(FOTO) Grupul de lucru al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Stelian Dolha, i-a convocat pentru prima parte a ședinței de lucru pe managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, și pe directorul medical, dr. Gabriela Deak, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud:
”În cadrul discuțiilor, s-a ridicat problema gestiunii cazurilor de Covid-19 confirmate la personalul spitalului, precum și gestiunea pacienților Covid și non-Covid în contextul în care numărul cazurilor de persoane confirmate este crescut și tot mai multe persoane au nevoie de spitalizare. A fost, de asemenea, analizată posibilitatea solicitării amenajării unui spital modular, în cazul în care se prevede o suprapopulare a spitalului. A fost efectuată și o analiză a cazurilor severe și a deceselor de la noi din județ, iar datele relevă faptul că cele mai afectate persoane sunt cele vârstnice. S-a convenit contactarea primăriilor și a medicilor de familie pentru a intensifica campaniile de prevenire a infectării cu noul coronavirus, monitorizarea îndeosebi a vârstnicilor fără aparținători de către asistenții sociali.
Tot în contextul creșterii la nivel național a numărului de cazuri pozitive, în partea a doua a ședinței CJSU au fost invitați reprezentanții cultelor religioase din județ.
”Acestora li s-a adresat rugămintea de a insista în transmiterea de mesaje către enoriași pe măsurile de prevenție în ceea ce privește infectarea cu virusul Sars-CoV-2 și să se asigure că în lăcașurile de cult sunt respectate măsurile de purtare a măștii și distanțare fizică. Totodată, acestora li s-a cerut să descurajeze enoriașii să participe la pelerinaje, întrucât călătoriile în grupuri cresc riscul infectării. Autoritățile au venit cu propunerea către biserici de a recurge la ambalarea prescurii pe care o împart credincioșilor în punguțe de unică folosință.
Reprezentanții cultelor religioase au solicitat, în schimb, autorităților să ajuta la stoparea fenomenului de cerșetorie sau colectare neoficială de fonduri, întreprinsă de diverse persoane, care are loc în timpul efectuării slujbelor religioase, întrucât și acestea contribuie la riscul răspândirii pandemiei”, a precizat Instituția Prefectului.
Pe de altă parte, cortul instalat la intrarea în Spitalul Județean de Urgență Bistrița de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, pentru organizarea triajului epidemiologic, a fost înlocuit cu containere climatizate.
Ce măsuri s-au luat la petrecerea publica din Singeorz Bai din ziua alegerilor din fata primăriei la care 2000 de oameni nu purtau masca și și-au suflat în nări microbii?Apoi cafeaua servita la terase nu e ambalata la punga ci e servita la cană.Vorba aceea: nu va fie frica… Covid nu mai pica…
Cine trece-n valea seacă
Cu hamgerul fără teacă
Şi cu pieptul dezvălit
Andrii Țoiu cel vestit
Şapte ani cu voinicie
Şi-au bătut joc de domnie
Şi tot pradă neîncetat
Andrii Țoiu, cel bărbat
E haiduc, şi e vestit
Andrii Țoiu cel voinic
Zi şi noapte tot călare
Trage bir din drumul mare
Şi din ţară peste tot
Fug neferii cât ce pot
Căci el are-o puşcă plină
Cu COVID la rădăcină
Ş-are-un murg de patru ani
Care muşcă din duşmani
E haiduc, şi e vestit
Andrii Țoiu cel voinic
Ş-are fraţi de cruce şapte
Care-au supt sânge cu lapte
Şi nu-i pasă de nimic
Andrii Țoiu cel voinic
Este de vina o singura persoana pentru ca multi mitocani nu respecta nicio regula si se mai cred si smecheri, pentru ca sistemul medical nu face fata provocarilor zilnice nu unei epidemii, iar acum ca au rezolvat finantele si ISJBN se incalzesc si alti lipitori de afise sa prinda un loc in fata.
In date statistice suntem unul dintre judetele cu cel mai mic numar de persoane infectate. Singura statistica nefavorabila este la decese la care ar trebui sa raspunda sectia de infectioase de la spital.
Totusi a caror biserici privilegiati erau acolo reprezentantii? Oare erau invitati toti reprezentantii bisericilor / cultelor din judet?
tot se moare sa nu faca nici un spital modular, mai bine sicrie modulare!
Mister Dolha….zi si nouă care e frauda cu virusul asta de umflați asa numărul de cazuri.. acuma sunteti si voi pe val, ca să sugeti un pic de la UE ca apoi cine stie cat mai tine pandemia si trebuie profitat, Ca cat plătiți masmedia sa creeze această psihoză? Nu mai bine va ocupați de traficanții de droguri de pe lângă școli? Chiar dvs….va plangeati ca se drogheaza elevii la greu….? Aveti un oras infect de condus…plin de traficanți si proxeneți . . . pe cand ne scăpați de astea? Ba politicienii c..lui.. Cand mai faceți niste proiecte serioase de legi sa starpim criminalitatea si hoția din țara asta. Păi nu faceti ca si voi sunteti una cu mafiotii si nu aveti curajul sa puneti punct.
Exista biserici unde in timpul liturghiei multi credinciosi nu poarta masca sau nu o poarta regulamentar. Nu dau nume pentru ca se stie in care biserica este dezordine.
Jandarmii sau politia sa mearga in civil in fiecare biserica din oras si sa le de-a amenzi preotilor care sunt mai nepasatori.
„Reprezentanții cultelor religioase au solicitat, în schimb, autorităților să ajuta la stoparea fenomenului de cerșetorie sau colectare neoficială de fonduri, întreprinsă de diverse persoane, care are loc în timpul efectuării slujbelor religioase”
asta-i buna! pai atunci dati afara si popii din biserici ca si aia colecteaza neoficial.
n-am prea vazut sa dea chitanta si nici casa de marcat nu au.