Actualitate

Prof. Florin Bojor a fost citat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Profesorul de religie Florin Bojor a fost citat, luni, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Este parte vătămată într-un dosar foarte important: „Sper să li se facă dreptate celor 100.000 de români, cărora prin gazare, li s-a transmis că trebuie să stea în frică și iobăgie față de noii stăpâni ai României”.

„Azi, ca parte vătămată, mi-am susținut Plângerea la Parchetul din București cu privire la gazarea și umilința la care am fost supus la Protestul Diasporei din 10 – 11 august 2018. Următoarea întâlnire cu oamenii PSD-ALDE care ne-au gazat și înjosit va fi la Tribunal. Sper să li se facă dreptate celor 100.000 de români, cărora prin gazare li s-a transmis că trebuie să stea în frică și iobăgie față de noii stăpâni ai României. Cât mai putem răbda să vedem cum o mână de fanarioți distrug viitorul copiilor noștri?”, a scris profesorul Bojor pe Facebook.

Profesorul de religie Florin Bojor, care a participat la mitingul Diasporei din 10 august de la Bucureşti, anunța în vară că a transmis o plângere Parchetului Militar în care le cere procurorilor să analizeze „implicarea PSD – ALDE în organizarea prin intermediul Jandarmeriei Române de la Bucureşti a gazării noastre la protestul din Bucureşti cu scopul de a instaura frica în poporul român”. Detalii aici.

Sursa foto: Facebook 

12 comentarii

  • Pentru că zilele acestea franceza face modă la Bistrița, Albert Camus scria într-un eseu „Je me révolte, donc nous sommes” – Mă revolt, deci suntem! Doamna Pană, la Bistrița putem exista și fără partid și fără gașcă și fără Dragnea. Fapt interesant: lucrul ăsta îl aflăm, iată, de la un profesor de religie, nu de la sclava lui Dumnezeu. Marx vroia să transforme lumea, Dragnea justiția, profesorul de religie, viața. Cum este să fii sclava lui Dragnea, Doamna Pană? Spuneți-ne și nouă ca să știm: – Dumneavoastră ce simțiți?

  • D-le profesor FLORIN BOJOR felicitari pt. implicare. Vreau doar sa sublinez ca vicepresedinta psd doamna Gabriela Firea a avut demnitatea si curajul sa descrie cu lux de amanunte ,oarecum la Tv. Romania vinerea trecuta cum a fost implicat clanul drac-nea in reprimarea mitingului pasnic la care a participat diaspora si bucurestenii. Te crucesti ce s-a auzit timp de o ora. Afirm ca pt. prima data am stat si am vizionat in intregime ceea ce a zis Firea la aceasta televiziune aservita puterii mafiote. Intradevar e mare bai cu asemenea conducatori care au transformat psd si ROMANIA in SRL-uri si afaceri de familie. Se guverneaza doar pt. un singur om si mai recent doi, care sunt numarul 2 si 3 in stat si care au nevoie ca aerul de albirea situatiei juridice , potrivnice lor datorita lacomiei si ticalosiei lor. Situatia este catastrofala pt. tara si incet ajungem din nou oaia neagra a EUROPEI. Sa speram ca DUMNEZEU va scoate din necaz aceasta tara draga lui. Daca se trezesc putin si tinerii care nu au mers la vot, si toti nemultumitii din pietile tarii, cu siguranta la urmatoarele alegeri situatia se va schimba in bine. DOAMNE- ajuta !

  • Am auzit ca in justitia din Romania intre parte vatamata si inculpat e doar o fasie ca daca…iti stergi nasul nici nu stii de care parte esti!
    Asa ca ai grija sa nu-ti puna aia catusele!

  • Religia apei și a gazelor o predau la Bistrița de-o vreme Doina Pană și Ioan Deneș. În fond cine o poate preda mai bine ca ei? Daniel Suciu bun la toate? Pentru cocktail-uri aveți pe Dragnea și Moldovan, știu ei de ce.

  • S-au pus PSD-isti pe butonat. Cineva le-a dat ordin sa apese pe mana cu degetul in jos. Ce jalnici au ajuns si am momente cand am o mare mila fata de ei. Dar de cele mai multe ori sunt tare pornit inpotriva lor cand vad cum ne sfideaza si cum isi bat joc de aceasta tara numai ca sa le fie lor bine. Ei inca nu au aflat ca pamantul e rotund si ca ori ce lucru are un sfarsit, iar altul un inceput. Le va veni cat de repede randul sa plateasca.

    • Dorule, te asigur că URA E RECIPOROCĂ ! Din 10 august când v-am văzut de câtă ură sunt cabile mințile voastre întunecate și limitate, de atunci și noi majoritatea tăcută VĂ URÂM SINCER !

  • Ptr. Procuror PORTOCALA- Tot circul a fost pus la cale de Dragnea, inpreuna cu galeria lui Dinamo adusa de Negoita si asa s-a creat diversiunea. La asta se pricep toti pesedistii, aceiasi diversiune a fost regizata si la revolutie, iar chestia cu procurorul Portocala l-as folosi cu mai multa grija si circumspectie avand in vedere ca voi PSD-isti aveti un procuror PANAITE pe constiinta.

    • Să nu spui că și Sandy, Angi, Bot, Dide și Bădiță sunt pesediști că mănânc tastatura !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.