Actualitate

Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, la standarde NATO. Radu Moldovan: E un OZN! (FOTO)

După investiţiile de 6,5 milioane de euro în noul bloc operator, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa este atât de modern încât le-a furat ochii inclusiv americanilor. O delegaţie NATO care a vizitat mai multe spitale din România a decis să-l aleagă pe cel din Bistriţa pentru eventualitatea în care militarii ar avea nevoie de îngrijiri medicale, a spus directorul administrativ al unităţii, Gabriel Lazany.

Preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, i-au fost prezentate cele opt săli de operaţii din noul bloc operator în care s-au făcut investiţii în valoare de 6,5 milioane de euro. Spre exemplu, s-a cumpărat un aparat cu care se poate măsura profunzimea anesteziei cu ajutorul unor senzori, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa fiind singurul din ţară care deţine un astfel de aparat.

bloc operator 1 bloc operator 2 bloc operator 3 bloc operator 4

De asemenea, s-au făcut investiţii importante în infrastructură în aşa fel încât pacienţii să fie protejaţi de infecţiile intraspitaliceşti. Deşi există riscul ca un pacient să fie el însuşi infectat când ajunge pe masa de operaţie, în momentul în care medicii şi personalul va intra în sală, va fi asigurată protecţia în proporţie de 100%, întrucât noul bloc operator e dotat cu toate sistemele de siguranţă. În fiecare încăpere există un aparat care sterilizează suplimentar aerul, iar pardoselile au descărcare electrostatică.

„Suntem în faza avansată a lucrărilor, undeva până la finalul lunii septembrie, acest OZN – eu îl numesc OZN – va fi gata. Nu cred că mai există undeva în România aşa ceva. E extrem de important ca ceea ce s-a Radu Moldovan spitalgreşit în trecut sau ceea ce vedem că se întâmplă în prezent cu infecţiile intraspitaliceşti să nu ne creeze şi nouă probleme. Prin această investiţie modernă am încercat să eliminăm aceste lucruri prin aer steril, echipamente de ultimă generaţie şi inclusiv mai multe filtre. Fiecare sală de operaţie va avea instrumentar personal care nu va fi folosit nicăieri în altă parte. Sunt mai multe tipuri de sterilizare, de la cea chimică, la cea cu aburi care se face printr-o staţie specială. Podeaua cu răşini are mai multe straturi, echipamentele sunt de ultimă generaţie şi de la companii foarte bune, ceea ce mă face foarte bucuros, deşi investiţia nu a fost deloc ieftină. Sunt investiţi în acest bloc operator 6,5 milioane de euro în opt săli de operaţii: trei de chirurgie, două de ortopedie-trauamatologie, una de urologie, una ORL şi alta pentru oftalmologie în care medicii vor avea condiţii de utimă generaţie să poată oferi servicii de calitate pentru cetăţenii din judeţ şi nu numai. E un vis devenit realitate care se împlineşte mult mai repede decât am sperat”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean.

Radu Moldovan a adăugat că, urmare a dotărilor de ultimă generaţie, încep să îţi dorească să vină spre spitalul bistriţean medici specialişti, inclusiv un neurochirurg şi un chirurg pediatru.

În ce priveşte posibilitatea ca la Bistriţa să vină să se trateze militari NATO, şeful CJ a spus: „Ţinând cont de instabilitatea din regiune, reprezentanţii NATO se pregătesc de anumite evenimente. Am primit vizita unor oficiali NATO şi am înţeles că îndeplinim condiţiile pentru a fi spital care poate fi folosit în caz de situaţii neplăcute”.

Directorul administrativ al spitalului, Gabriel Lazany, a explicat că o delegaţie NATO a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa în primăvara acestui an:  „În mare parte, erau oficiali americani. Au venit într-o vizită de lucru pentru identificarea unui eventual spital care să le asigure condiţii speciale pentru militarii lor. Au vizitat spitale din Iaşi, Piatra Neamţ, Suceava şi Bacău, respectiv pe cel din Bistriţa. După ce au văzut spitalul şi blocul operator – care şi atunci era într-o fază avansată şi au putut vedea ce se construieşte aici – au spus că ne aleg pe noi. Îi interesa deoarece au foarte multe zboruri deasupra zonei noastre şi a zonei montane şi au spus că, în eventualitatea unei catastrofe, să aibă unde apela”.

