(FOTO) O delegație a ADR Nord-Vest, condusă de directorul general Marcel Boloș, a revenit la Primăria Bistrița pentru a analiza împreună cu executivul stadiul implementării proiectelor pe fonduri europene, dar și calendarul viitoarelor obiective de investiții.
Municipalitatea are în derulare prin POR 2014-2020 peste 30 de proiecte, în valoare totală de circa 80 de milioane de euro.
”Am purtat discuții și despre perioada de programare 2021-2027, cu soluții noi privind mobilitatea urbană, eficientizarea energetică a blocurilor de locuințe, a clădirilor de patrimoniu, a unor grădinițe, reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale, turism, etc. A urmat un tur al Bistriței cu noul autobuz electric aflat în teste și o vizită la Școala nr. 4, unde lucrările de reabilitare sunt foarte avansate. Suportul oferit de ADR Nord-Vest pentru accesarea fondurilor europene este de maximă importanță în dezvoltarea orașului nostru”, spune primarul Bistriței, Ioan Turc.
Cel mai bun ministru!
Bazaconile care mutiliază oraşul cum sunt „Linia Verde” şi îngustrarea străzilor Gării-Decebal-Andrei Mureşanu-Năsăudului trebuie anulate acum până ce nu este prea târziu.
Lucrarile la linia verde sunt incepute cum sa le anulezi… mai bine te culci ca iti e somn rau…
Ingustarea strazilor pentru pistele de biciclete… alt proiect al lui Cretu… Nu prea are sens… Pe cine criticati? Pe aia care au facut toate proiectele astea de cacao cu pistele care ingusteaza strazile, care au aprobat SF-ul pentru Aplin Coaster in 2019, care au inceput Linia Verde etc. sau pe cei care incearca sa mai salveze ceva si sa nu piarda banii si sa aiba de dat inapoi? Nu poti renunta la toate proiectele ca nu ai atatia bani de dat inapoi cate proiecte trebuie anulate si nici bani de modificari majore nu ai de unde sa scoti din joben ca nu cresc in copaci si nu poti opri cu totul dezvoltarea orasului doar ca sa ingropi proiecte. Mai bine te straduiesti sa faci le scoti cumva la capat si in loc sa dai bani inapoi ii investesti in ceva mai inteligent. De exemplu o suma mica pentru a folosi investitia aia dezastruoasa de pe Cocos pentru trasee de mountain bike. Foarte smart, nu ca toate prostiile voastre insirate pe aici.
Întrebare pentru Matei, Oare cine a votat prostiile cu pârtia de schi, Linia Verde şi îngustarea Gării etc ?
Cum au put vota pentru aşa pot acuma votat pentru anularea acestor tâmpeni !
Ce simplu e pentru voi sa anulati dar de unde bani inapoi? banii aia pot fi folositi pentru proiecte frumoase, nu pentru a opri dezvoltarea orasului. proiectele astea trebuie modificate pe cat posibil si implementate corect chiar daca au fost gandite cu dosierul…
Lucrurile par ca se misca.
Bravo lor, sa fie cu noroc
Propuneri aberante de politruci habarnişti : Lărgirea străzilor Simion Mândrescu, Drumul Cetății şi Calea Clujului, mutarea Autogării, maşinuțe de golf electrice pe lângă ştrand, Alpin Coaster pe pârtia care se surpă, modernizarea ştrandului deja modernizat etc…..
