Actualitate

Anchetă penală în cazul Ilva Mică. Medicul care a externat pacientul ar putea fi acuzat de abuz în serviciu

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița fac cercetări în cazul bărbatului de 77 de ani din Ilva Mică, externat din spital înainte să afle că e infectat cu Covid-19, și care, odată ajuns acasă a decedat.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, procurorii s-au sesizat din oficiu și au început cercetările în acest caz sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor.


Anchetatorii consideră că, la nivelul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, nu au fost respectate măsurile dispuse de autorități în vedere prevenirii și limitării infecției cu noul coronavirus.

Urmărirea penală este efectuată de lucrători de la Poliția Judiciară, sub supravegherea unui procuror de al Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița ”pentru lămurirea cauzelor sub toate aspectele”.

Deși în comunicat nu este menționat niciun nume al vreunui angajat al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, managerul unității medicale, Gabriel Lazany, a spus, miercuri, că decizia de a externa pacientul i-a aparținut medicului curant de la Secția de Medicină Internă.

În comunicatul Parchetului mai este menționat și un alt dosar în care au început cercetări. Este vorba de o femeie care s-a prezentat la o unitate medicală și a mințit spunând că nu a avut contact cu nicio persoană infectată cu Covid-19 – deși acuza simptomatologia specifică bolii- ascunzând cu bună știință că un membru al familiei a fost diagnosticat cu boala. Ea va fi cercetată pentru fals în declarații.

VEZI ȘI:

3 comentarii

  • Mai oameni buni? Voi sunteti sanatosi la cap? Pe unul care minte il pui la caz penal ( ceea ce e absolut normal) si pe doctorul asta care e mai iresponsabil decat oricine…. Abuz in serviciu… Hai sa i dam bonus 500 euro ca poate chiar i merita… Respect personalului medical RESPONSABIL!!!

  • Pacientul s-a simtit mai bine deci a fost externat, iar pentru ca nu prezenta simptome respiratorii, medicul nu s-a gandit ca ar avea Covid.
    Pacientul a murit acasa din alte cauze, nu din cauza virusului.
    Medicul a gresit ca l-a externat inainte de a primi rezultatul, dar situatia ar fi fost la fel, adica pacientul oricum murea, iar rudele oricum erau deja infectate si infectati si toti cu care rudele au venit in contact daca binenteles nu s-au protejat.
    Asa ca ce mare tam-tam?
    Infectarea si la munca ca intram in colaps!

  • Interesant cum Parchetul descoperă externarea pacientului cu 1010 ani mai devreme și anume „ulterior la data 30.03.3030” SF-ul e zero pe lângă astia ‍♂️

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui situatia e aceasi Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS