Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că majorările cerute de sindicatele din Educație vor trebui făcute doar prin viitoarea Lege a...
Tag - greva
Greva din învățământ beneficiază de susținerea elevilor, din partea cărora vine ”cea mai mare alinare”, potrivit profesorului Florin Bojor căruia i se alătură...
Profesorul de religie Florin Bojor, cunoscut pentru implicarea sa civică, a transmis un mesaj spărgătorilor de grevă: ”La toți ne este greu, de asta facem...
În Bistrița-Năsăud, circa 56% dintre angajații din sistemul de educație sunt în grevă generală luni 22 mai. Profesorii care nu participă la grevă, de regulă...
56,31% din personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din județul Bistrița-Năsăud va participa începând de luni 22 mai la greva generală din...
Federaţiile sindicale din Educaţie au declanșat, miercuri 17 mai, între orele 11.00 şi 13.00, grevă de avertisment, în acest interval neavând loc activităţi cu...
Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează în data de 26...
Funcționari publici și personal contractual din prefecturile din întreaga țară, inclusiv Bistrița-Năsăud, vor intra luni în grevă generală. La acțiune vor...
La greva de avertisment organizată miercuri între 11.00 și 13.00 de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație...
Profesorii care fac parte din Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația ”Spiru Haret” vor intra în grevă de avertisment cu încetarea lucrului...