Cum, mă, 4:38 și 4:47?! Pe lângă faptul că ești un troll, ori ești plecat din țară, ori ai insomnii din cauza faptului că ați pierdut primăria. Oricum, du-te la culcare, spam-ule…
Ai uitat sa spui ca mutarea autogarii se doreste cu caracter provizoriu cat timp vor fi lucrari in acea zona oricum foarte aglomerata. Cealalta varianta ar fi sa pui aripi autobuzelor ca sa mai iasa de acolo. Logica verde pe perete… Pana la aplin coster, vezi ca azi se inaugureaza ceva smecher rau de tot, hai si tu de la 15:00 la cocos
Ai dreptate… Te bantuie politrucii habarnisti din 2019 care au aprobat HCL-ul privind SF-ul investitiei Apline Coaster…
Plagiatorule, lucrările pe pârtia PSD-ului pe care turc şi ceilalți mafioți comtinuă să arunce banii contribuabililor doar ca-să mascheze că şi PNL &co a votat petru pârtie vor fi tare şmechere asta până la prima ploaie. Tâmpenile cu Linia Verde şi îngustarea străzilor Gării…. trebuie anulate cu orice preț este mai bine să pierzi acum nişte bani decât să mutilezi tot oraşul, mutarea autogării nu are nicio justificare. Îţi doresc din suflet ca din bani primiți de la primar pentru propagandă să-ți faci o casă în cocoşu sau dacă nu îți place acolo să-ți faci o casă în spate la ştradul municipal !
In spate la stand are Dragan, iar in Cocos nu este permisa construirea de case, dar nu as refuza o casa pe gratis, avand in vedere ca nu prestez munca pentru nimeni, ci imi exprim un punct de vedere. Nimeni nu o sa poata ascunde vreodata acel dezastru cu partia, dar se poate totusi repara ceva, iar modul in care primarul a aratat ca SE POATE sa scoti ceva frumos din ceva atat de dezastruos este ceea ce va framanta pe voi. Apropo de linia verde si peretii creierului tau care nu te lasa sa gandesti outside of the box, am vazut pe pagina de facebook a primariei ca suntem finalisti la green leaf, un important concurs organizat de UE privind orasele cu cele mai bune proiecte in implementare pe mediu. Ceea ce inseamna ca oameni cu expertiza in domeniu, nu toti trolli de pe aici, apreciaza toate aceste proiecte pe mediu despre care voi urlati sa se opreasca. Normal ca v-ati dori sa se opreasca astfel de proiecte ca sa va luati primaria inapoi, dar stati cuminti pe bara si resemnati-va ca in 3 ani o sa pierdeti si CJ-ul. Fara prezi sunteti 0, iar el isi pregateste iesire triumfala pe drumurile judetene abia reabilitate care se surupa…
Oamenii de valoare atrag oameni de valoare felicitari si mult succes in tot ce va propuneti
Viitorul suna bine. Nici prezentul nu e rau. Felicitari noii administratii
Trolii lui prezi la butoane cu noaptea in cap
Cand are de gand primaria sa puna iluminatul public pe strazile lasate in bezna???? Asteptam iluminatul public la fel ca romanii sa vina americanii… si pana la urma au venit rusii.
Crezi ca daca se lumineaza strada se lumineaza si mintea ta? Tot in bezna vei fi si cu 100 de becuri, nu te agita, fanta….
Felicitări pentru frumoasa colaborare. Este foarte important să existe acest suport din partea lor. Crearea condițiilor favorabile este un pas crucial în succesul noilor proiecte. Avem încredere că orașul va fi schimbat substanțial în bine la sfârșitul primului mandat și altele vor urma.
Nu este mai bine să-ți păstrezi acest limbaj „bombastic” pentru plictiseala din plenarele de partid decât să ne oboseşti şi pe noi cu acest tip de ” să vorbim nimica ” ?
Dacă și ăsta e limbaj de lemn, nu vrem să știm ce însemnă pentru tine limbaj comun… Dar cred că domnul vrea să spună că felicită Primăria pentru că susține acest eveniment
Bine acolo domn primar. Oameni de calitate, proiecte frumoase, suflu nou, incepe sa se simta schimbarea. Ne baga si pe noi cineva in seama. Contam la nivel regio. Contam si la nivel national. Asta e orasul meu!
Uau ce limbă! Uau ce basne !
Iulian copile, Bistrița va conta la nivel național numai când va avea o centură prin afara intravilanului până atunci rămânem ciuca bătăilor şi râsul întregi țări !
Chiar şi un aeroport internațional ar mai putea să ne mai scoată din lista ruşini.
Ce investite rentabila sa faci un aeroport international la Bistrita! Eu zic sa ii propuneti asta lui prezi! Sigur o sa va premieze!