Actualitate

TrashOut, o provocare lansată de echipa ”Let’s Do It, Bistriţa-Năsăud!”. Bannere în mai multe zone

Voluntarii Asociaţiei GAL Ruralis au montat în staţia de autobuz de pe strada General Grigore Bălan primul banner informal conceput în cadrul proiectului de mediu ”Forum Energie +20 pentru o lume în schimbare”. Cetăţenii sunt provocaţi să folosească, prin intermediul smartphone-ului, aplicaţia gratuită TrashOut pentru identificarea mormanelor de gunoi depozitate ilegal în natură.

Încă nouă bannere vor fi amplasate în alte locaţii din oraş: ”Sperăm ca mesajele, imaginile şi forma grafică să îşi atingă scopul: un demers stimulativ pentru producerea şi utilizarea energiilor regenerabile „green energy”, o atitudine protectivă şi generoasă faţă de mediul natural din care suntem parte integrantă, o pată de culoare şi informare în peisajul cotidian al urbei”.

2014 este anul în care echipa de coordonare a ”Let’s Do It, Bistriţa-Năsăud!” îşi desfăşoară activităţile de identificare a mormanelor/depozitelor ilegale de gunoi din arealele naturale alături de colegii de la Forum Energie +20 şi Kilometrul Albastru.

”Te invităm să fi şi tu alături de noi folosind aplicaţia gratuită TrashOut care poate fi descărcată de aici: http://www.trashout.me/mobile-app. Ai nevoie de un smartphone cu facilităţi GPS. Dacă ai net pe el este perfect, dacă nu poţi folosi net-ul de acasă sau din punctele de conexiune liberă prin Wi-Fi din oraş. Dacă ai descărcat aplicaţia, fă o plimbare în natură, fotografiază un morman/groapă ilegală (tot ce identifici în areale naturale; ape curgătoare şi stătătoare, câmpuri, păduri, parcuri, păşuni, etc) şi smartphone-ul tău face restul. Ceea ce ai văzut tu vedem şi noi pe harta virtuală TrashOut şi Let’s Do It. Da, din acest moment acţiunile tale de protejare a mediului vor fi văzute la nivel global. Aşa vom reuşi să adoptăm o atitudine pozitivă faţă de mediu prin protecţie şi implicare. Gândim global şi acţionăm local!”, este ideea de bază a proiectului.

8 comentarii

  • Felicitari Cristi Tetcu.Se pare ca in ultima perioada gunoaiele au invadat orasul.Alo ??? „VITALIA?….Cine esti tu si cine te-a adus aici pe plaiuri mioritice?

  • O ideie minunata, sper sa fie luata in considerare de cat mai multa lume !!
    Este lumea in care traim, si vrem sa-o avem curata in jurul nostru !!
    Gunoaiele, nu prezinta doar o problema istetica, ci si de sanatate, siguranta,
    si multe altele.

    Felicitari celor care au luat initiativa !!Sa fie incoronata de succes !

  • Judeţul Bistriţa Năsăud se află printre primele locuri în România în ceea ce priveşte identificarea şi marcarea mormanelor/gropilor de gunoi ilegale aflate în areale naturale, pe harta virtuală TrashOut şi Let’s Do It România!. Avem acum posibilitatea reală de a înţelege cât de gravă este situaţia poluării pe aceste locuri naturale minunate şi cât de mult suntem expuşi noi şi copii noştri. Vă propunem, dacă a-ţi încărcat aplicaţia Trashout pe smartphone, o campanie agresivă în urma căreia nu doar să tragem un semnal de alarmă pentru ultimul ceas, ci să începem să gândim soluţii şi să le aplicăm. Ecologizarea este o soluţie până la un punct!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.