Potrivit presei centrale, Tudor Chirilă trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţă. Peste două luni, artistul va deveni pentru prima dată tată.
„Iubita lui, cu care are o relaţie din 2012, este însărcinată în şapte luni şi urmează să aducă pe lume primul lor copil. Cântăreţul a evitat însă să-şi expună relaţia cu Iulia, dar, cel mai probabil, lucrurile se vor schimba radical în momentul în care va deveni tată, fiind foarte posibil ca acesta să se căsătorească. Reuşitele din plan personal vin la pachet cu cele profesionale. Chirilă este noul jurat al show-ului Vocea României, ceea ce înseamnă că şi-a îmbunătăţit situaţia financiară, dar nici de concerte nu se poate plânge”, scrie Click.
În timp ce multă lume se întreabă cine este Iulia, la Bistriţa se ştie deja. Este Iulia Mizgan, absolventă, în 2007, a Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa şi a apoi a Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA).
Potrivit unor surse Timp Online, tânăra de 27 de ani lucrează în marketing şi relaţii publice. Ea a fost surprinsă încă din 2013 de paparazzi în timp ce era sărutată de Tudor Chirilă (40 de ani) într-un restaurant din capitală.
Trupa Vama a concertat în 24 august, de Zilele Bistriţei, pe pietonalul Liviu Rebreanu.
Sursa foto: Facebook
Iulia are 25 de ani,
in 2007 si-a dat bac-ul si in 2011 licenta