Toamna s-a instalat în Munții Bârgăului, iar la poalele vârfului Heniu Mare e un adevărat spectacol de culori. Le-a suprins în fotografii expresive Albert Gavrilă care a ajuns până la 1611 metri altitudine prin Valea Strâmba spre Ilva Mică. Veți vedea ultimele roade ale pământului care nu au apucat să fie culese, flori și ciuperci, dar și frunze ruginii.
Zona va fi și mai accesibilă după ce vor fi gata lucrările la drumul ”Poarta Transilvaniei” care face legătura între Ilva Mică și DN 17 prin satul Strâmba. Acesta este deja asfaltat, dar mai sunt lucrări de executat la consolidarea versanților, nefiind turnat încă nici stratul de uzură. Chiar și așa, merită parcurs mai ales toamna când spectacolul de culori e unul total.
La fel de frumos e și în Pasul Tihuța.
Superbă toamnă, peisaje de vis! Ieșiți din zona de confort și bucurați-vă de minunatele culori ce ni le oferă, gratis, natura ! Neobosiți și împătimiți sunt cei ce nu păstrează doar pentru ei aceste superbe imagini…. Mulțumiri ,TimpOnline! Cu respect, Adrian
Am fost azi cu masina. Superb drumul. Superba zona.