Actualitate

Sistem integrat de obținere a prunilor liberi de viruși la Stațiunea Pomicolă Bistrița

La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița s-au pus bazele obținerii de material săditor liber de virusuri la specia prun, cercetătorii reușind, până acum, rezultate încurajatoare, potrivit raportului de activitate al instituției.

Conform sursei citate, anul trecut s-au continuat demersurile pentru realizarea a două activități demarate în anul 2020.

Prima activitate a vizat recertificarea materialului Prebază virus-free (21 soiuri de prun și un portaltoi pentru prun, altoite pe portaltoiul Mirobolan 29C) conform noii legislații din domeniu. Astfel, plantele care în urma testărilor virale și a monitorizărilor pentru bolile și dăunătorii specifici prunului menționați în legislație s-au dovedit a fi libere de patogeni au fost selectate în vederea recertificării la categoria Prebază. Dintre acestea, trei plante din fiecare soi au fost recertificate de către ICTSMS Cluj la categoria Prebază cu status indemn.

Astfel, s-a reușit prezervarea unui nucleu de plante din categoria biologică Prebază conform noii legislații la 21 soiuri de prun (18 românești și 3 străine) altoite pe portaltoiul Mirobolan 29C, precum și un portaltoi pentru prun (BN 68).

O a doua activitate importantă din cadrul acestui obiectiv, realizată în anul 2023, a vizat lărgirea paletei de soiuri de prun pentru constituirea unui nucleu de plante Prebază conform noii legislații la 24 soiuri (18 românești și 6 străine) altoite pe portaltoiul St. Julien și un portaltoi pentru prun (St. Julien), alături de cele 5 soiuri de prun certificate în anul 2022, pe același portaltoi.

Pe același principiu, trei plante din fiecare soi, care în urma testărilor virale și a monitorizărilor pentru bolile și dăunătorii specifici prunului, menționați în legislație, s-au dovedit a fi libere de patogeni, au fost certificate de către ICTSMS la categoria PREBAZĂ cu status indemn.

Astfel, SCDP Bistrița deține la momentul actual, alături de materialul nucleu Prebază cu 21 soiuri de prun altoite pe portaltoiul Mirobolan 29C, un nucleu nou constituit, alcătuit din 29 soiuri de prun altoite pe portaltoiul St. Julien, la categoria PREBAZĂ cu status indemn. Acest material constituie totodată și un fond de germoplasmă autohton deosebit de valoros pentru lucrările de ameliorare.

Prin această activitate deosebit de complexă SCDP Bistrița își propune ca în perioada 2024-2026 să realizeze pentru prima oară în România un sistem integrat de obţinere şi menţinere de material de înmulţire din categoriile biologice superioare şi producere de material de plantare la specia prun în conformitate cu noua legislaţie naţională şi directivele europene în domeniu.

De remarcat că, până în prezent s-a reușit parcurgerea celei mai importante etape, respectiv obținerea de material Prebază, care reprezintă vârful piramidei etajate din lanțul de producere a materialului de înmulțire. Acest material, conservat în biodepozitare, este unic la nivel național și creează premisele asigurării unor servicii la standarde ridicate privind furnizarea de material biologic liber de virusuri / indemn către agenţii economici care desfășoară activităţi de multiplicare a materialului săditor
pomicol din categoria biologică „Certificat” la specia prun, cu perspectivă de extindere și la alte specii pomicole.

De asemenea, rezultatele pot contribui substanţial la eliminarea deficienţelor majore ale sistemului de producere a materialului săditor pomicol „Certificat” din România.

În același raport, se menționează că o atenție deosebită se acordă evaluării potențialului productiv și calitativ al soiurilor de prun în condițiile aplicării verigilor tehnologice specifice culturii prunului.

Astfel, în condițiile anului 2023, producțiile medii/pom au înregistrat valori cuprinse între 0,4 kg/pom la soiul Diana și 19,8 kg/pom la soiul Centenar. Între aceste valori minime și maxime s-a obținut o varietate destul de largă de producții medii/pom, astfel că valori de până la 2,5 kg/pom s-au înregistrat la soiurile Diana, Jubileu 50, Elena, Jofela, French Improved, Matilda și Carpatin. O mare parte dintre soiuri au înregistrat producții medii între 4,4-10 kg/pom (Doina, Minerva, Stanley, Joganta, Topper, Top five, Gras ameliorat, Zamfira, Iulia, Anna Spath, Toppend plus și Agent). Soiurile Flora, Andreea, Tophit, Jojo și Centenar s-au remarcat prin producții medii cuprinse între 11,7-19,8 kg/pom.

Greutatea medie a fructelor, s-a determinat la maturitatea de recoltare. Soiurile de prun cu cele mai ridicate valori ale greutății medii a fructelor au fost: Flora (65,3 g), President (65,0 g) și Iulia (60,2 g). Soiurile Top five și French Improved au avut cele mai mici valori ale greutății medii a fructelor în anul 2023, cu 18 g, respectiv 21 g. Soiul Top five a avut fructele de dimensiunile cele mai mici întrucât nu s-a realizat rărirea florilor sau a fructelor așa cum prevede literatura de specialitate în cazul acestui soi.

Dintre cele 11 soiuri create la SCDP Bistrița s-au remarcat trei sub aspectul calității fructelor, și anume: Elena, Iulia și Doina.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.