”Să zic eu că au făcut bine, că nu au făcut bine? Habar nu am. Eu fac parte din categoria celor care nu s-au simțit deranjați”, a declarat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, la AS TV.
”Sunt mulți preoți care contestă titlul acordat deputatului Sighiartău. Sunt creștini care contestă. Eu sunt în partea mai tolerantă. Cred că Dumnezeu este unul singur. Nu e nici penticostal, nici ortodox, nici greco-catolic, nici romano-catolic, de niciun fel. Cred că orgoliile omenești au făcut să avem atâtea religii, genul acesta. Să zic eu că au făcut bine, că nu au făcut bine? Habar nu am. Eu fac parte din categoria celor care nu s-au simțit deranjați. O să-mi atrag toate criticile celor care sunt deranjați. Habar nu am dacă e bine sau rău. Dacă vă duc la mine să-mi vedeți diplomele, nu cred că ele mă fac mai bun sau mai rău”, a spus Radu Moldovan.
În opinia lui, și Biserica, precum toate instituțiile care acordă premii, vrea să își arate recunoștința.
”E un gest de … Așa cum dăm și noi premii, așa și Biserica încearcă să arate o recunoștință celor care sunt implicați și o sprijină, Academia în alt fel, Guvernul în felul lui, Inspectoratul într-un fel, DJTS într-un fel, Primăria în alt fel, fiecare cu premiile lui. Eu cred că e bine să gratulăm lumea care face ceva. Avem o altă problemă legată de persoana respectivă (deputatul Robert Sighiartău -n.r.): face sau nu face ceva? Acolo aș fi curios”, a spus Radu Moldovan răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată.
În ce privește procedura de acordare a distincțiilor de către BOR, președintele CJ a declarat că, din informațiile sale, sunt mai multe filtre: ”Un preot poate să propună, apoi Protopopiatul cu comisia lor fac o analiză, multe dintre propuneri cad la prima instanță. Altele trec și se duc la a doua instanță și acolo o echipă de la Mitropolie, consilieri ai mitropolitului, mai fac un filtru, mai cad la a doua instanță o tură și se duc la mitropolit”.
O pozitie corecta.Ai usa intredeschisa si in famiglia lui Robica.
E gratulatia adusa cultului penticostal pentru misiunea care o desfășoară! Bravo! Sunteți minunați!
Cât de jos poate sa ajungă atât misiunea Bisericii, cât și actul politic! Pe măsura populației manipulate și cumparate cu 2 arginți! Ce vremuri triste trăim!
Buey Boșcotă…Chiril e mai marele ortodocsilor rusi.Nu te mai tot da acum si muritor de grija ucrainenilor ,trogloditule.