Actualitate

Şase pui de arici, salvaţi de Marius Bălan (FOTO)

Şase pui de arici, rămaşi fără mamă, au fost salvaţi de Marius Bălan care i-a găsit într-un şanţ din satul Cristur-Şieu. Ecologistul i-a adus pe toţi la Bistriţa, îi hrăneşte cu lapte până vor mai creşte, după care se gândeşte să îi elibereze în pădure sau într-un parc.

„Am un ochi bun, de ecologist. În Cristur-Şieu în faţa unei gospodării a unui ţăran am văzut câţiva copii care se uitau cu toţii în şanţ. Am încetinit şi am văzut şase pui de arici. I-am întrebat pe copii ce se întâmplă, iar ei mi-au spus că au ieşit dintr-un tub de sub pod, la o trecere de nivel cu calea ferată. Am aflat că mama aricilor a fost luată de tata unui copil care a dus-o la Şintereag. Probabil că nu ştia că are pui. Pur şi simplu au dus-o să o aibă ]n gospodăria lor. Acum eu încerc să văd unde este mama fiindcă aceşti pui mor dacă nu sunt hrăniţi cu lapte”, a spus Marius Bălan.

arici 1 arici 2 arici 3 arici 4

Până o va găsi pe mama celor şase arici, Marius Bălan i-a luat pe toţi în maşină şi i-a adus la Bistriţa: „Nu puteam dormi dacă îi lăsam în şanţ să moară. Mă rog la Dumnezeu să trăiască şi să îi eliberez apoi în Pădurea Codrişor, poate în Parcul Municipal, alături de veveriţe, sau la mine, în Şirioara, voi vedea. Am mare grijă de ei, mă trezesc dimineaţa şi le dau lapte. Îi tratez ca pe nişte copilaşi fără mamă. Poate le vom da şi nişte nume”.

Nu este prima oară când ecologistul se transformă în salvator de animale. „Dacă dau filmul vieţii înapoi, nenumărate cazuri de genul acesta mi s-au întâmplat. Mi se şi arată şi animăluţele acestea ale nimănui şi e o preocupare de suflet pentru mine să le salvez„, ne-a mărturisit domnia sa.

arici 5 arici 6 arici 7 arici 8

Potrivit lui Marius Bălan, aricii sunt mamifere insectivore, nocturne, „neam cu cârtiţa şi cu liliacul”.

„Ariciul sapă la suprafaţa pământului, îşi face viziuinele în lemnării, în căpiţe de fân, dar şi în pământ, maxim până la un metru adâncime. Nu intră mai mult. Mănâncă foarte multe insecte, larve, cărăbuşi, râme şi sunt extraordinar de folositori pentru noi, oamenii. Vedem aricii în cărţile pentru copii alături de veveriţe şi bufniţe. Toţi sunt îndrăgiţi de oameni şi aş vrea să trag de alarmă: oamenii care văd o aricioaică având pui să nu îi despartă pe pui de mama lor fiindcă sunt ca purceluşii, fără mamă, greu se pot adapta şi mor”, a spus Marius Bălan.

În localitatea sa natală, Şirioara (comuna Şieu Odorhei), Marius Bălan are o cabană de pescuit şi agrement unde îşi petrece week-endurile, dar şi vacanţele de vară. În acest sat, a plantat acum 17 ani nişte brazi care au ajuns la 10-12 metri înălţime, iar de o vreme a descoperit în copaci o colonie de bufniţe albe specia Ciufu de pădure, una din cele 11 specii de bufniţe care trăieşte în România.

42 comentarii

  • Nu-i o idee bună să-i eliberați în parcul de la Sirioara,habitatul de acolo s-ar putea să nu le placa. In plus şi viața lor ar putea fi pusă în pericol de bufnițe. Aşa că propun să meditati la acest proiect.

    • Ioane aceasta problema este de interes COMUNAL daca se opteaza pentru parcul Sirioara.Banuiesc ca se va ORDONA(ACEST CUVINT SE FOLOSESTE LA COMUNISTI ”ÖRDONA””) de indata sedinta Extraordinara in consiliul local popular ,cu masuri specifice acestei situatii.

  • Daca vreti sa le puneti nume va rog sa nu puneti nici din greseala numele Sorin,ori gore.Aceste nume sint si vor fi o mare pacoste pentru comuna Odorhei unde vreti sa duceti puii de arici.

  • Asa este DORINEL DAR NICI NUMELE de Vasile ,viorel,ori Jenor ETC. nu ar fi bine DEOARECE ARICII AR DEVENI PREA ”arici”.

  • pe surse s-a luat hotarire locala.Puii de arici pot fi adusi in parcul Sirioara.Se vor face plantoane pe trei schimburi,este stabilit si caporal de schim si ofiter de control.

    • RECTIFIC CAPORAL DE SCHIMB LA ARICI. dACA VOR FI DUSI IN COMUNA ODORHEI puteti face un articol cu arici lui sfintean

  • Starea de urgenta din parcul Sirioara pentru salvarea puilor de arici continua,lucrurile sint sub control peste putin timp vom relata din nou de la fata locului.

  • PE SURSE. iDILUL DIN ODORHEI ESTE FOARTE INCANTAT DE ACEST EVENIMENT,deoarece numai asa este scos si el in evidenta si stie lumea de el,si comuna lui.Comuna confiscata de mult timp de gasca lui „”porumba”” PAMFLET ,LUMEA IREALA.