Lucrările la noul bloc operator vor fi gata la sfârşitul lunii, după care acestea vor putea fi folosite.

bloc operator 5 bloc operator 6 bloc operator 7 bloc operator 8

Blocul operator centralizat în suprafață de 1.471 mp, va avea 8 săli de operații, fiecare sală având în componență: sală pentru pregătirea preoperatorie a pacientului; sală pentru efectuarea intervenției chirurgicale; sală pentru trezirea postoperatorie a pacientului; filtru de acces în sala de operații a personalului medical; sală pentru curățarea postoperatorie și pregătirea în vederea sterilizării a instrumentarului medical.

Pe lângă cele 8 săli de operații, blocul operator centralizat mai are: filtre de acces în blocul operator a personalului medical (femei, bărbați); sterilizare proprie; mic laborator pentru determinări rapide; sală pentru aplicarea protezelor gipsate (lângă sala de operații ortopedie-traumatologie); camere de lucru pentru personalul medical; oficiu pentru servire cafea, ceai; camere tehnice.

La începutul lunii august 2015, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița au început lucrările de construcție a unui Bloc operator centralizat, parte a obiectivului de investiții “Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi spaţii medicale – Faza 2” (2014-2016), în valoare totală de 24.102.923 lei, bani de la Guvernul României prin Ministerul Sănătății și de la Consiliul Județean. Contractul de execuţie a fost semnat în noiembrie 2014 şi tot atunci au început şi lucrările, mai întâi cele de supraetajare și realizare a unor spații medicale la etajul 4. Constructor: asocierea SC GB Indco SRL Bucureşti – SC Depisto Star SRL Gheorgheni.

Ce se va realiza la etajul 3 al SJU: Bloc operator centralizat cu 8 săli de operaţii şi sterilizare proprie – 3 săli de operaţii Chirurgie generală, 2 săli de operaţii Ortopedie-traumatologie, 1 sală de operaţii Urologie, 1 sală de operaţii Oftalmologie, 1 sală de operaţii ORL, 1 staţie de sterilizare proprie a Blocului operator. Fiecare sală de operaţii este o structură complexă care cuprinde şi spaţiile anexe aferente şi este compusă din: filtru sanitar pentru pregătire medici, sală de pregătire preoperatorie a bolnavului, sală de operaţii, sală de trezire postoperatorie, spălător pentru instrumentar.

30 comentarii

  • un ozn este toata bistrita. un adevarat SF. cred a vom ramine la stadiul de SF. feresca Dumnezeu……de mai rau. da se poate mai rau ? am mers laa policlinica ptr un RMN si m-au programat peste 9 luni. poate au crezut ca trebuie sa nasc…….fereasca Dumnezeu dl.Radu.mai umblati prin orasul asta pe jos nu numai cu OZN-urile..! haaaa..hahhaahaa….haaaaaaaa……

  • Nu este un OZN d-le presedinte CJ! Vizitati Spitalul Judetean ,in saloane!!! nu la TAIAT DE PANBLICI!!!,si o sa vedeti ca ar trebui sa-i ia ” ZBORUL”, adata cu voi cu toti ,CLASA POLITICA ! Nu stiu daca copiii,copiilor nostri var scapa de aceasta „plaga ” numita CLASA POLITICA !!

  • profunzimea anesteziei se monitorizeaza si in alte spitale…
    minciuna gogonata ” s-a cumpărat un aparat cu care se poate măsura profunzimea anesteziei cu ajutorul unor senzori, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa fiind singurul din ţară care deţine un astfel de aparat”

  • Doamne ferestene , propaganda PSD , dar intrebarea este de ce toata lumea bolnava pleaca la Cluj ? raspunsul ie simplu , la Bistrita in spital se moare inainte de vreme , dl. Raducu si dl. Buta dv. credeti ca oamenii bolnavi sant si prosti.? Nu !!! Ei au nevoie de tratamente medicale de care voi santeti depasiti si ramasi in urma datorita cercurilor de influenta si al lobiistilor comunisti .

