Palatul Culturii din Bistrița va găzdui duminică 22 martie, de la ora 19.00, un concert simfonic aniversar prilejuit de împlinirea a 30 de ani de activitate a Fundaţiei ”Societatea de Concerte”.
Concertul va fi susținut de Noua Orchestră Transilvană (dirijor Romeo Rîmbu) cu soliştii: Cadmiel Boțac – pian şi Claudiu Hontilă – vioară.
Program muzical: Edvard Grieg – Concert pentru pian și orchestră în la minor, op. 16, Nikolai Rimsky-Korsakov – Șeherezada, poem simfonic, op. 35
Bilete: online pe iabilet.ro şi la Casa de bilete a Palatului Culturii.
În 1996 s-a înfiinţat, la iniţiativa unui grup de oameni de cultură, intelectuali şi artişti, Fundaţia “Societatea de Concerte” Bistriţa, cu scopul de a suplini lipsa instituţiilor profesioniste de spectacole, precum filarmonica, teatrul, opera, în municipiul Bistriţa. Din 1996 si până astăzi fundaţia si-a dezvoltat programele culturale proprii şi parteneriate culturale solide (Stagiune muzicala permanentă, Stagiune teatrală, Festivaluri, Programe şi tabere de creaţie de arte vizuale şi performative, Cursuri de educaţie muzicala dedicate tinerilor, Studio de folclor, editare de albume şi materiale audio-video s.a.), reuşind organizarea şi producerea de evenimente culturale de nivel regional, naţional şi internaţional şi impunându-se ca o veritabilă instituţie a ”bunului gust”, în jurul Centrului Multicultural Sinagoga şi nu numai. Publicul bistriţean, aparţinând deja mai multor generaţii, a ajuns să o considere parte din identitatea oraşului din ultimele decenii.










Fondatorul Societăţii de Concerte Bistriţa este Gavril Ţărmure actualul manager al Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc” Bistriţa.
(Vezi: https://timponline.ro/fundatia-societatea-de-concerte-povestea-a-doua-minti-dibace/)
Gavril Ţărmure a condus activitatea complexă a fundaţiei Societatea de Concerte timp de 17 ani ,
până în anul 2013, când a devenit manager al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.
El a luat decizia de a se de retrage din funcţia de preşedinte al Fundaţiei „Societatea de Concerte Bistriţa”, pentru a nu exista suspiciuni, conflicte de interese sau situaţii de incompatibilitate.
(Vezi: https://rasunetul.ro/gavril-tarmure-s-retras-de-la-conducerea-societatii-de-concerte-bistrita)
Chiar şi după retragere, Gavril Ţărmure a rămas până în prezent sufletul fundaţiei Societatea de Concerte Bistriţa, care împlineşte 30 de ani de rodnică activitate culturală.