Recomandări Social

Proiectul Centrului pentru vârstnici de la Sigmir, scos din sertar după un deceniu

Primăria Bistrița ar putea reactiva proiectul Centrului rezidențial pentru persoane vârstnice conceput, în urmă cu 14 ani, de fosta administrație PSD a orașului întrucât actualul cămin din oraș nu poate fi dotat cu lift fiind o clădire istorică, a declarat primarul Gabriel Lazany.

”La Primărie, am identificat un proiect mai vechi al fostului primar Crețu, la Sigmir, un proiect destul de interesant și merită reactivat. O să analizăm oportunitatea de a-l reactiva. Dacă nu, ne vom gândi la alte soluții. Este nevoie de așa ceva pentru că fosta mănăstire, unde e acum Centrul pentru persoane vârstnice, nu se pretează pentru o astfel de activitate. Acolo ar trebui să aibă lift, modificări pe care nu le poți face pe o clădire monument istoric”, a declarat primarul Gabriel Lazany în ședința Consiliului Local unde consilierul UDMR Mathe Attila l-a întrebat dacă nu se pot găsi fonduri europene pentru modernizarea Căminului pentru persoane vârstnice.

Primarul i-a răspuns că astfel de proiecte nu intră în criteriile de eligibilitate, dar municipalitatea va căuta alte soluții.

Despre construirea unui centru rezidenţial destinat persoanelor vârstnice în Sigmir se vorbește din 2012.

La vremea aceea, fostul primar Ovidiu Crețu spunea: ”În clădirea abandonată a grădiniţei, vom face ceea ce am văzut în Germania, unde un astfel de loc a devenit cămin de bătrâni. Acolo căminul nu e puşcărie, ci un loc unde persoanele pot socializa. Vom depune un proiect pe fonduri europene 2014-2020 pentru construirea unui cămin pentru persoane vârstnice, care să aibă şi secţie tip spital, dar şi bungalouri pentru cei mai în putere. Sper să se realizeze în 4-6 ani”.

În 2013, Consiliul Local Bistriţa a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea centrului în apropierea Bisericii Ortodoxe şi a DJ 151 pe o suprafaţă de 17619,39 mp aflată în proprietatea municipalităţii.

Conform PUD, capacitatea centrului urma să fie de 100 de locuri, organizate în 12 camere de câte un loc şi 44 de camere de câte două locuri, cu suprafaţa desfăşurată de 3962,28 mp.

Obiectivul a fost conceput cu secţii pentru persoane dependente, persoane semidependente şi persoane care nu sunt dependente. Corpurile de clădire vor avea, printre alte facilităţi, bucătărie, vestiare şi grupuri sanitare, birou pentru administraţie, sală de mese, cabinet medical, frizerie, spălătorie, depozit de alimente. Se vor planta pomi fructiferi şi gazon, iar pentru stimularea activităţilor în aer liber ale bătrânilor, 1000 mp vor fi cultivaţi cu legume.

În 2015, Primăria Bistrița a scos la licitație proiectarea centrului pe SEAP, însă au trecut 11 ani și nu s-a făcut nimic.

1 comentariu

  • Păi da că s-a făcut groapa din Decebal.

    Un proiect de mare interes a fost abandonat timp de 11 ani ca sa se dea prioritate unor prostii inutile, tuneluri dacice și patinoar de teflon, trenuleț Thomas, inlocuit pavele industriale cu piatra “naturala” de beton

    15
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui Alexandru Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.