Cultură

Smiley, one man show (FOTO)

Antrenorul de la ”Vocea României” şi în acelaşi timp prezentatorul concursului ”Românii au talent” a cântat joi seară în faţa a mii de oameni veniţi pe pietonalul Liviu Rebreanu, după ce încălzirea a făcut-o în stilul caracteristic trupa Incognito.

Tinerii dansatori de la In Action Bistriţa au întreţinut atmosfera până când au urcat pe scenă membrii trupei de cover-uri Incognito. Cu piese la modă, de toate genurile, băieţii de la Incognito au încălzit bine de tot atmosfera şi i-au făcut pe bistriţenii strânşi în număr mare în centrul istoric să ţopăie în aşteptarea lui Smiley.

După ce fanii i-au scandat numele minute în şir, cunoscutul artist pop-dance şi-a făcut apariţia pe scenă, într-un extaz general.

Alături de trupa sa, formată din Marius Pop – chitară, Radu Niculescu – chitară bas, Marcel Moldovan – percuţie şi Alex Racoviţă – keyboard, Smiley i-a delectat pe privitori cu un show din care n-au lipsit melodii precum ”Plec pe Marte”, ”Preocupat cu gura ta”, ”Designed to Love You”, ”Dream Girl”, ”Am bani de dat”, ”Pe unde-ţi umbă inima” sau ”Dead Man Walking”, cel mai recent single.

Smiley nu a arătat deloc că ar fi deprimat după despărţirea de Laura Cosoi, anunţată oficial în ziua precedentă. Fără să stea locului o clipă, interacţionând permanent cu publicul, fostul component al trupei Simplu şi-a arătat şi calităţile de dansator.

Concertul a fost organizat de USL Bistriţa-Năsăud.

Galerii foto de la concertul susţinut de Incognito şi Smiley – pe pagina noastră de facebook. Click pe cuvintele marcate cu roşu!

     

2 comentarii

  • cei de la USL nu fura curent ca cei de la PDL. Au avut generator. Curentul le-a picat celor de la PDL pentru ca nu s-au gandit la detalii si pentru ca zodia lor nu mai e asa de norocoasa. gata, de duminica scapam de ei

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui marcel Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.