„Cred că avem nevoie de schimbare, de o mare transformare a PNL în ce priveşte strategia şi comunicarea cu cetăţenii şi, în primul rând, recâştigarea...
Tag - strategie
Strategia locale cu privire la dezvoltarea şi funcţionarea pe termen mediu şi lung a serviciului de salubrizare în municipiul Bistriţa va fi supusă analizei şi...
Un număr de 1.200 de bistriţeni vor fi întrebaţi, anul acesta, dacă oraşul în care a locuiesc a evoluat, care sunt problemele comunităţii şi cum văd viitorul...
CJ va implementa, până în 2020, o strategie judeţeană antidrog pe direcţii de acţiune asumate de toate instituţiile implicate în reducerea...
Drumul lânii. E traseul pe care autorităţile din Bistriţa-Năsăud vor să vadă cât mai mulţi turişti. Ideea este foarte frumoasă şi ar merita să se transforme...
La nivel naţional se joacă un circ greţos, tragi-comic. Ei cu ale lor şi noi cu nevoile noastre. După circ nu poţi bea apă. Strategia de dezvoltare a...
Preşedintele CJ a declarat că ”unii nu înţeleg nici în ceasul al 14-lea că strategia nu e a lui Radu Moldovan”, iar alţii sunt ”caraghioşi”...
”O inflaţie lingvistică pe tema strategiei ne-a înceţoşat minţile. Ne-am scufundat în mlaştina complicaţiilor verbale, nu mai avem proprietatea termenilor şi...
Masivul de sare de la Sărăţel să fie rezervaţie peisagistică, la Dealul Negru să se instaureze "prohibiţie" pentru lemn pentru următorii 10-15 ani, judeţul să...
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a prezentat proiectul integrat de dezvoltare a turismului pe Văile Bârgăului, Someşului...