Urmare a celor petrecute la o adunare religioasă la Reteag prin intermediul căreia a fost răspândit noul coronavirus, Comisia de coordonare a bisericilor Cultului Creștin Penticostal din județul Bistrița-Năsăud a transmis următorul comunicat:
”Dorim, întâi de toate, să ne exprimăm regretul profund cu privire la evenimentele petrecute în localitatea Reteag, comuna Petru Rareș, în acest context, dificil pentru noi toți. Totuși, suntem nevoiți să facem câteva precizări.
În primul rând, trebuie menționat de la bun început că, în localitatea Reteag, cele două biserici penticostale sunt conduse de pastorul Mircea Coptil, pastor la Biserica Penticostală nr.1, și pastorul Ioan Ungureanu, pastor la Biserica Penticostală nr.2.
În al doilea rând, informația vehiculată de presă, și anume că Flaviu Almași e pastor la Reteag, este incorectă. Nu numai că sus-numitul nu este pastor, ci el nu figurează nici măcar ca membru în comitetul de conducere al niciuneia din cele două biserici penticostale menționate. Această informație apărută în presă induce ideea că bisericile penticostale din localitatea Reteag nu au respectat legea în această perioadă de pandemie, lucru cât se poate de fals. Menționăm, de asemenea, că Mircea Coptil și Ioan Ungureanu, ambii păstori au fost contactați de Flaviu Almași pentru a organiza evenimentul cu pricina în biserică, dar ambii pastori au refuzat categoric organizarea oricărui tip de eveniment.
Drept urmare, Flaviu Almași a luat decizia de a organiza evenimentul la domiciliu, pe propria răspundere.
În altă ordine de idei, am dori să subliniem cât se poate de clar că, în ceea ce privește evenimentul paralel de la Șintereag, gruparea responsabilă de organizarea acelei întruniri nu face parte din Cultul Creștin Penticostal. În consecință, acțiunile independente ale acestei grupări nu reprezintă viziunea oficială a Cultului Creștin Penticostal.
În final, dorim să dăm asigurări că toate bisericile noastre, membre ale Cultului Creștin Penticostal, dau dovadă de spirit responsabil, respectând prevederile legale în vigoare cu privire la situația de criză cu care se confruntă țara noastră”.
Pastor Victor Cîmpean, coordonator al bisericilor din județul Bistrița-Năsăud, aparținând Cultului Creștin Penticostal
VEZI ȘI:
Auziți mă, păgânilor, mai terminați cu propovăduirea unor erezii. Mai terminați cu perindările pe la ușile oamenilor! Mai terminați cu umplerea căsuțelor poștale de pliante cu pocăismele voastre! Mai terminați cu toate șmecheriile voastre pocăiești! Luați pe fratele vostru sighiartăul și pe iohan și mergeți unde și-a dus mutu iapa! NU MAI DERANJAȚI OAMENII, ERETICILOR!!!
Vezi ca aia is martorii lui Yehova care bat la usa și îți umple posta încurci oalele
Cioflingarule vezi ca încurci oalele, aia îs martorii lui Iehova…
Vai de tine omule!
Dar cel venit de la Suceava era penticostal și era pastor?
Alo! alo! Alo! dragi tovarăși, dragi tovarăși, stați liniștiți la locurili voastre! Dragi tovarăși și pretini, pentru aceasta … ho mă! lăsați la o parte toate adunările de frați și surori, lăsați toate împerechierile pocăiești pentru o altă vreme. Abțineși-vă o perioadă de timp, aveți vreme, hai să scăpăm de această prăpădită încercare, iar apoi, dați-o cu întrunirea și împerechierea, dar acuma, lăsați-o în pocăința ei, fraților pendicustali! Se aude și acolo în ultima bancă, lăsați hârjoana tinereilor!
… Îmbolnăviti oamenii
La penticostali există preoția universala adică toți credincioșii sunt pastori.De altfel în cultul penticostal toți credincioșii predica de la amvon și vorbesc în limbi.Nu există ierarhie,toți conduc lucrarea Domnului.De aici si numeroasele noi grupări religioase înființate.Un exemplu e maestrul Puștan care fiind dat afara din invidie pentru că predica bine și-a înființat propria biserica care nu se supune vreunui consiliu de pastori.E libertate absoluta de exprimare.
Betesda, un punct de vedere complet eronat!
Pe mine m-a amuzat o explicație dată de wikipedia, că penticostalii sunt porecliți tremurici. Cred că vă dați seama de ce.
Totul este pentru bani, vedeti popimea si sigartaii mari pastori si mari bogatasi implicit, plimea da cat de mult la ce-i care au stapanesc darul oratoriei, dai bine din clanta stai bine o viata !
Frumase cuvinte si expresii folositi dragilor in plin POST al PASTELUI atunci cand trebuie sa fim mai buni si ingaduitori cu aproapele nostru. Butoaie de scuipat folositi in loc de iertare, indurare si fapte bune.Nu ma mai mira deloc ca unii din d-vs nu vor putea sa se schimbe nici dupa ce va trece PANDEMIA , lectia oferita de DOMNUL pt. a ne pune la incercare .Hai mai scuipati odata !
Esti un incult
Faptele petrecute sunt prea grave ca noi sa exacerbam orgolii de grupare de cult.Libertatea cultului penticostal este asigurata de Constitutie.Dar fiecare cult trebuie sa stie ca legea este egala pt toti.Ceea ce s-a petrecut in aceste situatii trebuie sa puna foarte serios pe ganduri pe toti cei ce pun ambitiile personale mai presus de dreptul la viata al semenilor.Suntem in razboi!Avem legi pt stare de razboi.Ele trebuie aplicate!Indiferent cine intra sub incidenta legii:roman,sas,ortodox,baptist ,director sau tigan! Toti umplem numai groapa noastra.Dar ,sa raspundem pt faptele noastre,dar si pt raul ce-l facem altora!
E o religie ca oricare alta, unde anumiți oameni semidocți de obicei, se vor folosi alți oameni pentru a o duce bine sau alții care au vocația de a ajuta oameni vor găsi mijloace de a ajuta pe plan social şi economic pe alții. Unii interesați, alții dezinteresați.
„Religia a apărut atunci când s-a întâlnit primul excroc cu primul prost”
Si daca tu cunosti putina ISTORIE vei afla cum a murit de mandru anti-crestinul NAPOLEON . Cauta numa ca nu e secret.
I’m just here for the comments. (Grabs popcorn)
Desigur toți neîmpliniții și frustrații care lasă comentarii defăimătoare se numesc creștini ,cu semnificație de urmaș al lui Hristos , aș dori să vă întreb dacă mai marii voștri religioși vă învață să vă comportați așa ? Și aș mai dori să vă informez că trăim într-o societate unde există legi și cine greșește va plăti
Oameni, oameni si iar oameni toti,dar toti creaturi ale lui Dumnezeu
reveniți-văăă… Cu ce drept se fac astfel de judecăți?Am citit comentariile
și mi-a dat de înțeles că toți par să fie creștini.Atunci,ce-i cu judecățile astea
fraților! Cine este în măsură să judece cu dreptate dreaptă în afară de
unul și singurul ”DUMNEZEU„? Cometariile care le-am citit nu sunt alceva decît un val de murmur asurzito,care va fiipotolit cît de curînd de adevăratul
(JUDECĂTOR)
Apropo:cine se crede corect si nepăcătos,să ia piatra și să arunce în mine.