Actualitate

Tragedie la Năsăud: Mama a şapte copii a murit sub ochii a doi dintre ei

O femeie în vârstă de 25 de ani din satul Coşbuc, mamă a şapte copii, a fost accidentată mortal, luni după-amiaza, la Năsăud, în timp de traversa strada prin loc nemarcat şi fără să se asigure cu o fetiţă de două luni în braţe şi cu o alta de şapte ani de mână, ambele scăpând cu viaţă.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud Antonela Gorgan a declarat că femeia a traversat strada la intersecţia străzilor Vasile Naşcu şi Grănicerilor din oraşul Năsăud prin loc nemarcat şi fără să se asigure având în braţe un bebeleş de două luni şi o fetiţă de şapte ani de mână, ea fiind lovită de o autobasculantă.

“Femeia a fost lovită de o autobasculantă care ieşea de pe strada Vasile Naşcu şi intra pe strada Grănicerilor. Maşina a acroşat-o pe femeie, trăgând-o sub roţi. A murit pe loc. Fetiţa pe care o avea în braţe a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă, iar cealaltă a scăpat nevătămată”, a declarat Antonela Gorgan.

Contactat telephonic, viceprimarul comunei Coşbuc, Leon Pavelea, a declarat că, din informaţiile sale, femeia venise cu cei doi copii la doctor.

“A adus-o soţul ei cu maşina. A oprit în zonă pentru că acolo este o farmacie. Ea s-a dat jos din maşină şi s-a dus, probabil, grăbită să scoată medicamentele”, a declarat viceprimarul.

Dumnezeu să o ierte pe femeia care a decedat şi să le dea putere celor din familia ei!

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.