Social

Salve Parve… Cum a ajuns Salva pe 2 la nivel național după numărul de vaccinați, iar Parva printre codași

Peste 57 la sută dintre localnicii din Salva sunt vaccinați, comuna fiind pe locul doi la nivel național într-un clasament al așezărilor rurale, după Dumbrăvița, din Timiș. S-a întâmplat după ce mama directoarei de școală a decedat de Covid-19, iar oamenii s-au speriat că ar putea contacta forme grave ale bolii, a spus prefectul Stelian Dolha la ședința Colegiului Prefectural. Primarul, dar și medicul au avut roluri extrem de importante.

”Ar fi extraordinar dacă în tot județul am avea un procent de vaccinați ca la Salva – 57% – numărul doi în România ca și procent de vaccinare în condițiile în care avem, la nivel european, un procent de vaccinare sub 65%. Dacă ne uităm în restul județului, în marea majoritate a comunelor avem un procent de vaccinare de 20%, poate și sub 20%. Documentându-ne, am aflat că mama directoarei Romana Fetti de acolo a decedat de Covid, fiind nevaccinată. Doamna respectivă era un fel de simbol în comună și de la moartea ei oamenii s-au speriat și au început să se vaccineze. Un alt agent pro-vaccinare e primarul Onul care își face treaba foarte bine. S-a dus din casă în casă și a vorbit despre vaccinare. La polul opus, tot o comună puțin suspectă din acest punct de vedere e Parva, care are procent de vaccinare de 4,7%, cred că e ultima la nivel național, cu o implicare zero din partea primarului. Nu face nimic, dar nimic, cred că mesajul e antivaccinare. Acolo avem și școli online, și grădinițe online. Cum or fi grădinițele online nu înțeleg, dar mai sunt încă. Cert este că, după întâlnirea pe care am avut-o la ISJ cu cele 16 unități de învățământ (unde nu erau 60% dintre profesori vaccinați – n.r.) au mai rămas 6. Am avut și o întâlnire la Șanț în cursul zilei de marți cu personalul școlii, profesorii școlii și personalul auxiliar, iar acolo am stat până seara cu ei și astăzi am primit vestea bună. Aveau un procent de 41,7%, iar astăzi și s-au vaccinat încă nouă, atingem procentul de 60% și, de săptămâna viitoare, putem intra pe variantă fizică și la Șanț. Deci uite că se poate”, a spus prefectul Stelian Dolha.

El a atras atenția că, deși urmează sărbătorile și mulți se așteaptă la măsuri de relaxare, nu trebuie lăsată garda jos.

”Valul 5 bate la ușă. E din plin acum în Europa unde procentul de vaccinați e mare. Nu vreau să pățim ca în valul 4. Știți câți morți am avut? 350 de morți în 2 luni și jumătate. Am avut 111 în septembrie, 188 în octombrie și încă 47 în noiembrie, or asta ar trebui să ne spună să fim în continuare precauți și să ne vaccinăm cât mai mulți”, a afirmat prefectul.

La rândul ei, dr. Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița, a spus că un rol foarte important a avut la Salva și medicul de familie care, la fiecare consultație, le-a spus pacienților că el s-a vaccinat.

”Chiar și atunci când s-a vaccinat cu doza a treia a anunțat pe toată lumea că trebuie să întrerupă consultațiile că merge la vacccinare. Deci tot timpul s-a dat exemplu pe el și pe asistentul lui. Când a fost etapa aceea cu planificarea pacienților i-a planificat, dar a avut avantajul că a fost un centru de vaccinare la Năsăud și atunci lumea a mers mai ușor acolo. La Parva, am trimis și echipă mobilă și s-au vaccinat trei persoane. Toți se întreabă de ce, fiind procentul mic de vaccinare, incidența e totuși mică. Pentru că sunt împrăștiați acolo, localitatea e destul de împrăștiată, iar contactele între oameni nu sunt foarte multe. Pe de altă parte, nu sunt sigură că s-au testat toți cei care au avut simptome, iar aparent incidența este mică. Au avut și ei cazuri, au avut și decese, dar, într-adevăr, nu atât de multe cât ne-am fi așteptat. În rest, sunt primari care ne mai solicită să trimitem echipe mobile. Azi a sunat de la Ciceu Giurgești, vor să se vaccineze deși sunt mulți vaccinați acolo. Au fost la Spermezeu și a venit multă lume chiar pentru doza întâi. Încercăm pe toate căile să vaccinăm și în centre rezidențiale, și persoanele nedeplasabile. Sper să mai creștem procentul acesta. Dacă va intra obligativitatea certificatului verde poate se va mobiliza mai multă lume pentru vaccinare”, a spus ea.

