Social

Şase din cele şapte cabane ale Direcţiei Silvice Bistriţa, rezervate de sărbători

Şase din cele şapte cabane de vânătoare din Bistriţa-Năsăud ale Regiei Naţionale a Pădurilor au fost rezervate de sărbători, turiştii plătind în medie 35 de lei pe noapte. Singura cabană care nu a putut fi închiriată este Aluneasa, situată pe Valea Budacului, unde se fac renovări.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Bistriţa, Adriana Bartha, a declarat, luni, că toate cabanele Direcţiei Silvice Bistriţa sunt foarte solicitate.

„Din păcate, Cabana Aluneasa nu a putut intra în circuit, fiind în curs de renovare. Zilnic suntem întrebaţi şi este foarte greu să refuzăm grupuri care efectiv nu mai au loc fiindcă deja sunt ocupate. În toate week-endurile din acest an am avut cazări. Am şi făcut investiţii. Am renovat, de pildă, cabana de la Fiad (foto). Acolo sunt acum băi la fiecare cameră şi e foarte căutată. Cabana de la Coldău e foarte căutată şi ea. De asemenea, Cabana Valea Secii care e foarte aproape de Munţii Rodnei. Sunt ocupate toate de Revelion, iar anul acesta avem turişti şi de Crăciun”, a declarat ea.

Adriana Bartha a declarat că un motiv pentru care turiştii preferă să închirieze cabane sunt preţurile rezonabile care nu au mai fost majorate de câţiva ani.

„Preţurile sunt foarte acceptabile. Noi nu le-am mai majorat de câţiva ani, dar trebuie să menţionez faptul că sunt tarife doar pentru cazare. Nu se serveşte masă în cabanele Direcţiei Silvice. În schimb, toate cabanele au bucătărie, frigider, tacâmuri, turiştii pot să-şi pregătească singuri masa. Cei care aleg cabanele de sărbători merg acolo pentru intimitate, pentru linişte, pentru nostalgia serilor la gura sobei, pe care acum confortul urban nu ne-o mai oferă, şi pentru natură”, a declarat ea.

Ea a menţionat că toate cabanele dispun de dotări la bucătărie de nivel urban.

„Este veselă, sobă, cuptor cu microunde, cafetieră, sunt racordate la curent electric. Se poate face grătar afară”, a mai spus Adriana Bartha.

Potrivit sursei citate, cabanele au fost rezervate pentru Revelion încă din vară în special de bistriţeni, dar care au invitaţi din altă parte.

„Au fost depuse cereri încă din vară, iar în luna octombrie s-au dat aprobările. Atunci am primit şi un ordin de la RNP privind obligativitatea sejurului minim de nopţi zile la fiecare cabană. Noi am preluat şi cereri telefonic, am vrut să ajutăm pe toată lumea care a dorit să-şi petreacă sărbătorile la munte”, a declarat Bartha.

Cabana Fiad de la păstrăvăria cu acelaşi nume se află la 60 de kilometri de Bistriţa aproape de judeţul Maramureş. Are 19 locuri în camere cu unul, două şi trei paturi cu baie proprie. Pentru a se caza în camere cu două patruri, turiştii au plătit 35 de lei/ noapte, iar în cele cu trei paturi 26 de lei/noapte.

Cabana Hergheliei Fiad are zece locuri de cazare în camere cu două şi trei paturi cu baie proprie, frigider şi tv. Tarifele sunt între 25 şi 35 de lei/noapte.

Cabana Coldău, aflată la 40 km de municipiul Bistriţa şi la 4,5 km de oraşul Beclean, are opt locuri în camere cu două paturi. Turiştii plătesc aici 40 lei/pers/zi.

Cabana Valea Secii, aflată în Munţii Rodnei, are 13 locuri în camere cu un pat, două sau trei. Turiştii plătesc aici 30 lei/pers/zi.

Cabana Colibiţa din preajma lacului de acumulare cu acelaşi nume are 13 locuri de cazare la preţul de 30 de lei/persoană/ zi.

Cabana Dealul Negru din Munţii Călimani are 20 locuri de cazare în zece camere cu câte două paturi.  Tariful de cazare este de 45 lei/pers/zi. Ea a fost special construită pentru Nicolae Ceauşescu care venea aici la vânătoare de urşi. Cabana este dotată inclusiv cu pistă pentru elicoptere şi are lac cu peşti.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS