Actualitate

Șase polițiste și-au exersat abilitățile la volan. Sesiuni de instruire în Parcul Industrial (VIDEO)

Conducerea autospecialelor a fost exersată de polițistele din Bistrița-Năsăud în cadrul unor sesiuni de pregătire, desfășurate sub coordonarea unui ofițer specialist-instructor în conducerea autovehiculelor în regim prioritar, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Biroul de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud este structura specializată în pregătirea tactică a polițiștilor în toate domeniile, printre care și conducerea autospecialelor în regim prioritar.

În acest context, cu ocazia Zilei Femeii, șase polițiste din cadrul Biroului Rutier Bistrița, Secției 1 Poliție Rurală Bistrița și Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului și-au exersat abilitățile de conducere și și-au consolidat cunoștințele teoretice în ceea ce privește conducerea autospecialelor. În ceea ce privește pregătirea practică, aceasta s-a desfășurat sub forma unui traseu aplicativ.

Traseul a fost compus dintr-o succesiune de exerciții precum: mersul sinuos printre jaloane atât cu fața, cât și cu spatele, la diferite viteze crescute gradual, ocolirea unor obstacole apărute brusc, modalități de abordare a unor viraje, frânarea de urgență, frânarea la punct fix, etc.

Începând cu luna martie 2022, sesiunile de instruire practică au loc în Parcul Industrial Sărata și sunt coordonate de un ofițer specialist-instructor în conducerea în regim prioritar. Ele urmăresc formarea, menținerea și dezvoltarea aptitudinilor de conducere a autospecialelor de poliție, dotate cu semnale acustice și luminoase.

Activitățile se adresează cu prioritate polițiștilor operativi din cadrul structurilor rurale și urbane, de la Rutieră și Ordine Publică, precum și luptătorilor de la Acțiuni Speciale ai Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Începând cu luna august 2021, a fost operaționalizat Biroul Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud care are ca obiective pregătirea tactică, pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării, pregătirea în domeniul tragerilor cu armamentul din dotare și pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu a tuturor polițiștilor implicați în menținerea climatului de ordine și siguranță publică.

VEZI ȘI:

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.