Social

Statul român, primul care trebuie întrebat dacă nu vrea să cumpere conacele boierești scoase la vânzare

Trei conace boierești din județul Bistrița-Năsăud sunt scoase la vânzare pe internet, însă proprietarii lor nu le vor putea vinde efectiv până când nu vor întreba statul român dacă nu cumva vrea să le cumpere el, atrage atenția Camelia Târnovan, director al Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

”La noi nu s-a făcut înștiințarea de vânzare, dar în situația în care se vând este obligatorie exercitarea dreptului de preemțiune al statului român. Probabil au fost puse spre vânzare ca să testeze piața, însă înștiințarea oficială de vânzare la noi nu s-a făcut. Va trebui să se exercite dreptul de preemțiune al statului român, asta însemnând pentru monumentele de grupă valorică B vom spune noi dacă dorim sau nu, dar nu sunt fonduri pentru exercitarea dreptului de preemțiune în buget, nu au fost niciodată, iar pentru monumentele de grupă valorică A, exercitarea dreptului de preemțiune se face prin Ministerul Culturii. S-au întâmplat două minuni de genul acesta, însă nu la nivel local, ci la nivel național”, a spus Camelia Târnovan, director al Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Ea a atras atenția că potrivit legii, proprietarii acestor monumente istorice au obligația să întrețină și să restaureze în baza unei documentații avizată de Direcția pentru Cultură.

”Noi spunem dacă este corectă sau nu intervenția pe care arhitectul o propune prin documentația respectivă. Și dacă vor fi cumpărate aceste conace, viitorii proprietari trebuie să știe că nu vor putea face nimic fără avizul instituției noastre pentru că nu poți interveni oricum pe o clădire istorică. Dacă intervii cu materiale moderne, asta va însemna, în timp, degradarea monumentului istoric. Este moda polistirenului. Este foarte dăunător nu numai pentru că îi schimbi aspectul fațadei, ci pentru că blindezi peretele, ceea ce înseamnă că oprești vaporii de apă din aceste ziduri pline de umiditate și atunci ei se tot duc până se ajunge la igrasie până în tavan. În timp, asta va însemna măcinarea cărămizii, iar zidul se duce jos și clădirea e terminată. Sunt chestiuni simple și nu prea înțeleg de ce oamenii nu vor să le priceapă”, a adăugat Camelia Târnovan.

Dintre conacele existente în județ – unele supranumite castele – au fost salvate până acum doar două, cel de la Arcalia, aflat în administrarea UBB Cluj, și cel de la Posmuș, reabilitat cu bani europeni de Consiliul Județean. La acesta din urmă, lucrările sunt în curs de finalizare.

”Tot în administrarea CJ este și cel de la Comlod, anul trecut au fost făcute intervențiile de punere în siguranță cu eșafodaj din lemn și învelitoare exterioară și urmează partea de proiectare a intervenției propriu-zise de conservare-restaurare, deci CJ se va ocupa și de acest lucru”, a spus Camelia Târnovan.

În ce privește castelul de la Posmuș, ea spune că acolo se face conservare, restaurare dar și reabilitare ceea ce presupune modificarea și modernizarea structurii interioare a imobilului.

”Restaurare înseamnă readucerea imobilului la starea inițială. Aici au fost permise și lucrări de reabilitare pentru că nu poți ignora funcțiunea. Este obligatoriu ca acel imobil, pentru a exista în continuare, să aibă o funcțiune, iar atunci sunt obligatorii lucrări care presupun organizarea spațiului într-un anumit fel: spații de cazare, băi, bucătării pentru a aduce imobilul la standardele secolului XXI, dar faci toate acestea fără să dăunezi monumentului istoric, cu respect pentru materialul original și folosind tehnici și materiale compatibile cu cele originale. Per ansamblu e în regulă ce s-a făcut la Posmuș, dar cu această precizare: nu este în totalitate restaurare”, a spus Camelia Târnovan.

8 comentarii

  • La Posmuș și-a făcut baronul reședință după pofta inimii. Cum era să organizeze petreceri acolo pentru alți grofșori de partid fără să aibă spații de cazare, băi, bucătării la standardele secolului XXI? Urmează terenul de golf. Știți bancul cu golful?

  • Vedeți ce înseamnă un stat abuziv? Este un stat care nu respectă proprietatea. O consecință directă e sărăcia. Doamnă, dacă cumpăr acel castel, trebuie să am dreptul să fac cu el ce vreau. Să-l renovez cum vreau, nu să-mi spui tu mie cum să-l renovez. Dacă vreau sa-l demolez, să pot să o fac fără probleme. Auzi statule imbecil? Eu nu mă bag peste proprietatea ta, să-ți spun cum să faci și ce să faci! Tu de ce nu-ți vezi de treburile tale? Dragi cititori, dacă gândiți la fel ca statul, înseamnă că sunteți la fel de imbecili. S-a dovedit în istorie că prostie=sărăcie, iar respectul proprietății=prosperitate.

  • La nivel local in Bistrita nu se intampla o minune din asta pt. ca cine nu-i bistritean de bastina din CL si administratie nu poate sa puna la inima decat doar interesele imobiliare si ciubucul.
    Este cazul fostei Biblioteci Jud. de pe Garii care desi a fost discutata de proprietari si oferita spre vanzare Primariei, aceasta a declinat un astfel de contract de cumparare.
    Si cladirile de pe Independentei ale fostului Spital Jud. au fost scapate printre degete de domn Primar si tot aparatul.
    Nu este insa tarziu si cu dibacie si curaj ele pot fi aduse inapoi pentru comunitate.
    Putin talent si vointa domnule primar IOAN TURC !

  • Oameni buni!!!
    Sunt cladiri de patrimoniu, cum sa fie lasate de izbeliste? Statul roman in neputinta lui le-a lasat asa in paragina. Ele trebuiau sa intre intr-un plan de reabilitare inca de acum 30 de ani, de cand au intrat din nou in proprietatea privata a cuiva. Inca nu e tarziu. Statul, prin primarii sau chiar Ministerul Culturii (sau cum s-o numi el acum) ar trebui sa le cumpere si sa inceapa reabilitarea. Doar atat ne-a mai ramas. Istoria si cultura (oare??!!) Ne batem joc si de ea pana la final? Jalnici suntem!

  • Știe statul (degeaba) ce e mai bine pentru cetățean. Tipic comunist. Dacă am bani să-l cumpăr (castelul-conacul), înseamnă că am eu de gând să fac ceva cu el, mai bine și folositor decât mi-ar spune comișâia fără sfârșit enunțată mai sus .
    Apropo, toți ăia mănâncă o pâine din banul public ?
    Și ce produc?
    La ce se pricep ?
    Și ne mirăm că se scumpesc toate cele.
    La câți flămânzi de partid sunt, încă nu s-au scumpit destul.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS