Politică Social

Radu Moldovan: Cel mai fericit lucru pentru locuitorii judeţului ar fi ca Ioan Oltean să candideze la pensie

Purtătorul de cuvânt al PSD, Emil Radu Moldovan, a declarat că USL va avea suficiente procente încât ”să-l bată măr” în alegeri pe secretarul general al PDL, Ioan Oltean. VEZI ce provocare la duel îi adresează Radu Moldovan lui Ioan Oltean şi pe ce carte mizează deputatul PSD!

”Ne-au rămas destule procente încât să-l batem măr pe domnul Oltean. Am văzut o intervenţie de-a dumnealui, începe să ne spună că va candida la toate funcţiile, se pare că a rămas singur în PDL. Îi lansez o provocare, îl aştept cu mare drag, ca unul dintre noi să plece din politică. Îl aştept ca şi candidat la preşedinţia Consiliul Judeţean, cel care pierde, pleacă. Îmi asum aceste lucruri public şi îl aştept. Cel mai fericit lucru pentru locuitorii judeţului ar fi ca Oltean să candideze la pensie, dar n-o să avem această onoare, e îndrăgostit de putere. V-am spus unde l-aş dori candidat, să-mi dau şi eu examenul de maturitate. Precizez că nu voi candida decât pentru funcţia de preşedinte al CJ, nu şi pentru un loc de deputat. Am o familie frumoasă, mi-a dat bunul Dumnezeu destule şi vreau să le dau oamenilor din judeţ ce mi-au dat ei mie în ultimii opt ani, mă simt dator să le întorc acest serviciu. Voi juca pe o singură carte. Dacă cetăţenii vor considera că nu merit, voi face pasul în lateral”, a spus Moldovan într-o conferinţă de presă, la Bistriţa.

El a precizat că ”USL stă bine spre foarte bine în încrederea oamenilor. E important să vedem cum vom finaliza programele noastre, în care să se regăsească cu fiecare cetăţean. Fac campanie electorală prin tot ceea ce fac, fiecare acţiune a unui om politic este şi în sprijinul unei eventuale candidaturi”.

Radu Moldovan a anunţat pentru marţea viitoare o vizită la nivel înalt la Bistriţa: şefii USL Victor Ponta (preşedintele PSD) şi Crin Antonescu (preşedintele PNL). Miercuri întreaga structură USL se va reuni la Cluj-Napoca. ”Acolo e capul mafiei de corupţie pedeliste de care nu e străin domnul Boc, e aproape şi de Maramureş, şi de Bistriţa, unde avem mafii pedeliste încă nearestate, în momentul de faţă doar cercetate. La Cluj va fi lansat un program pe justiţie, apoi o reuniune politică – angajament USL pentru Transilvania”, a comentat purtătorul de cuvânt al PSD.

Ce şanse sunt ca PSD să păstreze preşedinţia Senatului? ”Dacă vorbim de respectarea legii şi a deciziei Curţii Constituţionale, de sută la sută, dar ţinând cont că guvernează PDL, şansele pot fi mici. Subiectul Geoană s-a închis, pe mine n-o să mai auziţi vorbind de Geoană. Domnul Geoană nu mai este o problemă a românilor”, a declarat Radu Moldovan.

El a subliniat că USL va ataca Legea asistenţei sociale la Curtea Constituţională. ”În primă fază, sunt mari deficienţe de procedură. În spatele celor care conduc şedinţa e un panou de afişaj şi acolo se afişează rezultatul electronic. În prima fază au apărut 164 de voturi pentru, prea puţine pentru a fi promovată legea, în câteva secunde cele 164 s-au transformat în 168, câte aveau nevoie ca legea să fie promovată. Prin această procedură de furt electronic avem aprobată această lege, care nu este altceva decât o revizuire dramatică a tuturor prestaţiilor serviciilor sociale, 54 au devenit 9. Domnul Lăzăroiu spunea că n-a fost timp pentru a inventaria cum trebuie populaţia cu probleme sociale, dar este o decizie politică şi ea trebuie pusă în practică, adică reducerea cheltuielilor sociale cu 0,8 la sută din PIB. România e foarte jos faţă de media europeană, peste 5 la sută, noi avem 2,8 la sută. Va fi un impact catastrofal asupra unei populaţii extrem de sărăcite de către Guvernul Boc. Rata de sărăcie în România este astăzi de peste 48 la sută, dublu faţă de anul 2004. Dacă ne luăm după domnul Băsescu, şi pensia e o prestaţie socială.

