(FOTO) Consilierii locali din Bistriţa au început să-şi publice declaraţiile de avere, ocazie cu care se poate vedea ce îi face pe unii dintre ei să fie atât de ascultători şi devotaţi partidului care i-a pus pe liste şi mai puţin cetăţeanului care i-a trimis, până la urmă, cu votul lui la masa rotundă unde se iau decizii pentru comunitate.
Cum în Consiliul Local Bistriţa există o majoritate PSD-ALDE, vom arunca o privire pe „recompensele” ascunse pe care le obţin unii dintre consilierii acestor două partide. Pe de-o parte ca să ne facem o idee despre motivaţiile acestor oameni pentru aşa-zisa politică în folosul comunităţii, dar şi pentru a înţelege ce anume îi determină pe unii dintre ei să fie atât de ascultători şi tăcuţi încât ai impresia că nu ar îndrăzni nici în ruptul capului să-şi contrazică şefii de partid sau să se opună unor iniţiative aberante ale executivului.
Cristina Flueraş (PSD) este angajată ADI Apă-Canalizare, o anexă a Consiliului Judeţean unde nu se poate intra fără carnet de partid, de unde a încasat suma totală de 27.471 de lei ca şi economist. În paralel, mai ţine contabilitatea la alte 15 firme din care trei firme de taxi. Nu a avut nicio poziţie publică în Consiliul Local Bistriţa. A votat pur şi simplu cum i s-a spus.
Maria Mărioara Miheştian (PSD) nu a avut nici ea nimic de spus în cei doi ani de mandat. După ce a fost o vreme director adjunct al LPS Bistriţa şi nu a luat concursul pe post în etapa în care acesta a fost organizat de guvernul tehnocrat, a reuşit să ajungă director la Palatul Copiilor după ce PSD a ajuns la guvernare.
Bogdan Miholca (PSD), alt taciturn din Consiliul Local, este angajat al Serviciului Salvamont de la Consiliul Judeţean, dar şi al unei firme private.
Vasile Moldovan (fost primar PD, ulterior PDL, acum consilier ALDE) face parte din Consiliul de Administraţie al Aquabis de unde a câştigat 16509 lei, dublu faţă de indemnizaţia de consilier local care a fost de 7239 de lei. Cum pensia din tot anul 2017 a fost de 34.800 de lei, reiese că e rentabil să faci politică şi la vârsta a treia, mai ales dacă eşti agreat şi ca auditor energetic (9.900 de lei venituri totale) şi expert judiciar (2500 de lei venituri în 2017).
Valeria Victoria Moldovan (PSD), prezentă doar fizic la şedinţele Consiliului Local ca să apese ce buton i se spune, e contabil la aceeaşi ADI Apă şi Canalizare Bistriţa-Năsăud. De aici a câştigat 27.510 lei anul trecut, completându-şi veniturile cu alţi 6028 de lei indemnizaţie de ales local.
Constantin Rus (PSD) nu s-a prezentat la concursul organizat de tehnocraţi pentru posturile de directori, fără să menţioneze de ce, dar a ocupat, fără concurs, postul de director al Centrului Judeţean de Excelenţă înfiinţat exact când avea nevoie de o funcţie.
Gheorghe Sabău (PSD), care s-a remarcat în şedinţele CL doar prin apăsarea greşită a butonului, are şi el partea lui de beneficii ascunse. E auditor intern la LDP şi LDP Security, firme ale Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Ca şi nu nu ar fi de ajuns pentru un om de vârsta a treia, mai e şi membru în Consiliul de Administraţie al CJAS într-un soi de incompatibilitate cel puţin morală fiindcă soţia lui e medic pensionat şi are cabinet medical în relaţie contractuală cu CJAS.
Declaraţiile de avere ale consilierilor locali pot fi studiate AICI. Cu toate că au obligaţia să depună rapoarte de activitate, niciunul dintre cei menţionaţi nu a făcut acest lucru, singurul raport fiind cel al fostului consilier Florin Adrian Chereji, care a demisionat din funcţie.
Si cand te gandesti ca in occident(si la noi cand nu exista ciuma rosie ),majoritatea primarilor si consilierilor muncesc pur si simplu in folosul comunitatilor fara sa primeasca salarii sau alte avantaje!!Oare cand vom scapa de lipitori?Va spun eu:in vecii vecilor amin!,pentru ca suntem un popor slab!
La asta se pricep toți „fluierașii „ăstia, să sugă din banii publici.
Nu prea i-am vazut pe teren interesandu-se de problemele locuitorilor urbei.
Niste nulități pe care nici mama lor nu i-ar angaja la cât de incompetenți sunt, dar au găsit pe cine să prostească, pe noi, care-i acceptăm rușinându-ne, (tot noi) ,de nulitatea lor.
Dna Cristiana, mai trebuie mentionate cateva nume:
1. Camelia Tabara, Inspector scolar general (un fel de Abramburica locala) cu sotul director la Directia pentru agricultura
2. Gelu Muthi, viceprimar si sotia cu numeroase contracte cu institutii
3. Antal Attila, director adjunct la CNAM, cu promisiuni de director plin la liceul maghiar (ca sa intregeasca tripleta de la putere, psd-alde-udmr)
4. Andrei Kozuk, facilitati la parcul industrial si la planul urbanistic pentru construirea primului bloc in Zavoaie
Ciuma Rosie e peste tot… Flagelul se extinde…
Putem stopa această „caracatiță” votând USR la alegerile viitoare.
USR-iştii sunt oameni corecți, pun binele societătii inaintea intereselor personale. Vor instaura meritocrația şi vor pune omul potrivit la locul potrivit!
Mno.
Ăştia sunt Statul Paralel.
Paraleli cu munca şi competențele profesionale pe posturile care le ocupă.
Analizez, la modul serios, consecințele renunțării la cetățenia română și devenirii apatrid, în propria-mi țară; În anul centenarului Unirii. În semna de protest și de refuz de a împărtăși cetățenia unui stat condus de infractori !
Daca chiar se vrea sa plec din Salvamont Bistrita Nasaud plec , dar cred ca am adus plus valoare acestui serviciu !