Social

S-a stins un reputat dascăl din Țara Năsăudului

Județul Bistrița-Năsăud mai pierde un dascăl care a adus multă cinste școlii năsăudene, care și-a meritat, și prin activitatea domnei sale, numele de ”oraș al academicienilor”. S-a stins din viață profesorul de matematică Ioan Tebieș, anunță pe Facebook profesorul Ioan Seni.

”Profesorul Ioan Tebieș, care în 21 octombrie de abia împlinea 73 de ani, pleacă prea grăbit dintre noi. L-am cunoscut în urmă cu vreo 40 de ani, la Liceul Industrial din Năsăud unde era director, apoi, ca un mare profesor de matematici la Colegiul Național „George Coșbuc” unde și-a dat măsura valorii sale predând Matematica la sute de absolvenți care-i vor purta o frumoasă aducere aminte celui care le-a deschis calea spre un viitor cu elegante performanțe în viață.

Mi-a fost și director, am fost împreună consilieri locali ai orașului, unde venea întotdeauna cu probleme pertinente pentru mai bunul mers al urbei. L-a respectat într-atât de mult pe profesorul de matematici Gavril Tulai că a inițiat un concurs de matematică cu numele acestuia, la nivel județean, apoi național, obținând pentru această personalitate a orașului titlul de cetățean de onoare.

A fost autor a zeci, poate sute de probleme pentru Gazeta matematică pe care o răspândea în liceu, mai ales la clasele unde preda matematica. A fost un bun metodist al Inspectoratului Școlar, îndrumând numeroase lucrări de grad pentru învățătorii de la sate și orașe, a editat numeroase culegeri de probleme și exerciții, la nivel gimnazial și liceal, a orientat pe fiecare elev pe care-l cunoștea de la matematică spre locul cel mai potrivit în cariera lui.

A susținut echipele și formațiile performante ale liceului, în special formația de Călușari și Someșana, unde-și întâlnea elevii săi într-o postură nouă, cea de „artiști”, cum adesea îi răsfăța, mai ales că-n formație îl întâlnea și pe fiul său Cătălin, azi un reputat jurist al ținutului.

A susținut activitățile Astrei, atât în calitate de director și membru al acesteia, cât mai ales în calitate de profesor al reputatului liceu, ce găzduia multe din acțiunile educative ale acestei societăți culturale.

O parte din CV-ul său este cuprins în Dicționarul ASTREI (p. 374-375). Ca un profesionist deosebit de activ avea o vorbă: „Regretele pentru ziua de ieri și grijile pentru ziua de mâine, ne răpesc ziua de azi”.

Drum lin printre aștrii veșniciei. Dumnezeu să-l odihnească-n pace. Sincere condoleanțe familiei”, a scris pe Facebook, prof. Ioan Seni.

Prof. Ioan Tebieș s-a pensionat în 2012. Fusese profesor la Colegiul Național ”George Coșbuc”.

Sursa foto: Răsunetul

4 comentarii

  • #Lumină veșnică, iertarea păcatelor, recunoștință eternă!
    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Sunt unul dintre cei care a intrat la liceu datorită matematicii băgate cu ”tolceru” în cap de către Domnul Profesor Tebieș.
    Recunoștință, lumină, viață veșnică!
    Dumnezeu să vă primească sufletul în Împărăția Sa Cerească!

    • Mi-a fost diriginte si profesor de matematică la inceputul carierei sale de dascăl la liceul din Teaca.Un profesor deosebit si un om minunat.Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!!!Condoleante familiei îndoliate!!!

  • Profesorul Tebieș s-a stins. Prietenii și colegii lui îl regretă și îi vor păstra o amintire frumoasă pentru ce a făcut ca om și ca dascăl. Personal am pierdut un prieten drag, un om care a fost dedicat carierei și familiei. Întotdeauna l-am apreciat pentru cât de mult și-a iubit copiii și cât de mândru a fost pentru realizările lor. Acum simt că îmi lipsește un om cu care am putut comunica oricând și despre multe. Îmi pare tare rău că Tibi s-a dus așa devreme. Profesor Ioan Mureșan, Baia Mare.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Un fost elev Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS