Recomandări Social

Proiecte de aproape 30 mil. euro la Beclean, ”Smart City”. Nicolae Moldovan: În pas cu tehnologia

Proiectele cu fonduri europene pe care le va derula Primăria Beclean vor fi prezentate în panourile cu vitrină amplasate în parcul central al orașului.

”Sunt proiecte cu o valoare totală de aproape 30 de milioane de euro, care reflectă viziunea administrației locale pentru orașul nostru în perioada următoare și ceea ce am numit noi Beclean “smart-city”. Sunt toate proiecte foarte importante care vor aduce un plus de valoare orașului și cu ajutorul cărora vom putea să continuăm dezvoltarea și modernizarea Becleanului așa cum ni-l imaginăm cu toții, în pas cu tehnologia”, spune primarul Becleanului, Nicolae Moldovan.

Proiectele majore sunt: ”Drumul Gării din Beclean – Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean” – 4,9 milioane euro, ”Creșterea eficienței energetice în sistemul de iluminat public” – 4,4 milioane euro, ”Centrul Recreativ Legacy” – 4,9 milioane euro, ”Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” – 3,9 milioane euro, ”Centrul social de zi” (foto) – 4,2 milioane euro, ”Reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea infrastructurii educaționale la Grădiniția cu program prelungit ”Albă ca Zăpada” – 1,4 milioane euro, ”Creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe” – 2,1 milioane euro, ”Construire de locuințe pentru tineri destinate închirierii – specialiști în sănătate” – 1 milion de euro, ”Reabilitarea Școlii Generale „Grigore Silași” – 1,8 milioane euro.

 

El a prezentat pe Facebook ”o mică parte din traseul gândit pentru proiectul în valoare de aproape 5 milioane de euro finanțat cu fonduri europene și denumit ”Drumul Gării din Beclean – Îmbunătățirea mobilității urbane a orașului Beclean”. Toate aleile și străzile din imagini, care au fost filmate cu ajutorul unei camere video montată pe un autoturism, vor fi complet transformate: de la turnarea asfaltului la montarea de lampadare stradale cu leduri și nenumărate alte îmbunătățiri specifice unui oraș modern. La finalul lucrărilor vom filma din nou același traseu complet și vom prezenta totul în oglindă: „cum a fost atunci și cum este acum”, pentru a vedea împreună toate diferențele după implementarea proiectului”.

6 comentarii

  • Oare e prinsa și o centura ocolitoare a orașului în banii ăștia? Tara arde și baba se piaptănă… Ne trebuie cultura..

  • Primare fa centura ocolitoare si asta va un lucru smart, nu ce vrei sa faci tu. Nu mai vreau sa trec prin beclean si sa stau la niste mediocre treceri de pieton unde se trezeste cate un bade si o matusa ca vrea sa treaca strada. Ce face pesedeu acum e frectie la piciorul de lemn.

    • culmea…taximetristii beclenari au si un tupeu extraordinar de se baga in fata coloanei…niste smecheri…in loc sa merga la primar sa le faca viata mai usoara ma deranjeaza pe mine….la asteptat in coloana!!!!!

  • Rezolva presiunea ape! Nu veni cu aberatii! Ca de la FIGA sti sa faci bani!dar noi care venim de la munca mai facem si dush! Daca nu fane abonament si mergem la tine la figa sa facem dush

  • Proiectul de Centura va fi doar subiect pentru noua campanie electorala. Va fi o alta dezamagire, la fel si extinderea Bailor Figa. Mai tine-ti minte sustinea ca face un OZN la Figa? A luat o gramada de voturi cu acel afis. Acum ii amageste pe oameni ca le face oras SMART. Insa orasul mugeste sub mirosuri incredibile din subsolurile blocurilor si este invadat tot din cauza asta de tantari , insecte si sobolani. Asta oras SMART. Prioritatile primarului nu sunt cetatenii. Prioritatile lui sunt doar lucrarile de anvergura din care scoate comision.

  • Pai dacă s-ar face centura tot s-ar găsi sa comentați altceva… Și eu sunt șofer, ma mai enervez, dar măcar nu-i orașul pustiu. De parca pt o centura ocolitoare cineva vine cu o baghetă magica și se și rezolva. Mai mult decât atât pt centura e nevoie de studiu, birocrație, și o imensitate de Money.daca ar fi o soluție credeți ca primarul orașului nu ar fi făcut-o deja? Cu siguranță se pregătește o centura ce ne va lăsa surprinși. Oricum toată admirația mea pt domnul primar,de nu era el, era orașul amarat și pustiu. Felicitări domnule primar!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.