Actualitate

Tată şi fiu, căzuţi într-o fântână, scoşi de pompieri în şoc hipotermic

Un bărbat de peste 70 de ani şi fiul acestuia de 40 de ani, care au căzut joi noaptea într-o fântână din satul Salva, au fost scoşi de pompieri în şoc hipotermic şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Marius Rus, aproape de miezul nopţii, bătrânul a vrut să scoată apă din fântână şi a căzut în ea. Fiul său a încercat să îl scoată şi a căzut la rândul lui în puţul adânc de peste zece metri.

Garda de intervenţie din cadrul Secţiei de Pompieri Năsăud s-a deplasat urgent la locul evenimentului cu o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor şi echipajul de terapie intensivă mobilă.

Pompierii militari au iluminat zona, au asigurat accesul la cele două victime şi au făcut manevre de scoatere a lor din fântână.

„Victimele erau semiconştiente, în şoc hipotermic şi prezentau excoriaţii şi contuzii. Acestora li s-a acordat prim ajutor la locul intervenţiei şi ulterior au fost predate la echipajul de terapie intensivă mobilă, respectiv unui echipaj medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa – Năsăud pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a informat Rus.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.