Actualitate

Rachetele antigrindină vor sparge norii și în Bistrița-Năsăud. De unde va veni ploaia

Județul Bistrița-Năsăud va fi pus pe harta Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor, două unități urmând să fie pregătite pentru combaterea căderilor de grindină prin intervenții active în atmosferă. Două puncte de lansare a rachetelor din județe învecinate vor acoperi și teritoriul județului Bistrița-Năsăud.

”Deocamdată, Sistemul național antigrindină și de creștere a precipitațiilor acoperă doar o parte din țară. În 2018 și 2019 se va finaliza dezvoltarea sistemului, astfel încât 95% din teritoriu  să fie acoperit. Și noi vom beneficia de acest sistem de protecție, nu știu dacă chiar în 2018 dar voi face toate demersurile să se realizeze acest lucru. Vor fi două stații, probabil una la Târnăveni și una în Maramureș, care pot acoperi și județul Bistrița-Năsăud. Este un lucru foarte important, știm ce s-a întâmplat în primăvară după căderile de gheață”, a declarat Sorin Roșu Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Fiecare unitate de combatere a grindinei, de unde vor fi lansate rachetele ce conțin iodură de argint, va proteja câte 300.000 de hectare de teren.

Scopul Sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor este de a asigura protecția culturilor agricole cu înaltă valoare economică (vii, livezi, sere, etc.) precum și a comunităților rurale din zonele de intervenție, față de fenomenele meteorologice periculoase asociate schimbărilor climatice.

Un tun antigrindină este un generator de unde de șoc, care sunt trimise spre norii în care se formează grindină. Unda se propagă cu viteza sunetului până la înălțimi de 15.000 m și întrerup formarea particulelor de grindină. Rezultatul este că acestea cad sub formă de ploaie sau lapoviță. Utilizarea rachetelor antigrindină are drept rezultat creșterea precipitațiilor lichide. Specialiștii spun că, deși rachetele antigrindină produc ploaie, ele nu pot fi responsabile de inundații întrucât cantitatea de precipitații generată de rachete este mică, ploile sunt strict localizate în zonele de lansare a rachetelor și nu durează decât câteva ore.

Foto: madr.ro

6 comentarii

  • Banuiesc ca butonul va fi pe masa lui KIM JONG UL de Bistrita ? Sper sa nu greseasca tinta si sa ajunga la mine in ocol.

  • D-le „îngrijitor al statului” n-ai fost atent când ai citit articolul. Butonul de comandă va fi la Kim Jong Un nu la KIM JONG UL judeţului nostru, deoarece bateriile se pare că vor fi amplasate, una la Târnăveni, iar alta în judeţul Maramureş, aşa că, ocolul dumitale numai din întâmplare va fi nimerit, în cazul în care racheta nu va exploda la înălţimea la care sunt ţintiţi norii, adică până la altitudinea maximă de 15.000 de m, şi sper că nu ai probleme nici cu primarul din Târnăveni nici cu vreunul din judeţul Maramureş. Pe mine mă îngrijorează alt fapt şi anume: de câte ori omul şi-a băgat degetul într-un loc „în care n-are ce căuta”, „unde nu-i fierbe oala”, cum a făcut deja de atâtea ori (tăierea pădurilor, de fapt chiar raderea acestora, vezi pădurile tropicale, dar nu numai, ci şi cele din ţara noastră şi de aiurea, sau schimbarea compoziţiei atmosferei determinată de industrializare bazată pe utilizarea excesivă a hidrocarburilor şi cărbunilor – producând poluarea globală), încălcându-şi competenţele, au dus la răsturnarea echilibrului perfect pe care, Creatorul Universului l-a realizat când a creat Cerul şi Pământul, iar apariţia unor dezastre naturale, precum inundaţii catastrofale, furtuni cu o putere de distrugere excesivă precum uraganele, cicloanele, schimbări meteorologice bruşte cu, care au dus la schimbarea chiar a anotimpurilor, sunt numai câteva exemple care reprezintă consecinţa nechibzuinţei omului de a-şi băga degetul la „arcul de păr” al unui ceas elveţian, care nu mai funcţionează cu precizia proiectată de om, dar mai când intervine în minunile şi contrar voinţei Lui DUMNEZEU. Pe mulţi vă văd râzând, deoarece unii nu credeţi în EL, alţii datorită slăbiciunii credinţei, punându-şi speranţa şi increderea în propriile forţe ale omului, dar vă asigur că nimic nu avem ce-i al nostru, creat de noi, ci şi noi suntem proprietatea, dacă vreţi să-i spuneţi altfel, a unei forţe extraordinare care a creat Universul. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să creadă în EL, omului i-a lăsat libertatea de a alege, iar soarta omului e schimbată prin deciziile luate de el în anumite perioade cruciale ale vieţii. Meditaţi puţin la aceste lucruri şi vedeţi la ce concluzii ajungeţi, nu trebuie să luaţi de bune cele spuse de mine, dar ţineţi minte ceea ce vă spun : Dumnezeu este şi Stăpânul istoriei omenirii, iar voinţa lui a fost, este şi va fi, ca omului să-i asigure BUNĂSTAREA ŞI PACEA SOCIALĂ.

    • Bine spus ganditorule. Cuvantul lui Dumnezeu, a binelui trebuie sa creasca in noi si sper ca tot mai multi oameni vor incepese sa ajunga la trezirea catre realitatea adevarata si anume aceea a lui Hristos. Amin. Sa ai spor, nadejde si putere de la Divinitate, caci grea batalie spirituala este acum asupra sufletelor oamenilor.

  • Domnule Ganditor, ai punctat f bine. Dumnezeu este singurul cu puterea deplina de a ne hotara soarta. Ce vine de la Dumnezeu trebuie sa primim.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.