  • Nici la acest subiect nu se pot abţine unii de la răutăţi. Dar fapta bună a domnului Bălan este de admirat. Unii sau unele bipede nu sunt în stare să aibă grijă de proprii copii. Este bine că aţi publicat acest articol care poate că va sensibiliza oamenii mai mult. Indiferent cine salvează vieţuitoare, care au nevoie de ajutor, dă dovadă de un suflet mare.
    Nu ştiu dacă parcul municipal este o soluţie pentru puii de arici. Este un loc prea antropizat şi cu biotopul foarte modificat de când s-a făcut „modernizarea”. Nici bietele veveriţe nu prea se mai văd în pomii din parc în acest an.

    • aLEX BIOTOPUL CEL MAI POTRIVIT ESTE LA ODORHEI IN CURTEA SCOLII SI A CAMINULUI ACOLO UNDE ESTE MOLOZ MULT si acolo le place la arici.Arici care trebuiau sa duca molozul de acolo sint niste puturosi si incompetenti.

    • Te cred ca eşti nemulţumit de faptul că cineva întârzie acolo lucrările. Ai vazut în România vreo construcţie sau drum care respectă termenele de execuţie?

  • Dragi prieteni, va multumesc la toti, indiferent de comentarii. Va multumesc in primul rand ca ati citit aceasta stire. Asta imi place sa fac, si cat voi trai ma voi ocupa special cand voi da de situatii asemanatoare. Peste o luna eliberez aricii. Locatia va fi secreta si sigura. O seara faina si VIATA LUNGA tuturor.

    • Maiestre BALAN dar totusi cum le pui nume.Din suflet te rog nu le pune nume sorin ori gore ca ma apuca imbataciunile.

  • Mulțumim domnule Bălan, dumnezeu să vă dea înțelepciune să luați cea mai bunâ decizie privind soarta celor şase pui de arici. Duminică plăcută .

  • Un lucru frumos din partea d-tale domnule marius cu aricii.Dar ani de zile umblind prin comuna odorhei nu ati avut griza de aricii care au condus si care au secatuit si distrus comuna .

  • mAI ARICI care te numesti opozitie acolo nu e vorba de gasca JENORILOR ACOLO ESTE VORBA DE PROSTIA SI INCULTURA UNORA care sint condusi de PORUMBA de ani buni,ani care au secatuit si ruinat comuna.

  • Asa este OLIVER draga sint departe de tara de multi ani .I-mi vine sa pling cind vad cine conduce comuna.O gasca de politicieni mediocrii,flaminzi care mai presus de interesul nostru a fost interesul lor,si acum cind a aparut acest baiat corect si le spune adevarul vad ca nu le place.

  • Va salutam dl BALAN SI CHIAR FELICITAM pentru gest si efortul ce-l faceti. CUM ESTE STAREA PUILOR DE ARICI azi deoarece azi nu neA-ti spus nimic de ei.MULTUMIM ANTICIPAT.

  • Pentru esd si nu numai: vreau sa va informez corect. Am fost sunat de copii din satul CRISTUR, si s-au mai gasit doi pui. Asa ca m-am deplasat in cea mai mare graba si i-am adus si pe ei acasa. Acum sunt opt fratiori . Am scormonit foarte atent locul, acel cap de pod, cu o lanterna de vanatoare. Le-am vazut cuibul. Nu mai este nici unul. Va spun ca nu este usor, sa -i alaptezi de trei ori pe zi. Am cumparat de la farmacie, o pompita, pipeta speciala cu varful moale de silicon, si foarte subtire. Este f. buna, si s-a produs o schimbare miraculoasa, in hranire. Practic inlocuieste, mamelonul, mamei. Am luat legatura si cu D-nul DR. Vet. SARKANY un mare specialist. M-a ajutat mult informatiile primite. Le dau lapte pasteurizat cu 3% grasime, amestecat cu un galbenus de ou, si o lingurita de miere de tei, toate in amestec pt. 200 grame de lapte, suficient pt. toti opt la o masa. Timp de 3 saptamani voi face aceasta hranire, dupa care voi cumpara RAME de la un mag. de pescuit, dar le voi aduce si gandacei, si larve, cosasi etc. si voi trece la alt tip de hranire avand in vedere ca sunt mamifere insectivore. Dupa doua luni de ingrijiri speciale, va urma si punerea in libertate. Toti sunt bine, si ma rog la DUMNEZEU sa traiasca. Cred ca voi avea o mare SATISFACTIE. Va doresc dragi prieteni numai bine.

    • Dl Balan exista vorbim poate pune rumba un copil sa adune rime din molozurile din curtetile caminului si a scolii sa nu va mai cheltuiti .Oricum arici sint din patrimoniul comunei odorhei.Eu de eram primar va luam aricii si ii ingrijeam eu .Aricii apartin comunei Odorhei.

  • Multumim dl Marius pentru tot ce faceti si pentru ultimele informatii.Macar le doua zile maxim trei mai spuneti-ne ce se mai intimpla cu puiuti de arici

  • Din intamplare avem si noi in curte 6 pui de arici si mama lor nu a mai venit de 2 zile sant foarte ingrijorat si nu stiu ce sa fac sa incep sa le dau de mancare sau sa mai satept

  • Clinica aricilor :
    🌳🦔…Vizionează „Sara Stahl, l’ange gardien des hérissons en détresse” pe YouTube
    https://youtu.be/xAHTFW9LxxU?si=77qLTHo1VToZGLp6
    00:47″jamais du lait!”
    🦔NU-I HRANITI (ADULȚI )CU LAPTE!
    (Atenție, farfuria cu lapte pe care aricii o iubesc este cel mai sigur mod de a le da diaree. Apa este de preferat și aricii beau foarte puțin.)
    Vizionează „Comment recueillir un hérisson ? | Futura” pe YouTube
    https://youtu.be/kLLtMBSzF2k?si=wZEc5IrYeZV3O3nK

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.