Actualitate

Uitați de amestecarea deșeurilor! Ce companie va oferi bonuri valorice pentru colectarea selectivă

Compania Supercom, cea care a câștigat contractul de colectare și transport a deșeurilor din Bistrița-Năsăud pentru o durată de cinci ani, trebuie să să nu mai permită amestecarea acestora, ci să le ridice pe fracții. ”Comportamentul normal este ca toți să colectăm selectiv”, spune directorul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, Sever Roman, care își pune speranța și în privați care vor introduce kituri de colectare selectivă.

”România, până în 2020, trebuie să atingă o țintă de 50% de reciclare a deșeurilor municipale. E foarte clar că nu vom atinge această țintă fiindcă acum reciclăm undeva la 8-9%, ceea ce e foarte, foarte puțin. Și vom plăti cu toții. De aceea, trebuie să fim conștienți cu toții că trebuie să tragem dacă nu vrem să plătim amenzi doarte mari noi, ca țară, și pe urmă ca și indivizi. Din punctul nostru de vedere, al APM, cel care face colectarea și transportul în județ va trebui să facă o colectare și un transport al deșeurilor așa cum sunt reglementate, pe fracții, și va trebui foarte mult să îmbunătățim colectarea și depozitarea. Inclusiv privații, de exemplu o multinațională va introduce kituri de colectare selectivă pentru ambele magazine pe care le are la Bistrița. Au venit să-și introducă un nou cod CAEN pentru activitatea de colectare a acestor deșeuri nepericuloase. Iată că vin și privații și pun presiune pe colectare selectivă și va trebui să înțelegem cu toții că acesta este comportamentul normal: să colectăm selectiv noi, în casă, fiindcă noi suntem sursa. Nu mai putem arunca punga pur și simplu”, a declarat Sever Roman, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud.

Multinaționala la care se referă este Kaufland România care își va dota și magazinele din Bistrița cu aparate automate de reciclare pentru trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru). Mai întâi, va fi dotat magazinul de pe Bulevardul Independenței și apoi cel de pe Calea Moldovei.

Aparatele sunt tip self-service și răsplătesc clienții care reciclează ambalajele cu o sumă de bani, oferită sub formă de cupon de reducere ce poate fi folosit în magazin. Astfel, la fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, aparatul va elibera automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens.

Proiectul este inițiat și derulat 100% de către companie și aduce tehnologia de ultimă generație în slujba mediului înconjurător.

Aparatele sunt sub formă de containere complet tehnologizate și au o capacitate mare de procesare a ambalajelor de până la 60 de recipiente pe minut. Clienții pot introduce recipientele într-o ordine aleatorie în aparat, iar acesta le identifică, le sorteză automat și le direcționează în pubela alocată fiecărui tip de material. Imediat ce clienții depun ambalajul în automat, acesta scanează materialul și eliberează cuponul. Aparatele sunt dotate cu senzori de măsurare a gradului de umplere, senzori de mișcare, camere de supraveghere și linie de sortare.

Deja sunt instalate astfel de aparate în parcările a 16 dintre magazinele Kaufland. Pentru fiecare cinci ambalaje depuse, indiferent de tipul lor, cetățenii primesc automat un cupon de discount la achiziționarea unor produse selectate în acest sens. Pentru a fi acceptate de aparat, recipientele introduse trebuie să fie goale, cât mai curate și nedeteriorate.

Cuponul valoric de discount este eliberat numai pentru recipientele depuse în multiplu de cinci (la mai puțin de cinci ambalaje, automatul eliberează un cupon fără valoare). Poate fi depusă orice combinație din cele trei tipuri de ambalaje acceptate – PET, sticlă sau aluminiu. Pot fi utilizate mai multe cupoane pe același bon fiscal de cumpărături, dar fiecare cupon poate fi folosit în combinație cu un singur produs.

12 comentarii

  • S-au trezit incapabilii sa procedeze ca in Europa. Atat administratia cat si marile magazine au poluat nepermis de mult Romania 30 de ani .Bai nenorocitilor ! asta trebuia sa se intample inaintea proiectarii si functionarii unui centru comercial. In caietul de sarcini trebuia obligatoriu sa existe aceasta precizare. Va scrie un cetatean care selecteaza demult tot ce strange in urma consumului propriu. Sa va ia naiba ca am facut curatenie din cauza voastra de mi-au sarit capacele. Pe vale, in padure pe santuri. Nu am treaba cu companiile care aduc aceste aparate ci cu onor administratia care este defazata de la toate. Sa va fie botul gros !La nimic nu sunteti buni !

  • Carcotasule gresesti; nu este vorba de nici un semi-depozit. Ar fi culmea. Iti iei niste saci pe culori si separi deseurile de fractia umeda care rezulta de la bucatarie. Cand sunt plini sacii te deplasezi cu masina la semi-ingropate si acolo le arunci dupa cum scrie pe capac. Acuma ca tovarasii de la Tarpiu le tapa pe toate in celula1 la gramada este treaba lor. Acolo este un proiect facut cu tam-tam de onorata CJ care a esuat. A esuat odata cu politica de tri bani din Romania.Doar politicile UE ne mai pot salva ca natie plina de impostori. Amenzi uriase si pierderea fondurilor ne mai trezesc putin .

  • sportivule ; daca vei cauta bine poate gasesti o semi-ingropata unde se face colectare de impostori si unde te poti arunca singur. In ce ma priveste , am dormit bine toata noaptea cu sufletul impacat . Mai bine expirat decat PENAL !Expirarea este foarte aproape si la tine. Timpul nu iarta !

  • Gunoaiele pesediste de la Supercom, ocrotite de minunata structura condusă de un popă pesedist vor continua să ne sprataxeze pentru nimic. Pe ei nu-i va obliga nimeni niciodată sa-si îndeplinească obligațiile contractuale. Cel mult să sponsorizeze niște activități profitabile electoral.

  • si din nou se gasesc pretexte : ca n-avem saci, ca n-avem loc, ca nu vine la usa reciclarea….. bla bla…cine vrea face si punct! in vest fiecare isi impacheteaza cartoanele, sticlele le compacteaza, si cele de metal la fel, astfel incat sa reduca volumul lor cat mai mult!!! La noi nu se poate domnule…. nu se poate. Ca vor exista mereu si mereu aceia care in loc sa zica bine ca se face, ma conformez, prefera sa spuna ca e treaba autoritatilor si atat!!! de aceea vom fi inca vreo 200 de ani niste necivilizati!

    • Corect Radule! Ia sa te prinda politia locala (care si asa sta si o freaca la rece) ca arunci gunoiul nereciclat si sa-ti puște o amenda de sa ti minte mai ai curajul a doua oara? Pe de alta parte nesimtitea este maximă! Am vazut o individa care a aruncat punga de gunoi pe geam! Nici macar atata bun simt nu a avut sa coboare sa-l duca la container iar cand i-am atras atentia mi-a spus sa-mi vad de treaba mea daca nu vreau sa vina fiu ei sa-mi dea o lecție!

  • Domnule director, pentru a demonstra ”competența”, care în DEX este definită astfel: 1Capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. 2 (Jur) Dreptul atribuit de lege unei autorități, unui funcționar etc. de a exercita anumite atribuții. 3 (Îe) A fi de ~ța cuiva A intra în atribuțiile cuiva.” vă dau un sfat prietenesc, nu mai folosiți termeni din limbi străine (kit-uri, l.engl.) decât dacă le cunoșteți înțelesul, deoarece altfel, cum este cazul de față, se adâncește impresia, celor care vă ascultă sau vă citesc sfaturile, incompetenței dumneavostră. Dacă doriți să vă aplecați cu responsabilitate asupra exercitării atribuțiilor și sarcinilor atribuite de lege funcției pe care ați fost pus (numit) să o îndepliniți, puneți-vă ”cu burta pe carte”, cereți și ajutorul specialiștilor din APM B-N care au ajuns sub coordonarea dumneavoastră să vă pună la curent cu cunoștințele de care aveți nevoie în domeniul pe care trebuie să-l conduceți cu eficiență și nu doar pentru a avea o funcție, drept recompensă pentru serviciile aduse unui partid politic. Acum este a doua oară când am citit îndrumările date cetățenilor din teritoriul asupra căreia aveți competență, dar mie mi-a devenit mai fermă convingerea că nu stăpâniți cunoștințele dovedirii competenței necesare domeniului pe care sunteți nevoiți să-l conduceți, adică sunteți deocamdată incompetent. Când mai doriți să interveniți în educația populației în domeniul protecției mediului în care trăim, să fiți stăpân pe termenii utilizați să nu vă faceți și mai mult de râs în fața auditoriului sau a cititorilor. Luați acest sfat ca atare, cum l-am formulat, nu ca o critică, ci ca un ajutor, ca o cârjă primită cadou, deoarece aveți nevoie de ea (cârjă) pe drumul pe care-l parcurgeți vremelnic pe aceste meleaguri, pe care nu le cunoașteți suficient de bine. Considerați-l ca un sfat prietenesc!!!

  • Frumos,
    este o stire ciclica, este cadoul fiecarei primaveri din partea acestei companii!
    Foarte mult tam-tam, fapte zero.In alte orase acest tip de magazine au de la infiintarea lor puncte de colectare chiar la intrare.Aici la noi trebuia prima data sa se asigure un contract bunisor celor de la Supercom. Interes zero din partea autoritatilor locale.
    Nici cu unii dintre concetatenii nu imi este rusine!

    https://www.timponline.ro/retea-supermarketuri-instala-automate-reciclare-deseurilor-primi-clientii/

  • ceea ce nu sesizezi tu este faptul ca multinationalele astea sunt firme private care decarteaza din profitul lor aceste containere, fara a fi obligate la o adica sa faca asta.
    smecherii pe care i-ai votat tu au decartat din bani europeni sau publici colectarea selectiva care este acum un proiect esuat.
    vezi diferenta sau trebuie sa-ti desenam?

  • Aceste aparate de reciclare functioneaza si la Cluj si parca sunt ale magazinului Carrefour. Problema este că dacă de exemplu introduci în aparat o doză lovită ,o respinge. Iar pt cele care sunt bune îți dă un cupon valoric pe care îl valorifici in magazin timp de 30 de zile. La noi problema este a noastră a cetățenilor fiindcă multi nu avem minima educație de respect față de natură si tot ce ne înconjoară. Unii dintre noi au impresia că dacă plătesc taxe își permit orice chiar și lipsa bunului simț. Apoi autoritățile care nu își fac treaba, stau si dorm in birouri si se mai trezesc înainte de alegeri.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.