Sport

Radu Moldovan: Nu ne permitem luxul de a întreţine o echipă de Liga I

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a spus că administraţia judeţeană nu îşi permite luxul de a susţine financiar o echipă de fotbal în prima ligă şi că este foarte puţin probabil să se găsească un finanţator care să investească anual câteva milioane de euro la Gloria.

”Aleşii au obligaţia să găsească o soluţie pentru Gloria, pe care o vom discuta la momentul oportun. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu oamenii de afaceri din judeţ, să vedem dacă sunt dispuşi să sprijine financiar clubul. Administraţiile locală şi judeţeană nu îşi pot permite luxul de a întreţine o echipă în Liga I. Putem face însă un efort pentru a salva această bază sportivă cochetă, trebuie făcut ceva. Pe lângă activităţile sportive de toate tipurile acolo pot fi organizate concerte şi alte evenimente, în baza unui protocol”, a spus Moldovan la finalul şedinţei de miercuri a Consiliului Judeţean.

El a oferit în acest sens exemplul Consiliului Judeţean Cluj, care a salvat patrimoniul Clujana, precizând că va primi o corespondenţă legată de demersul respectiv, pentru a vedea dacă poate fi aplicat şi în cazul Gloriei.

Radu Moldovan a precizat că varianta ideală ar fi un investitor. ”Având însă în vedere criza financiară, nu întrevăd posibilitatea venirii unui investitor care să dea două milioane de euro pe an”, a subliniat el.

 

2 comentarii

  • multa coruptie si noi ne gandim ca jean padureanu traieste ca un sarantoc si lupta pt echipa asta….ei bine nu e asa….el unple niste conturi poate nu ale lui…dar in niciun caz ale echipei….multe transferuri furate….multa hotie….uneori lipsa de profesionalism ca in cazul moraes, batrane ai facut destule rele si destule bune…dute si te retrage definitiv !

  • Corect spus, echipa de fotbal saraca ….si manageri bogati…!Oare cand va fi si la Gloria un AUDIT supravegheat de DNA…. ca prea multe bunuri imobile din averea PUBLICA a CL-Bistrita si CPJ-BN …s-au evaporat….si multi bani ( 2.000.000 lei numai in anul 2012 ) publici cheltuiti netransparent !
    Cand se va schimba ECHIPA cripto-comunista de la conducerea Gloriei care manevreaza cum vor banii publici ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.