Actualitate

Săptămâna Protecției Civile: porți deschise, acțiuni preventive, exercițiu de alarmare

În fiecare an, în 28 februarie, este marcată Ziua Protecţiei Civile din România, dată la care, în 1933, prin Decretul Regal nr. 468, se aproba ”Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” având ca scop ”limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului”.

La 90 ani de atestare a Protecţiei Civile, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud marchează Săptămâna Protecției Civile printr-o serie de activități destinate publicului, prezentate de conducerea unității într-o conferință de presă.

Astfel, în perioada 27 februarie – 3 martie, în intervalul orar 10.00-18.00, toate persoanele care doresc să vadă tehnica de intervenție și să afle cât mai multe informații despre profesia de pompieri pot veni la subunitățile din Bistrița, Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Prundu Bârgăului, Lechința. Evenimentul ”Porți deschise“ este organizat la nivelul subunităților de intervenție.

În acest week-end și în 4 martie sunt organizate acțiuni de informare a populației pe pârtii (Cocoș, Valea Blaznei) de către personalul Salvamont Bistrița-Năsăud, împreună cu personalul Inspecției de Prevenire.

În perioada 25 februarie – 4 martie se reia Campania Naționale de Informare Preventivă ”Nu tremur la Cutremur”, realizată de Inspecția de Prevenire din cadrul ISU Bistrița – Năsăud cu implicarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență pentru distribuirea materialelor suport în localitățile Bistrița, Năsăud, Beclean și Sângeorz-Băi.

În data de 26 februarie, ISU Bistrița-Năsăud organizează ”Ziua educației preventive în lăcașurile de cult” la Biserica Ortodoxă ”Sf. Ana”, Biserica Ortodoxă ”Coroana”, Biserica Ortodoxă ”Sf. Trei Ierarhi”, Biserica Ortodoxă ”Sp. Ap. Petru, Pavel și Andrei”, Biserica Penticostală nr. 2 Bistrița, prin grija Inspecției de Prevenire a unității, activitate ce presupune sesiuni de informare preventivă cu sprijinul personalului clerical la obiectivele de cult, premergător sau după încheierea slujbelor religioase.

Vor avea loc acțiuni teoretice și practice de instruire privind tehnicile de acordare a primului ajutor și modul de comportare în situații de urgență în unitățile de învățământ, astfel:

  • 27.02.2023: Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, Colegiul Național ”George Coșbuc” Năsăud
  • 28.02.2023: Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” Bistrița, Liceul Economic Năsăud
  • 01.03.2023: Liceul Sanitar Bistrița, Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean
  • 02.03.2023: Colegiul Tehnic ”Infoel” Bistrița, Liceul ”Solomon Haliță” Sângeorz-Băi
  • 03.03.2023: Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Bistrița, Liceul Tehnologic Beclean

Pe timpul controalelor de prevenire, ISU Bistrița-Năsăud a planificat acțiuni teoretice și practice de instruire privind modul de comportare în situații de urgență în unitățile de învățământ, astfel:

  • 27.02.2023: Liceul ”Tudor Jarda” Bistrița, Liceul de Arte ”Corneliu Baba” Bistrița, C.S.E.I. nr. 2 Bistrița, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Lacrima” Unirea
  • 28.02.2023: Liceul ”Henri Coandă” Beclean, Colegiul Național ”Petru Rareș” Beclean, Grădinița PP ”Căsuța cu Povești” Bistrița
  • 01.03.2023: Liceul Tehnologic Maieru, Liceul Tehnologic Forestier Bistrița
  • 02.03.2023: Palatul Copiilor Bistrița, Școala Gimnazială ”Stefan cel Mare” Bistrița, Școala Gimnazială Leșu, Școala Gimnazială Rebrișoara
  • 03.03.2023: Grădinița ”Dumbrava minunată” Bistrița, Școala Gimnazială Anieș, Școala Gimnazială Rebra

Serviciile voluntare pentru situații de urgență vor desfășura activități preventive și exerciții demonstrative de stingere a incendiilor, în cadrul comunității din care fac parte:

  • 26.02.2023: SVSU Maieru
  • 27.02.2023: SVSU Prundu Bârgăului, SVSU Josenii Bârgăului, SVSU Romuli
  • 28.02.2023: SVSU Telciu, SVSU Ilva Mică, SVSU Teaca
  • 01.03.2023: SVSU Șanț, SVSU Rodna, SVSU Poiana Ilvei
  • 02.03.2023: SVSU Maieru, SVSU Măgura Ilvei, SVSU Feldru
  • 03.03.2023: SVSU Ilva Mare, SVSU Lunca Ilvei

Vor fi organizate puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă în zonele cu public numeros:

  • 27.02.2023: Centrul comercial B1 Bistrița Retail Parc, Piața Teaca
  • 28.02.2023: Centrul comercial Kaufland I Bistrița, Piața Feldru
  • 01.03.2023: Centrul comercial Kaufland II Bistrița, Piața Beclean
  • 02.03.2023: Centrul comercial Selgros Bistrița, Piața Năsăud
  • 03.03.2023: Centrul comercial B1 Bistrița Retail Parc, Piața Sângeorz-Băi

În perioada 27 februarie – 3 martie, vor avea loc lecții deschise privind modul de comportare specific tipurilor de risc și tehnici de acordare a primului ajutor precum și exerciții de evacuare în caz de cutremur la unitățile de învățământ din județ, exerciții de evacuare în caz de cutremur în care sunt angrenate și instituțiile publice. Pe timpul tuturor activităților vor fi distribuite materiale de informare preventivă, cu precădere în zonele unde sunt familii/comunități vulnerabile în cazul producerii unor situații de urgență.

Marți 28 februarie va avea loc un ceremonial militar cu ocazia Zilei Protecției Civile din România, la sediul unității din municipiul Bistrița, str. Sigmirului, nr. 16, începând cu ora 12.00, eveniment în cadrul căruia 32 de soldați profesioniști (servanți) vor depune jurământul militar.

Miercuri 1 martie va avea loc exercițiul de alarmare publică ”Miercurea Alarmelor“. Astfel, sirenele vor suna în județul Bistrița-Năsăud și, pe această cale, ISU face un apel către populație să nu intre în panică, subliniind că va fi vorba doar despre un exercițiu. Sirenele vor fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție ce se impun în astfel de situații.

3 comentarii

  • Ne-ar interesa ca pompierii să-și prezinte cetățenilor:
    – propriile baze sportive de antrenament, spre exemplu sălile de sport, bazinele de înot (toate aproape zero);
    – condițiile interne din unitate, spre exemplu bucătăria și sala de mese;
    – ce implică antrenamentele sportive zilnice (să vedem cum atrag tineri spre această profesie);
    – un calendar anual cu top 12 pompieri din județul BN (fitness); ca și omologii lor din țările dezvoltate;
    – cele mai moderne echipamente și inovația adusă de stat pentru această profesie;
    – fluxul de muncă, un maraton de 24 de ore cu ce implică această profesie.
    TOT REPECTUL pentru pompieri, dar înclin să cred că din păcate sunteți conduși de aceleași minți înguste care bifează toate pe hârtie (iar în realitate lipsuri, stres și pile), ca peste tot în România. Nu cred că la voi este o excepție!

    10
    2
    • Nu cred ca la voi este o excepție .. abordarea corecta.☑️

      Vă invitam sa vedeți excepția in săptămâna portilor deschise. Dacă timpul nu o permite, surprindem din activitățile noastre pe paginile de Facebook și instagram.

      4
      3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS