Răzvan Martin visează la o casă pentru familia lui

„După concurs, abia dacă am adormit spre trei dimineaţa şi m-am trezit la şapte, ca un huhurez. Medalia a stat lângă mine. Nu mă va schimba nimic, voi rămâne acelaşi. Medalia le-am dedicat-o soţiei şi fetiţei mele, de un an, Rebeca. Cu soţia mea m-am cunoscut în clasa a doua, la şcoala generală. Ne ştim de 12 ani şi acum formăm o familie frumoasă”, le-a spus Răzvan Martin reporterilor Gazetei Sporturilor, aflaţi la Londra.

”Câştig 3.500 de lei pe lună din salariul de la club şi indemnizaţia olimpică. E bine, în comparaţie cu alţi oameni”, a mai spus el, adăugând că vrea să plece în vacanţă la mare când se întoarce în ţară: ”Poate şi pentru că n-am văzut-o decât o singură dată, când aveam şase ani. Vreau s-o văd a doua oară în viaţă. La munte am ajuns de mai multe ori ca sportiv, în cantonamente”.

Rămas fără tată la 3 ani, Răzvan Martin (20 de ani) a mărturisit că şi-l aduce aminte doar din fotografii. ”Dar îl iubesc şi acum foarte mult”. Întrebat dacă mai ştie ceva de mama sa, care l-a abandonat când el avea 6 ani, Martin a răspuns: ”Abia în ultimii doi ani a început să mă sune de două, trei ori pe an. E o legătură mai mult telefonică. Timp de zece ani n-am primit decât o singură felicitare, de Moş Nicolae. S-a întîmplat parcă în 2003. Acum nu m-a sunat, şi nici eu n-am ce să-i spun. N-am nici ce să-i reproşez. Să-şi vadă de viaţa ei, cum a făcut şi până acum”.

Răzvan Martin va primi pentru această medalie de bronz 21.000 de euro de la stat, un autoturism Renault Twingo de la COSR, dar şi alte premii. El va fi recompensat şi de clubul la care este legitimat, de autorităţile din Bistriţa-Năsăud şi ar putea deveni cetăţean de onoare al municipiului Bistriţa. ”Ştiu foarte bine ce voi face cu banii: mai pun şi economiile mele şi cumpăr o casă. O casă a mea şi a familiei mele”, a spus halterofilul, care acum stă cu chirie.

”Sportul m-a ajutat să merg pe calea dreaptă şi n-am de gînd să mă las prea repede. Mergeam cu prietenii la fotbal şi jucam lângă o clădire din care se tot auzeau zdrăngănituri. Am intrat să văd ce se întâmplă şi nu am mai plecat. Aveam cinci ani şi jumătate. Prima medalie am câştigat-o la 6 ani. Am venit acasă cu ea şi i-am arătat-o mamei la lumina lumânării”, a povestit Martin pentru Gazeta Sporturilor.

Pentru ProSport, Martin a spus că pe podium i-a venit să plângă. ”Nu în fiecare zi iau medalie la JO şi într-un fel am încercat să mă abţin. Eu sunt un tip dur, dar şi puţin emotiv când fac performanţă. Nu poţi fi stană de piatră! Mulţi vor să impresioneze cu urletele, se duc pe podium, fac hă-hă-hă-hă şi ratează! Eu sunt genul discret, îmi fac treaba şi fac o reverenţă scurtă. Pentru respectul pe care mi-l port şi pentru public. E bine să nu fii nesimţit, să saluţi arbitrii, că poate te mai ajută şi ei. Un punct important îl constituie slăbitul pentru intrarea în categorie. Categoria am făcut-o bine acum, nu ca la alte concursuri. În Londra am slăbit numai din mâncare, în trecut apelam însă şi la metoda saună. Am mâncat în ultimele trei zile doar carne spălată şi ouă fierte tari, dar numai albuşul… fără gălbenuş. Cam cinci-şase ouă pe zi! Carnea era de pui fiert fără gust, dar de la apă plată nu mă reţineam. Înainte slăbeam mai greu, iar în 2007 am avut o experienţă şocantă cu corpul, mi s-a blocat organismul! În saună nu mai transpiram şi la acel Mondial n-am mai facut categoria”, a comentat el.

”O să mai fac odată categoria 69 kg, pentru că vreau să ies campion mondial de seniori şi pe urmă mă bag la 77 kg. Pentru că s-a văzut şi la Europene, am fost mai tare. Eu ridic tone! La un antrenament tare ridic 20-30 de tone. Prietenii care nu sunt din sport obişnuiesc să-mi spună: „Bă, tu mă ridici pe mine într-o mână!”. La skandenberg puneam pariuri când mergeam la şcoală şi îi puneam şi cu stânga, şi cu dreapta. Când eram mai mic, în 2002, am făcut pariu şi cu culturiştii că-i bat la genuflexiuni, aveam 40 kg. Şi i-am umilit. Mâinile mele au numai prostii în palme. Am dureri, se rupe carnea, dar n-am ce să fac. Cei care muncesc mult au mâinile ca ale mele, cei care nu… Obişnuiesc să mă dau cu cremă de mâini, dar tot se rupe carnea. Băşicile sunt la ordinea zilei pentru mine. Şi să se uite la mâinile mele şi băieţii care vor să se apuce de haltere. Dacă vor să facă numai pentru naţionale, nu se merită! Sunt multe sacrificii şi ai nevoie de un vagon de voinţă. Ca să ajung să iau 7 milioane de lei pentru titlul de campion naţional, eu mă pregătesc vreo trei luni. Noroc că voi avea o rentă viageră, o am de la Europene, iar cu bronzul ăsta am mărit-o. Pentru mine, pentru soţie şi pentru fetiţă va fi bine”, a spus Martin.