După ce au venit la guvernare Boc cu ai lui, sprijiniţi de domnul Băsescu, au făcut harcea-parcea lista medicamentelor compensate. În UE sunt interzise unele medicamente, la noi se vând încă la preţuri mari. Statul nu rezolvă problemele medicale ale oamenilor, ci le agravează sau produce alte probleme medicale. O listă redusă la jumătate imediat după venirea Guvernului Boc, medicamente care n-ajung nici măcar la bolnavii cronici, în bugetul anului viitor mai scade cu 70 la sută. Nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă cu cei bolnavi de cancer sau de diabet. Vrem să rămânem cu un număr mai mic de pensionari, şi ei ar spune printr-o eliminare naturală, şi fac tot ce ţine de ei”, a adăugat preşedintele PSD BN.

Radu Moldovan a comentat şi câteva declaraţii ”halucinante” ale preşedintelui României, Traian Băsescu.

”Am asistat cu stupoare la declaraţiile preşedintelui Băsescu privind nemulţumirile lui legate de restructurarea din cadrul MAI. Ori crede că toţi românii sunt tâmpiţi, ori are alte probleme, pentru că dacă cineva crede că Igaş a făcut această restructurare fără ştirea domnului Băsescu, eu nu am timp să cred aşa ceva. Ştim cu toţii că schimbarea ministrului Blaga şi punerea unui incompetent ca Igaş a fost o pedeapsă pentru toate cadrele din MAI, iar Igaş nu face un pas fără a primi ordin de la Cotroceni. Era evident încă dinainte de restructurare că vor fi daţi afară oamenii din operativ, care se ocupau de paza şi de ordinea publică, şi au rămas cei din birouri, care sunt clientelă PDL. Acest lucru s-a întââmplat nu numai în MAI, ci în toate instituţiile în care au avut loc restructurări. Toţi profesioniştii afară şi lăsaţi acolo slugoi PDL, cu care să poată controla şi fura alegeri.

O altă declaraţie halucinantă a preşedintelui Băsescu e cea legată de băieţii deştepţi din energie. Îi readuc aminte că are opt ani de mandat, are toate structurile de securitate în subordine şi e un om bine informat, că el cu Boc şi PDL sunt responsabili de prelungirea contractelor băieţilor deştepţi din energie şi responsabil pentru anunţata dublare a facturilor către populaţie. Nu ne poate spune că n-a putut face nimic şi că aşteaptă ajutor de la Bruxelles. Directorul de la Hidroelectrica a spus că au vândut şi sub preţul de producţie, pe aceste contracte, şi acum cer creşterea acestor preţuri. N-am văzut nicio anchetă finalizată în acest domeniu, deşi contractele trenează de mulţi ani, iar o gaşcă restrânsă din zona partidului de guvernământ beneficiază de profituri de sute de milioane pe spatele populaţiei”.

Deputatul PSD a afirmat că are o solicitare de făcut către premierul Emil Boc.

”În calitatea mea de conţăran din Ardeal al primului ministru Boc, îi solicit s-o demită pe doamna Daniela Andreescu de la secretariatul general al Guvernului, în condiţiile în care n-are nicio legătură cu faptele de corupţie care se petrec acolo. În subordinea secretariatului se află instituţii foarte importante, RAPPS şi AVAS. Răspunsurile pe care le-am văzut de la doamna Andreescu sunt efectiv halucinante: că n-are nici un grad de rudenie cu soţul, copiii soţului n-au nicio legătură cu ea. Dacă domnul Boc nu este implicat în afacerile de familie de la secretariatul general al Guvernului, trebuie s-o demită imediat, altfel ne rămân semne de întrebare foarte mari. Premierul nu poate fugi de răspundere transferând responsabilitatea în dreptul ANI. El are prima responsabilitate, şi sigur că ANI trebuia de demult să se autosesizeze şi să verifice. Cum mai poate avea cineva încredere că mult trâmbiţata vânzare a imobilelor de la RAPPS, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro, se face în mod corect când vedem care e prestaţia publică a doamnei Andreescu”, a comentat el.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.