Mai rămâne să îi ardem pe rug

Mă scoate din minţi ipocrizia. Mai nou, nu mai putem de grija unor oameni care umblă de mână pe stradă, dar ne prefacem că nu e treaba noastră când vecinul îşi bate nevasta sau copiii. Acolo nu ne băgăm că e familia lor, iar bătuţii ştiu ei mai bine de ce o iau pe cocoaşă. Tot aşa, ne dăm peste cap să căutăm o mamă „criminală” care a abandonat nişte prunci într-un pod în timp ce uităm să privim în jur şi să vedem în ce societate primitivă trăim. Ambele situaţii ne arată că în această ţară plină de prejudecăţi nu se face absolut de loc educaţie sexuală, dar se predică nişte lucruri fără să fie explicate, la fel cum la şcoală se predau nişte materii inutile care nu sunt de folos nimănui.

Să începem cu delicatul subiect al homosexualităţii, intens dezbătut în ţara asta după ce Biserica Ortodoxă, cu imaginea la pământ după incendiul din Colectiv când a spus că tinerii respectivi erau satanişti, a început să pună nişte aghiotanţi să adune semnături pentru modificarea Constituţiei. Până în momentul cu pricina nu ne-a păsat prea mult de această comunitate gay care şi-a văzut de treburile ei. Nu am auzit de vreun cuplu care să se ducă la biserică să se cunune religios, nici de vreo primărie luată cu asalt să elibereze certificate de căsătorie pentru persoane de acelaşi sex. Pe lângă ortodocşii fanatici care au aprins scânteia s-au mai găsit şi alţi bisericoşi care să o aţâţe, doar ca să fii erou trebuie să porţi o luptă cu sabia în mână, precum a făcut Biserica Catolică, autoarea celebrelor cruciade şi a arderilor pe rug. Câtă vreme avem parlamentari creştini, trebuie să avem şi nişte Sodoma şi Gomora de care ei să ne scape, altfel cum să-şi justifice prezenţa în politică? Prin aceea că sunt însetaţi de bani şi putere? Doamne fereşte! Ei au candidat fiindcă aşa le-a spus Domnul, iar acum, tot în numele Domnului trebuie să facă ceva concret. Dacă nu se va găsi niciun predicator care să le mulţumească pentru lupta lor dreaptă de arhangheli în piele de om, sigur sare mitropolia ortodoxă cu o cruce transilvană.

Acum să fim bine înţeleşi. Eu sunt una care nu agreez sărutatul în locuri publice nici măcar în cazul heterosexualilor pentru că eu cred că iubirea are farmecul ei în intimitate şi, câtă vreme ne dăm în spectacol, atunci e clar că acolo numai iubire nu e. Doi tineri care stăteau într-o zi la coadă, într-un hipermarket, se sărutau pasional şi au reuşit să oripileze pe toată lumea. Am citit asta pe feţele oamenilor de la coadă. După ce şi-au dat seama ce fac, cam toţi şi-au întors privirile în altă parte. În ce priveşte mersul de mână pe stradă, am văzut zeci de fete care îl practică, mai multe decât băieţi. Mi s-a părut un pic aiurea fiindcă nu fac parte din categoria celor care sar pe toată lumea cu „hai să te pup” , nu-mi place să fiu pupată, dar nu l-am interpretat ca pe o manifestare gay. Pur şi simplu m-am uitat în altă parte şi cu asta basta.

În ce priveşte homosexualitatea, văd că multă lume propagă greşit faptul că ar fi o alegere. În cartea „De ce bărbaţii se uită la meci şi femeile se uită în oglindă” autorii fac referire la un studiu german al anilor 70 care arată că mamele care au suferit traumatisme grave în timpul primelor luni de sarcină au adus de mult mai multe ori pe lume copii homosexuali decât restul. Un alt studiu efectuat de profesorul Lee Ellis de la Departamentul de Sociologie al Universităţii de Stat Minot din Dakota de Nord menţionează că sarcinile însoţite de stres puternic duc la naşterea unor copii homosexuali.  Oricum, din carte reiese că homosexualitatea e înnăscută, că băieţii care se nasc aşa nu au primit porţia suficientă de hormoni masculini încă din stadiul de făt. Mai apare acolo o informaţie şi anume că 30% dintre homosexuali şi lesbiene încearcă în adolescenţă să se sinucidă în momentul în care realizează că trebuie să-şi petreacă viaţa într-un „trup inadecvat” pe care nu şi l-ar fi dorit. Nu mai rămâne decât să urlăm la ei din conferinţe de presă ca să fim buni creştini şi să dăm dovadă de toleranţă, nu-i aşa?

În ce o priveşte pe femeia care şi-a abandonat copiii într-un pod la Bistriţa Bârgăului, ea nu e altceva decât produsul unei societăţi primitive în care nimeni nu vorbeşte despre sex, în care femeile sunt condamnate cumva să se mărite cu oricine vrea să le ia sau cu orice individ vrea familia, numai să nu rămână nemăritate. Dacă, Doamne fereşte, nu te ia nimeni, e din cauza ta 100%, merită să facem glume proaste şi să-ţi spunem fată bătrână. Un bărbat nu va beneficia niciodată de acelaşi tratament. Nici vorbă de iubire în prea multe situaţii, iar atunci când aceasta apare, e văzută ca un păcat, ca o ruşine. Dumnezeu ştie ce a fost în mintea şi în sufletul ei. Câtă vreme nu suntem în stare, ca societate, să depăşim aceste bariere, nu ar trebui să condamnăm pe nimeni doar de dragul bârfei şi al nevoii de a ne crede noi mai buni pentru că nu am făcut ceva similar.