restul zaceau sub damburi de zapada. La cat ma scarbeste situatia, ma lasa rece parcul lui hodorogit, sau daca nu-l termina niciodata. Sa puna doamna din banii mei si sisteme de supraveghere in centru, ca eu de asta am nevoie! Si ii propun sa darame biserica saseasca, sa puna un urias strut din plastic roz in locul ei, sa se stie in istorie ca a fost primar!

    • „maine dimineata o sa trimit o echipa sa va asfalteze strada …..sa fiti acasa sa aratati gropile”

    • n-o sa ma gaseasca acasa, ca dimineata fac bani de impozite 🙂
      Poate sa-i arat strada, ca-i numai noroi si balti. Daca, prin absurd, ar citi pe-aici, ar sti despre ce strada vorbesc. Stiu ca asa cum pe mine nu ma intereseaza parcul lui, pe el nu il intereseaza strada mea. Daca n-as plati impozite si n-as merge la vot, nici nu as avea pretentii.

  • Si sa faca poduri peste baltoaca ce se va umple vara de tantari, ca fara poduri arcuite bine,care vor costa cat asfaltul pe o strada, nu se poate!

    • Oricum fondurile europene pentru dezvoltare regionala, sunt in opinia mea o mare porcarie. Peste tot in Europa, ajung acesti bani in mainile unor nepriceputi in ale organizarii banilor, si se apuca acestia sa-i ingroape pe toti in cate un singur obiectiv, sa nu se omoare facand multe proiecte. Rezultatul? Lucrari megalomanice, cu marmura si granit in loc de asfalt, inoxuri si bronzuri scumpe, acoperisuri uriase din sticla peste piete de sute de mii de metri patrati,constructii uriase de gari(Germania) si metrouri in sate turistice (Austria), de parca trebuie sa ii concuram pe faraoni, in timp ce in tarile platitoare, unii nu au WC-uri in casa si-si vand copiii din lipsa de educatie si justitie.De asta avem si noi drumuri pavate pe camp, partii pe unde nu ninge si sali de sport in sate fara copii, belti numite pretentios luciu de apa Si acolo se duc tot bani de-ai mei, doar ca nu-i strange primaria Bistrita, ci finantele, direct din afacerea mea.

  • sa pui apa cristalina cu flori si pasari, intre doua gredinite ai caror copii ieseau des in parc, mi s-a parut de la inceput o idee geniala. Sper sa angajeze si salvamar, ca altfel, educatoarele trebuie sa invete sa inoate sau sa incuie copiii in gradinite.Dar vad ca nimeni nu se sesizeaza, nici eu nici primarul nu avem copii mici, deci, egal….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.