    • Da .Ai dreptate.De exemplu:daca unu face un infarct,voi sunteti pregatiti cu un „ozn”de sala
      de emodinamica sa-i face-ti angioplastica primara,care se face in acest caz?il lasati sa moare,daca nu are influenta si bani sau il trimite-ti la cluj sau mures?sau un pacient cu emorragie cerebrala?va raspund eu:il lasati sa moara!pe tatal meu l-ati lasat.In aceste cazuri se intervine chirurgical urgent.Pupici!Din „Ozn”

  • Radu a vrut sa zica Science Fiction ( stiintifico fantastic ) si a scapat pasarica cu OZN-ul . Banuiesc ca nu zboara sectia aia Radule si ca sunt obiecte identificate acolo . OZN-urile sunt neidentificate si chiar zboara , pe bune .

  • La bistrita cu toata aparatura nici cearșaful nu ti.l schimba daca nu dai cel Putin 50 de lei cat despre îngrijire se uita la tine ca la un rahat te lasa sa chinui cum i.un câine nici nu te baga in seama daca nu bagi ceva la halatel spun asta din experienta proprie

  • Ozeneu??? Bineînțeles, sigur că da! În capul vostru de politruci pesediști cu IQ subunitar o fi avut loc niscai schimbări : nu mai ciripesc păsările , mai nou ” circulă” ozeneuri!
    Altfel, lumea tot la Cluj, Mureș ori Viena se va duce să-și vadă de sănătate , și de-acu’ 100 de ani înainte. De ce oare? Frica de ozeneuri care cer șpagă, nimic altceva!

    • Da măi gogule, postac pnl-ist ce esti voi din cauza IQ-ului ridicat pe care-l aveti stati asa bine in sondaje. Sunteti la canal si-n Decembrie o sa ajungeti si mai jos. Abia astept. Crapati de intelepciune.

  • OZN-ul o sa aiba punctul de aterizare ori la aerodrom ori pe partia de schi!
    Dar totusi, nu putem fii atat de inapoiati sa negam si ce se face bine. E o treaba buna asta cu spitalul. Daca mai fac si locuinte, vin si medici mai buni. Tot noi beneficiem, chiar daca nu-ti doresti sa beneficiezi de o spitalizare.
    Sa fim seriosi… Daca ajungi la Cluj sau Mures nu trebuie platit!?, asa…la buzunarul halatului!
    Daca face primaru partie, nu e bine. Cui ii trebuie?
    Pai, daca e spital , iarasi nu e bine?
    Ce-ar trebui atunci facut? OZN-uri?!
    A scapat si el porumbelul ( OZN-ul) din gura…

    • Trebuie platit si la Cluj,dar sunt muuuult mai avansati si sunt mai multe posibilitati de supravietuire.Ca doar sunt spitale universitare,militare,etc. si cine a-si permite,e de inteles ca nu merge la Bistrita.Si lasa-ma cu Buta.Cu ani in urma mi-a facut un mare bine.Am terminat si eu o scoala cu note f. bune.Am mers cu tata sa-l intrebe daca nu sunt posturi libere,daca se fac angajari.A zis din start ca nu.Ok.M-am intors l-a Cluj unde am ajuns sa lucrez in spital universitar cu profesori universitari dupa care am plecat in strainatate si sunt ok.Acum daca ma angajam la Bistrita ajungeam ca un ozn din respectivul spital,cu buzunarul larg deschis si cu f. multa vointa de munca.

  • Ca bistritean autentic si care a cunoscut bine felul in care se facea medicina acum 60 de ani in oraselul nostru de pensionari, asa era socotit atunci BISTRITA, pot sa afirm cu tarie ca s-au facut pasi uluitori de mari in domeniul sanatatii urbane si jud. Felicitari managerului MIRCEA GELU BUTA bistritean autentic si mare iubitor a meleagurilor natale, precum si intregii administratii jud, care s-a implicat pt. binele sanatatii noastre. Habarnistii care nu vreau sa stie si nu stiu cum am trait noi cei nascuti aici acum mai bine de o jumatate de secol, sa se abtina.

    • Dincolo de ironii si adversitati politice, aceasta investitie, precum si cea de la Liviu, trebuie apreciate ca atare. Am intrat si noi in rand cu lumea civilizata. Putem discuta despre transparenta cheltuirii banului public, despre greseli, despre bani UE pierduti, dar esenta este ca Bistrita devine incet-incet un oras european. Mai este inca de lucru la oameni si spagute!

  • mai porci politicieni,daca ma duc la policlinica la analize,eu platitor de taxe si muncitor,trebuie sa stau la coada dupa rromi votanti psd plini de puradei,puradei viitorul romaniei pesediste!!!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Florean Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS