Actualitate Recomandări

Turc: E jenant să te duci cu roaba, cu sacul și să sari cu picioarele pe mixtura turnată într-o groapă

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a declarat în ședința Consiliului Local că municipalitatea va cumpăra un utilaj multifuncțional care îi va permite să facă lucrări de asfaltare și iarna în alte condiții decât cele de acum cu tehnologia învechită moștenită întrucât ”e jenant în secolul XXI să te duci cu roaba, cu sacul și să sari cu picioarele pe mixtura turnată într-o groapă”.

”Vedem, observăm că iarna aceasta a lăsat foarte multe urme în oraș. Era limpede că, dacă va fi frig, că dacă vom avea mai multe runde de îngheț-dezgheț, drumurile vor suferi mult. Am și aruncat o cantitate foarte mare de sare pe străzi – pentru că presiunea în perioadele în care a nins a fost una uriașă – fapt care a amplificat degradarea drumurilor. Noi folosim și clorură de calciu, și sare, în circumstanțele care presupun aceste intervenții. Este și motivul pentru care am cumpărat o stație de asfalt și vom veni cu un program de reparare a tuturor străzilor din municipiu.

Dincolo de străzile care urmează să fie modernizate, pe axa Gării – Decebal – Andrei Mureșanu – Năsăudului, pe Linia Verde. Fac o mențiune că doar o mică parte din carosabil urmează să fie modernizat, dar tot traseul Liniei Verzi va fi reabilitat cu finanțare de la bugetul local fiindcă nu pot fi de acord ca la intrarea în circuitul public al unei investiții noi drumurile să arate cum arată acum, să avem porțiuni reabilitate și porțiuni rămase cum sunt. E un exercițiu costisitor pentru autoritatea locală, dar obligatoriu.

În ce privește reparațiile imediate, am solicitat DSP să-mi vină cu o lotizare, lucru care s-a și făcut. Nu vreau să văd muncitori în oraș care să peticească drumuri în luna mai sau luna iunie. Acesta este motivul pentru care lotizăm, facem proceduri și într-un termen scurt orașul va fi practicabil din punctul de vedere al drumurilor. Nu pot să citesc în bobi cum va fi timpul, suntem totușui în luna februarie, dar imediat ce vremea va permite, sigur că nu mai târziu de data de 15 martie, poate chiar mai devreme, în 5 martie, vom da drumul la lucrările ample de reparații, pentru că cele care presupun intervenție punctuală imediată și de scurtă durată s-au făcut în mare parte”.

Pe lista de investiții pe 2022 intenționăm să achiziționăm și un utilaj care ne va permite să turnăm asfalt iarna, dar e o mașină multifuncțională. Nu să mergem cu sacul pentru că e jenant în secolul XXI să te duci cui roaba, cu sacul și să sari cu picioarele pe mixtura turnată într-o groapă. Asta e dotarea pe care am găsit-o în Primărie, ne-am folosit cât am putut de ea, dar venim cu investiții care să acopere necesarul de tehnologie, de mașini pentru ca lucrările să se facă de calitate”, a spus Ioan Turc, răspunzând unei întrebări a consilierului Ștefania Stere (PMP), care a vrut să știe când încep lucrările pentru repararea străzilor.

Despre același subiect a vorbit și dr. Radu Elisei (PSD): ”Nu sunt gropi, ci cratere în care poți să-ți rupi mașina. Ar trebui începute lucrările fiindcă drumurile sunt jalnice în acest început de primăvară”.

5 comentarii

  • pai domn primar, scoateti angajatii din primarie sa supravegheze pe bune lucrarile, nu din birouri, ati transferat in ultimul timp o groaza de noi functionari, dati-le de lucru domnule. Nu se poate sa spuneti ca nu are cine sa supravegheze si sa verifice calitatea lucrarilor!!!!

    • Păi primarul ar trebui să meargă să verifice el însuși formula asfaltului sau guristul habarnist nu se pricepe la nimic numai la combinați cum să-i facă pe fraieri de consilieri locali. Primarul merge la lucrări numai pentru a face poze că tot nu pricepe nimic din ce se întâmplă acolo.
      Demisia este soluția CORECTĂ !
      Turcule lasă pe altu care chiar se pricepe !

  • Dacă acest primar gurist nici măcar o amărâtă de compoziție a asfaltului nu este în stare să priciapă că doar nu este nicio știință spațială nimeni nu-i pretinde inteligența lui Elon că IQ lui este la ani lumină depărtare de IQ lui Elon. Dar un minim de inteligență trebuie să aibă și un primar măcar compoziția asfaltului să o înțeleagă.

  • Apropo de cursanți fabrici de hârti fără valoare A Cuza: Pe vremea comuniștilor era un banc privind scala de măsurat prostia în 1 milițian, 2 milițieni etc….
    Acum au schimbat paradigma prostia se măsoară în 1 turc, 2 turci etc….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.