SITUAȚIA VACCINĂRII la data de 16.11.2021

Vaccin administrat = 175.687 doze

Total persoane vaccinate cu cel puțin o doză = 99.402

Total persoane vaccinate complet = 92.577

Total persoane vaccinate cu Doza 3 = 15.585

Acoperire vaccinala (RENV) = 35,77% raportat la populația generală

                                                 41,57% raportat la populația eligibilă (de la 12 ani)

Numărul medicilor de familie care vaccinează la cabinete = 45 medici

● Număr medici de familie care vaccinează în mediul urban = 19

   Nr. persoane vaccinate = 4.589

● Număr medici de familie care vaccinează în mediul rural = 26

   Nr. persoane vaccinate = 9.962

Total vaccinări în cabinetele MF = 14.551

Vaccinări cu echipe mobile în mediul rural = 2.225 persoane

Vaccinate cu echipele mobile persoane nedeplasabile = 134

10 comentarii

    • Daca ai avea puțină logica, ți-ai da seama că nu se testează. Ăștia nu se duc la spital doar când nu mai pot. Spre exemplu la Șanț un ultima perioada erau inmormantari in fiecare zi. La Parva au murit oameni tineri de infarct la o lună două după ce au avut o „răceală”. Noi ca popor nu gândim logic deloc. Ne luam după povești.

  • Si totusi unde-i logica? „Spre exemplu la Șanț in ultima perioada erau inmormantari in fiecare zi. La Parva au murit oameni tineri de infarct la o lună două după ce au avut o,, răceală”>
    Cei din Parva au murit mai tineri si mai …din cand in cand, iar cei din Sant zilnic?

  • Nu fiți așa de optimiști. Valul 5 vine numai după sărbătorile de iarnă, Sfântul Nicolae, Crăciun, Anul Nou, Botezul Domnului, Sfântul Ion, respectiv după 10 ianuarie 2022. Ne relexam, petrecem și după aia bolim. Specific românesc,tot Câțu sau Ciucă e vinovat? Oricum „ E Ciucă al nostru”!

  • Valul 5 il aduc cei 3000 de romani cu certificate false, luate pe 200- 300 de euro la Petea, in vama. Minim 10 ani de puscarie pentru persoanele care au emis certificate false si 10.000 euro amenda pentru persoanele care au cerut certificate false!

  • Bogdane amploarea falsurilor și a vaccinării la chiuveta este mult mai mare in Românica!!! Practica tot la 2 3 localități dai de cel puțin un medic care s-a compromis. Așa că o să avem și valul 5 și 6….. Dar iarăși e nevoie de logica sa prevezi următoarele valuri. Unii s-ar întreba de unde știm noi că o sa vină valul 5???😂

  • O să tăiați o coadă de pisică anu ăsta, sau o căpșună în două. Ați fugit de muncă din țară să ajungeți sclavi dincolo, să vă lăudați cu case goale și copii crescuți de bunici. De data asta nu vă mai iertăm trădătorilor

  • Diaspora, mai faci si bascalie de faptul ca v_ati cumparat certificate in vama, esti nesimtit rau de tot!
    Are dreptate cine scrie ca pentru asta se impune puscarie, este act de terorism sa atentezi la dreptul la viata a celorlalti.

  • Vine cat de curand Mos Niculae cu certificate false in cizmulite.
    Ati vazut ce se petrece la vama din Bors ?
    Le umbla mintea la romani .Tot guvernul si Arafat sunt de vina ?

  • Zici că suntem la mare. Numai de valuri auzim. Valurile vin și trec. Se mai îneacă câte unul, dar majoritatea scapă. Astea sunt subiecte de știri promovate de guvernele lumii, pentru a distrage atenția oamenilor de la alte probleme. Și nu în ultimul rând pentru a-și crește puterea de control asupra populației. Din păcate sunt destui care pică în plasa acestor despotici și devin susținătorii lor. E frustrant să vezi acești oameni cu drepturile îngrădite cum devin susținătorii asupritorilor. Așa ceva doar în practicile religioase se mai găsește.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ioana Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS