Reabilitarea a trei blocuri din Bistrița, care se face cu bani de la Ministerul Dezvoltării, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este în plină desfășurare, lucrările urmând să se încheie până la finalul anului.
”Reabilitare prin PNRR la alte 3 blocuri!
Sunt în desfășurare lucrările pentru creșterea eficienței energetice a încă 3 blocuri de locuințe din municipiu. Este vorba de adresele: strada Pescarilor nr. 3, strada Colibiței nr. 12 și strada Tudor Vladimirescu nr. 27 cu strada Ștefan cel Mare nr. 8, cuprinse în lotul Bistrița 19.
Au fost montate schelele pentru intervențiile exterioare, iar tâmplăria a fost deja înlocuită, finalizarea lucrărilor fiind prevăzută înainte de sfârșitul anului.
Executantul este SC Avril SRL Negrești-Oaș, iar valoarea contractului este de 7.377.773,90 lei cu TVA, finanțarea fiind asigurată de Ministerul Dezvoltării, prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a menționat primarul Ioan Turc.
Bravo primarului, mișcă lucrurile!
Daaaa…l-am văzut si eu pe schelă cum schimba un termopan. Bravo primarului, mișcă lucrurile ..
Bună ziua! De ce blocul14 SC A de pe strada Colibiței nu se reabilitează, din câte îmi amintesc a-ți spus în februarie anul acesta ca în trei patru luni blocul intră în reabilitate!
Bună dimineața. Da, se mișcă, fiindcă este an/perioada electoral (a). De ce blocul de pe Sucevei 4, nu se reabilitează? Cine este responsabil? Marea majoritate a locatarilor din aceasta zonă sunt persoane în vârstă și este din ce in ce mai greu să suporte cheltuielile cu încălzirea pe timpul iernii. Promisiunile făcute sunt deșarte.