Actualitate

Toți liderii PNL, izolați la domiciliu și testați. Ludovic Orban, desemnat a treia oară premier

ACTUALIZARE Senatorul PNL Vergil Chițac, asistentul său personal, soția și fiul său au fost diagnosticați, vineri, cu coronavirus. Liderul PNL, premierul în exercițiu Ludovic Orban, a declarat că, având în vedere că senatorul Vergil Chiţac a participat la reuniunea Biroului Politic Național, toţi membrii conducerii liberale se vor izola la domiciliu, iar toţi senatorii din grupul senatorial au obligaţia să se izoleze.

Toţi miniştrii şi membri de partid prezenţi vineri la şedinţa conducerii liberale vor fi testaţi. Luni, la ședința BPN, a fost prezent și liderul PNL Bistrița-Năsăud Ioan Turc, validat candidat la Primăria Bistrița.

”Vom fi la dispoziţia medicilor, pentru a se face ancheta cu toate persoanele cu care am intrat în contact. Eu, ca premier interimar, mă voi izola la Vila Lac, de unde voi lua toate deciziile. Miniştrii vom vedea unde se vor izola, până la sosirea rezultatelor. Le-am recomandat să nu aibă niciun contact cu niciun angajat. E posibil ca orice senator sau chiar deputat să fie expus riscului de a fi contaminat. Pentru toţi parlamentarii – mai ales senatori – pentru care există acest risc, să se izoleze şi să nu intre în contact cu niciun cetăţean”, a spus Ludovic Orban.

Cinci echipe de la DSP Bucureşti s-au deplasat la Palatul Parlamentului, după ce senatorul liberal Vergil Chiţac a fost confirmat cu coronavirus. Diagnosticul a fost primit în timpul şedinţei de vineri a conducerii PNL, la care au participat parlamentari, dar şi miniştri, toţi aceştia urmând a fi testaţi. De asemenea, vor fi testaţi jurnaliştii care au participat la conferinţa de presă a premierului Ludovic Orban de după şedinţa Biroului Executiv al PNL. Aproximativ 150 de teste vor fi efectuate, fiind vizaţi toţi cei care ar fi putut intra în contact cu liberalul confirmat cu coronavirus.

https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/199935894611039

Ieri la Parlament s-au adunat deputații și senatorii pentru a participa la votul de învestitură a Guvernului Florin Cîțu, care nu a mai avut loc după ce acesta și-a depus mandatul.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în România a ajuns la 89, vineri 13 martie fiind confirmate 30.

Ludovic Orban, desemnat pentru a treia oară prim-ministru

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, după consultările cu partidele parlamentare făcute în sistem de teleconferinţă, că singura propunere pe care a primit-o în discuţiile cu partidele este Ludovic Orban şi că îl propune pe acesta prim-ministru.

El a precizat că toate discuţiile cu partidele parlamentare au fost foarte bune, foarte constructive. ”Am promisiuni de la toate partidele politice că se vor implica pentru a trece cu celeritate prin toate procedurile, posibil mâine să avem votul de învestire a Guvernului Orban, vot care se va da în condiţii speciale”.

”Toată lumea a înțeles ca suntem într-o situație foarte specială, de criză, în care nu e loc de răfuieli politice, ci de soluții urgente. Avem în momentul de față un guvern în funcțiune, Guvernul Orban, care a lucrat serios și foarte bine de la învestire până azi, indiferent că a lucrat cu puteri depline sau interimar. Am luat împreună măsurile cele mai potrivite în cazul coronavirus. Este imposibil de imaginat ca în timpul acestei lupte să schimbăm totul peste noapte pentru că nimic nu ar mai funcționa”, a mai spus președintele.

Ludovic Orban a fost desemnat pentru prima oară premier în 15 octombrie 2019, guvernul condus de acesta fiind învestit de Parlament. În 5 februarie a.c., Guvernul Orban a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură. A doua zi, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat din nou pe Ludovic Orban pentru funcția de prim-ministru. În 24 februarie, înainte de votul de învestitură, CCR a anunțat că această nominalizare este neconstituțională, iar Guvernul Orban II, care avea aceeași componență ca primul, nu a mai putut fi învestit, nefiind nici cvorum de ședință. În 26 februarie, președintele l-a desemnat premier pe Florin Cîțu, care a alcătuit același cabinet, cu o singură modificare, la Finanțe. În 12 martie, înainte de votul Parlamentului, Florin Cîțu și-a depus mandatul, astfel că ședința camerelor reunite nu a mai avut loc.

Premierul Ludovic Orban a fost testat în cursul zilei pentru noul coronavirus, iar rezultatul este negativ.

De asemenea, miniștrii care au fost testați la Parlament au rezultate negative, anunţă Grupul de Comunicare Strategică. Miniştrii testaţi sunt Victor Costache, Raluca Turcan, Nicolae Ciucă, Florin Cîțu, Virgil Popescu, Adrian Oros, Marcel Boloș, Marcel Vela, Ionuț Stroe, Costel Alexe, Bogdan Gheorghiu, Ion Ștefan.

9 comentarii

  • El e academician =))
    Asa ziceau pensatii din PNL ca s-a dus Costache in Franta sa il faca academician.

    . Orban dupa ce a aflat ca s-ar putea sa aiba COVIDPNL-19 tot ce a putut sa il duca pe el mintea a fost sa organizeze o conferinta de presa. Bine ca nu a organizat o baie de multime.

    • Ar fi de rasul lumi daca Turc sa intalnit si cu prefectu ( ca doar sunt din acelasi partid ) si atunci si prefectul trebuie sa fie izolat.
      Cine ne mai comunica noua statisticile?

    • Ar fi de râsul lumii dacă s-a întâlnit și cu prefectul. Învățați românește, analfabeților!

  • Cel mai incompetent partid din toate timpurile PNL ul actual.
    Emanația lor, guvernul meu, este vârful a ceea ce au putut arăta țării.
    Veorica a fost lux pe lângă acești iresponsabili care continuă sa răspândească coronavirus si prostie in jurul lor!
    Mergeti toți in carantină incompetenților locali si naționali

    • Nelule ai creierul netezit de unitățile militare U.M.Digi24 și U.M.realitateaTV și vezi lumea prin ochelari de cal! În capul tău gol și dacă pică un meteorit, tot PSD e vinovat.

  • @Bistriteanul

    Lasa ca le ia Orban 50 de mii de euro, cum i-a cerut lui Urdareanu, cu inregistrari si tot ce trebuie El daca a sarit nu a luat condamnare, nici macar arest la domiciliu si a devenit si un exponent al cinstei si corectitudinii, alaturi de 6 case, de 16 case si multe alte case. =))

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.