Actualitate Recomandări

Ultimul meci pentru Valentina Ardean Elisei: ”Mulțumesc, Bistrița!”. Gloria 2018 și-a prezentat lotul

La Sala Polivalentă din parcul municipal a avut loc evenimentul de retragere al handbalistei Valentina Ardean Elisei, care a evoluat în ultimii patru ani pentru Gloria 2018 Bistrița-Năsăud.

Meciul de retragere a reunit la Bistrița nume importante ale handbalului, alături de care Valentina Ardean Elisei a scris istorie pe semicerc. ”Valentina Ardean Elisei Team” a întâlnit echipa Gloria 2018, al cărei lot a fost prezentat cu această ocazie. La pauză a fost 17-11 pentru Elisei Team, iar la final 28-28, ultimul gol al egalului amical fiind marcat printr-un culoar de jucătoare chiar de sărbătorita zilei, care a evoluat în ultima parte pentru Gloria 2018, din tricoul căreia s-a retras oficial la capătul unui meci presărat cu faze-spectacol. Totul, în aplauzele publicului.

La final, pe teren a fost adus un tricolor uriaș și s-a intonat Imnul Național al României.

La festivitatea care a încheiat evenimentul, președintele Consiliului Județean, Radu Moldovan, a spus: ”Este un model ca om și ca sportiv și am avut marea bucurie să o avem aici în ultimii patru ani. Suntem onorați. Te vom păstra în sufletele noastre, la Bistrița ești binevenită oricând. Oferta noastră de a rămâne aici este valabilă în continuare. Decizia îți aparține. Poarta Transilvaniei rămâne deschisă!”, i-a transmis președintele CJ.

În mod simbolic, pentru recunoașterea unei cariere de excepție, numărul 15 purtat de extrema stângă a fost retras, fiindu-i dedicat pentru totdeauna. Începând de astăzi, nicio altă handbalistă legitimată la clubul Gloria 2018 nu va mai purta pe tricou numărul 15.

Emoționată, cu ochii în lacrimi, ovaționată de tribună, Valentina Ardean Elisei a mulțumit publicului: ”Am încercat să dau totul, să lupt pentru fiecare minge. Când a fost mai greu, mi-am luat energia de la dvs., publicul. V-am simțit mereu alături de mine. Mulțumesc, Bistrița, m-am simțit ca acasă, vă mulțumesc din suflet!”. Ea le-a transmis mulțumiri tuturor celor cu care a colaborat în cei 28 de ani de carieră.

Echipa Valentinei Ardean Elisei, antrenor Costică Buceschi: Lumința Huțupan, Paula Ungureanu, Narcisa Lecușanu, Aurelia Brădeanu, Ionela Stanca, Valeria Motogna, Oana Manea, Ada Nechita, Patricia Vizitiu, Luciana Popescu, Magdalena Paraschiv.

Gloria 2018, antrenor Horațiu Pașca, va începe în 28 august noul sezon cu următorul lot: Iulia Dumanska, Renata Arruda, Alexandra Perianu – Cristina Laslo, Nicoleta Dincă, Bianca Bazaliu, Zeljka Nikolici, Nina Zulici, Paula Posavec, Laura Pristăvița, Morena de Araujo, Sonia Seraficeanu, Natalia Striukova, Melinda Geiger, Florina Chintoan, Maria Țanc, Noemi Mezei, Krisztina Munteanu Korodi, Jelena Trifunovici.

Șeful CJ le-a spus jucătoarelor că așteptările de la ele, în viitorul sezon, sunt foarte mari.

Cu ocazia acestui eveniment, care a fost transmis în direct pe TVR 2, și-a făcut apariția în premieră mascota clubului Gloria 2018, Lupul.

Valentina Ardean Elisei (40 de ani), care din 2018 a jucat la Bistrița, a câștigat 7 titluri de campioană a României, 4 Cupe ale României, 4 Supercupe ale României, Cupa Cupelor, Cupa EHF, Cupa Challenge. Are în palmares toate cele trei medalii obţinute de naţionala României în competiţiile majore – argintul mondial din 2005, bronzul european din 2010, bronzul mondial din 2015. A fost declarată cea mai bună extremă stânga la Campionatul Mondial din Danemarca (2015). S-a retras în 2019 din prima reprezentativă, al cărei căpitan de echipă a fost în mai multe perioade, după 20 de ani în care a jucat sub culorile României, cu un bilanţ de 255 de apariţii şi 915 goluri (a 4-a marcatoare din toate timpurile).

2 comentarii

  • Multumim Alis pentru viata ta de sportiva exemplara . Multumim pentru tot ce-ai facut in handbalul romanesc si cel bistritean. Te iubim , te pretuim si nu te vom uita niciodata.

  • Meciul de retragere al Valentinei 𝐄𝐋𝐈𝐒𝐄𝐈 ar fi trebuit să aibă loc în noua sală polivalentă din Bistriţa, construită în localitatea componentă Unirea printr-un proiect iniţiat de Consiliul Judeţean (CJ) şi finanţat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), în valoare de aproximativ 27,5 milioane de euro. Dar, „ghinion”. Desi noua Polivalentă a fost inaugurată pe 12 august 2022, neavând terminate toate procedurile legale pentru ca transferul de la CNI să de facă la Consiliul Judeţean. De altfel, presedintele PSD – Marcel Ciolacu prezent la inaugurare, în discursul său a făcut o gafă spunând: „Astăzi am venit la inaugurarea unei case mortuare de care vom beneficia cu toții la un moment dat”. Probabil Ciolacu se gândea la cele 27 milioane de euro îngropate în hardughia de la Unirea, desi orasul Bistriţa mai are o sală polivalentă lângă parcul municipal, cea in care a avut loc meciul de retragere al Valentinei Elisei, fosta căpitan al naţionalei de handbal feminin a României.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.