Problemele de urbanism ale orașelor vor fi discutate, miercuri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud în cadrul unei sesiuni de comunicări științifice ”Urbanismul între teorie și realitate”, organizată în colaborare cu de CJ Bistrița-Năsăud și Asociația Secretarilor Municipiilor, Orașelor și Comunelor din Bistrița-Năsăud.
Dezbaterile vor avea loc miercuri, 18 decembrie 2019, ora 10.00, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud cu următorii invitați speciali:
- dr. arh. Florentina IUGAN – Președinte delegat al Registrului Urbaniștilor din România
- Prof. Univ. Dr. Arh. Vasile MITREA – Președinte al Comisiei de cultura de la Uniunea Arhitecților din România
- Avocat Augustin ZEGREAN
Prezentări
- Problemele patrimoniului construit și amenajat – prezintă Prof. Univ. Dr. Arh. Vasile MITREA
- ”Reforma actuală a legislației din domeniile construcțiilor și amenajării teritoriului și urbanismului – provocări și perspective” – prezintă Dr. Arh. Florentina IUGAN, președinte delegat al Registrului Urbaniștilor din România
- Probleme actuale în practica instanțelor de contencios administrativ – Decizia nr.436/2009 a CCR cu privire la răspunderea semnatarilor CU și AC – prezintă Avocat Augustin ZEGREAN din cadrul Societății civile profesionale de avocați ZEGREAN, GAFTONE și Asociații
- Stadiul actualizării PUG – RLU la nivelul celor 62 u.a.t. din județul Bistrița-Năsăud – prezintă Arh. Șef al județului BN – Radu SAPLĂCAN
- ”Evoluția urbană a Bistriței” – prezintă istoric de artă Dr. Vasile DUDA
Dezbateri
- Identificarea unor modalități de aplicare unitară a legislației și a principiilor urbanismului în planificarea spațială;
- Necesitatea organizării unor cursuri de pregătire profesională pentru funcționarii cu atribuții și responsabilități în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului la nivel de u.a.t.
Invitați:
- Primarii, Secretarii generali și Responsabili urbanism la nivel de U.A.T;
- Reprezentanți ai Consiliului Județean Bistrița-Năsăud;
- Reprezentanți ai Instituției Prefectului jud. Bistrița-Năsăud;
- Reprezentanți ai Inspecției în Construcții BN;
- Reprezentanți ai OAR și ai RUR din municipiul Bistrița;
- Reprezentanți ai Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița – Năsăud;
- Reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud;
- Reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Bistrița;
- Reprezentanți ai Direcției de Cultură Bistrița-Năsăud;
- Reprezentanți ai AQUABIS;
- Reprezentanți ai altor instituții
Sunteti niste botanisti cu totii ! Pierdere de timp !