Actualitate

S-a întrunit comisia specială care verifică modul de operare a depozitului de la Tărpiu

În sala de ședințe a Palatului Administrativ a avut loc o ședință de lucru a Comisiei speciale de analiză și verificare a modului de realizare a activităților aferente Contractului de concesiune nr. 34/04.01.2013 privind ”Delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului public de management și operare a Centrului de Management Integrat al Deșeurilor Tărpiu”, comisie constituită prin Hotărârea nr. 113/01.09.2016 a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Consiliul Județean a fost reprezentat de președintele Radu Moldovan, vicepreședintele Ioan Țintean, administratorul public Florin Moldovan și alți funcționari.

Din partea instituțiilor guvernamentale au participat: Ovidiu Frenț – prefectul județului, Sever Ioan Roman – director executiv la Agenția pentru Protecția Mediului BN, Atilla Decsei – inginer șef la Sistemul de Gospodărire al Apelor BN, Morariu Grațian – comisar la Comisariatul Județean al Gărzii Naționale de Mediu BN.
Au fost prezenți directorul ADI Deșeuri Dragomir Câmpan și șeful CMID Tărpiu, Dan Purel. De asemenea, au fost invitați reprezentanți ai locuitorilor din Tărpiu care au semnalat diferite probleme și nemulțumiri legate de activitatea CMID.

”În cadrul ședinței s-au analizat aceste probleme și s-au propus soluții și termene pentru rezolvarea lor. S-a decis sprijinirea comisiei de analiză de un grup de suport tehnic format din reprezentanți ai Instituției Prefectului și a celor trei servicii decentralizate invitate la discuții. Termenul acordat comisiei pentru analiză și propunere de soluții este de 60 de zile, la finalul cărora va fi prezentat un raport în acest sens”, informează Prefectura.

La întâlnire au fost invitați reprezentanții operatorului de salubrizare Supercom București care au prezentat situația actuală a salubrizării județului.

1-comisie-tarpiu-12-sep-16 2-comisie-tarpiu-12-sep-16

5 comentarii

  • Situatia actuala este fix ca si cea trecuta. Adica numa nu se selecteaza si depoziteaza ( SELECTIV) Asa ca si de data asta comisia numai s-o intalnit ca sa se bifeze un nou asa zis inceput de povesti nemuritoare. Angajati domnilor personal la banda si trmiteti saci pe culori catre populatie. Soferii de pe masinile de colectare sa aiba un borderou ,unde sa fie trecut numele si numarul imobilului de unde nu s-a stans selectiv gunoaiele. Pe urma SANCTIUNILE si catre populatie, aplicate de catre primarii.

  • La inceput erau saci pentru sortare, pe urma toata lumea a sesizat ca totul ajunge nesortat la Tarpiu si numai veneau nici saci pentru sortare, containerele specifice mereu suprapline. Vezi si film de la Tirpiu care am postat atunci unde se vede faptul asta. Clar ca este plina groapa daca 2/3 din depozit este plin cu deseuri care puteau fi valorificate prin sortare. Iar nu inteleg din ce cauza iar o comisie, vorbe si alte alea, daca faptele sint conoscute de cind lucreaza Vitalia?

  • Pe scurt se aranjeaza si situatia de la tarpiu sa intre pe mana supercom! ce sa caute supercom la discutie? nu ne mai saturam de aranjamente… o sa se constate din nou ca trebuie cine sti ce utilaje si pe acolo, care supercom o sa le aiba in curte cu o luna inainte! ca deh…situatia de urgenta e situatie de urgenta, nu Dom’Primar?

  • Bina a zis cine a zis: ” Daca vrei sa ingropi o problema, formeaza o comisie!”
    De cand se stie ca Vitalia administreaza prost groapa de la Tarpiu, ca nu se sorteaza si selecteaza gunoiul, ca polueaza, etc !
    De ce le-a trebuit atata timp autoritatilor sa afle ce se intampla ( asta daca mai crede cineva ca nu stiau ) si sa ia masuri ? De fapt, ce masuri au luat ? Au inlocuit o firma de casa cu alta si au reusit sa tripleze pretul !
    Acum fac o comisie, mai trag de timp, ca doar vin alegerile…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Walter Born Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS