Actualitate

Primarul Ioan Turc: Sunt nemulțumit de cum arată coșurile de gunoi din zona centrală

Coșurile de gunoi din zona centrului istoric vor fi înlocuite cu altele care să corespundă profilului zonei, iar în perspectivă, printr-un proiect european, se dorește montarea de coșuri inteligente în tot orașul, a declarat primarul Bistriței, Ioan Turc, în ultima ședință a Consiliului Local de joi, 24 iunie a.c.

”Eu personal sunt nemulțumit de modul în care arată coșurile de gunoi, îndeosebi din zona centrală. Discutăm despre centrul istoric și evident că vorbim despre un anumit tip de coș de gunoi. Cele actuale vor fi ridicate, mutate în altă parte și vom avea coșuri de gunoi noi. Mai mult decât atât, identificăm soluții pentru achiziționarea unui număr de coșuri de gunoi smart, cele cu autocompactare, care rezolvă mult mai bine probleme, adică volumul de gunoi care poate fi pus în aceste coșuri este exponențial mai mare decât în coșurile clasice. Sunt scumpe. Nu vom putea cumpăra din bugetul local coșuri inteligente pentru tot orașul, dar avem în vedere ca, pe un proiect european, să prindem și această comoponentă, așa cum ne gândim și la schimbarea soluției pentru platformele de gunoi din soluția semiîngropată către soluția platformelor îngropate”, a spus primarul.


Etichete

29 comentarii

  • Ku autokompaktare? Suna foarte bine, n-am mai auzit, dar daka o sa avem si la Bistrita asa ceva inseamna ka vom lua fata multor orase ku kosuri de gunoi mereu pline, unde nu poti sa arunci un ak.

    • Băi Turcule iar o cu strada unde locuiești Liviu Rebreanu acum vrei să pui coșuri cu compactare că nu au unde să mai arunce „fetițele” prezervativele uzate și bețivii sticlele goale. Sau poate vrei să ascunzi aceste lucruri să nu se mai vadă.

    • Schimbați coșurile ruginite și vandalizate cu altele noi, asta trebuie făcut de urgență.
      Lasă-ne primare cu coșurile de gunoi inteligente si cu toaletele smart, că ni-i plin podu’.
      Pune-i pe leneși din primărie la lucru și stai de ei să facă treabă, nu te duce la 10 la muncă că așa nu-i poți controla.

    • Sunt nemultumit de cum arata orasul… sunt strazi care nici dupa 15 ani nu au iluminat public… noaptea este bezna totala. Abia se astupa santurile din asfalt… de asfaltari poate prin decembrie cand ninge.

    • Zona istorica arata excelent… doar coșurile mai trebuiesc schimbate și gata!!! Bine ca avem drumuri,parcări, clădiri renovate, afacerile din zona toate pe plus datorita turiștilor care vin la greu sa vizitează zona istorica… o sa reușiți sa schimbați și cosurile.. o nimica toată doar ați făcut și WC smart aveți experienta. Sa trăiești PRIMARULE și multe realizări ,,mărețe”?!?! Nici nu mai arunc nimic pana nu avem cos inteligent!!!

    • Eu deja mă orientez să îmi mut magazinul de pe pietonal pe fosta centură care începe să devină centru Bistriței.

  • wauuu , numai din zona centrala ? . Actualele cosuri de gunoi , din tot orasul , sunt ruginite iar unele sunt amplasate cu totul necorespunzator ( la iesirea din scarile blocului ). Apoi cosurile de gunoi arata ca dracu . Inainte de a cumpara cosuri ,,inteligente ” incercati sa schimbati cosurile de gunoi actuale . Incercati sa rezolvati problema cosurilor de gunoi de la chioscul din intersectia str. Garii cu str. Imparatul Traian . Deocamdata vad ca avem de a face doar cu intentii si se propun solutii foarte costisitoare , care daca nu se vor realiza se va gasi scuza ,, nu am avut bani …”

    • Normal că în zona centrală. Daca primarul avea casa in Slatinita erau identificate probleme in Slatinita. Dar daca primarul locuiește în centru…

    • @ Dorel După cum știu eu el este primar pentru toată Bistrița nu numai pentru zona dintre Liviu Rebreanu și Gheorge Șincai adică dintre apartamentul în care locuiește și wc-ul în care lucrează la primărie. Idem pentru parcul mare Bistrița are mult mai multe spații verzi și zone de agrement decât parcul mare care și aceastea trebuie dotate corespunzător. Printre alte parcul este într-un proces continu de distrugere prin apariția de noi blocuri etc.. așa că cei din primărie ar trebui să amenajeze noi parcuri ca Bistrițeni să aibă alternative la parcul mare pe când acesta va fi distrus complet.

    • Nicaieri modernizarea unui oras nu se incepe cu periferia. de la kilometrul 0, din centru, se fac toate. Doar nu e de vina primarul ca sta in centru sau ca lucreaza la primarie tot in centru.
      Centrul Clujului, al Bucurestiului, al Parisului… acolo e oglinda unui oras.

    • @ Paul Sever, Iară vi cu clișeie de acestea ponosite gen „oglinda orașului”. Orașul trebuie să fie amenajat în integralitatea lui pentru toți cetățeni orașului că toți plătim taxe și impozite și nu numai să faceți o spoială pe pietonal sau în parcu mare asta doar să arate bine în pozele din campania electorală că atunci nu vă mai votează nici familia. Pe oameni îi interesează ce se întâmplă pe strada lui, pe terenul de sport și parcul de pe strada lui și nu la Cuca Măcăi pe pietonal unde nu mai merge nimeni doar bețivi.

  • Când se vor instala in casele de pe pietonal ferestrele acelea smart prin care poți să vezi din afară înăuntru și nu poți să vezi dinăuntru în afară unde „fetițele” pot să danseze pentru a atrage mai mulți clienți ?! Când se va instala sistemul de lumini smart ăla cu felinare roși promis de Turc în campania electorală, sistem de lumini adecvat acelei zone ?!

    • Tu te crezi in Place Pigalle sau ce Moulin Rouge visezi pe pietonal?
      Nu cred ca ti-a promis nimeni felinare rosii prin centru, dar e de apreciat ca nu sfiesti sa iti arati in public dorintele ascunse.

    • DintreBeri , Ai greșit un pic locația Place Pigalle nu este zonă pietonală, la noi este arie pietonală și de aceea afacerea asta proliferează mai cu spor.

    • Lasă că se va instala și sistemul cu lumini roși când se va face ” linia verde pe perete ” sau poate lumini verzi sau cel mai bine lumini în culorile curcubeului să nu se supere nici USR-ul că miscarea LGBT este la modă acolo, o să mai vină și viceprimarul cu niște alifie că doar are multă în stoc…

    • @DintreBeri, Îmi place cum gândești, chiar la Moulin Rouge nu m-am gândit s-ar putea face o copie mai mică acolo unde a fost sediu PDL-ului.

    • Se vede ca numai in rosu gandesti, cu Moara Rosie te-ai simti reprezentat. N-ar fi insa si Moara cu Noroc pentru acest oras, asa ca aluziile tale la o viata sociala promiscua ar fi bine sa ti le reprimi. Hai noroc!

  • Sunt nemulțumit pentru că anul trecut au fost asfaltate străzi din bordură în bordură și acum se decoperteaza total sau parțial (Grănicerilor) pentru reasfaltare sau peticire cu toate că nu sunt așa dezastru ca altele pe care nu se intervine(ex. Năsăudului) sau chiar pe strazi de piatră.

  • Nu contest ca ar arata mai bine o reinvigorare a zonei centrale din punct de vedere mobilier stradal, dar chiar numai la nivelul asta sunt marile probleme cu care trebuie iesit in presa?

    Aveam astaptari mai mari de la liberali, ridicati un pic stacheta si discutati si probleme mai serioase.

    Va plangeti de guvernarea anterioara, de acord… cele mai mari probleme le-ai gasit la cosurile de gunoi din centru? Merita iesit in presa cu asta?

    Dezamagitor… poate ar fi benefica o reinvigorare si a capacitatii intelectuale din partid, ca ati ramas doar lipitori si lipiciosi in filiala…

    • Turc n-a iesit in presa pe tema asta, cum pretinzi. A fost o discutie in sedinta CL, preluata si de ziaristi, ceea ce e cu totul altceva.
      Nu poti discuta in Consiliul Local numai masterplan-uri, se ajunge si la subiecte mai mititele, dar toate au un impact asupra felului in care traim in Bistrita.
      Daca o sa vezi si cosuri de gunoi inteligente prin centru, nu cred ca o sa mai ai ceva de obiectat.

  • Musai trebuie instalate coșuri de gunoi smart că se vede și în poză că terasele crâșmelor de pe pietonal sunt goale , doar câțiva drojdieri mai sunt pe acolo.

    • Cosurile de gunoi din centru n-au legatura doar cu terasele si drojdierii de care spui. Mai sunt oameni care trec prin zona centrala si ar avea ceva de aruncat la cos.

  • Am înțeles de la Dl Primar ca au o abordare mai sofisticata a cositului.Sant convins ca este ”mai sofisticata” dar iarba tăiată trebuie strânsă și scoasă din zona cosită,altfel o sa fie mai sofisticat la următoare cosire.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Feri Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS