Cel mai entuziasmat de dar a fost preşedintele Consiliului Judeţean Emil Radu Moldovan care s-a uitat minute în şir la căluţul primit cadou de la colegul şi prietenul lui Nicolae Moldovan.
Directorul adjunct de la Finanţe, Marius Negrea (foto 2) s-a îndrăgostit şi el, pe loc, de noua jucărie, la fel ca şi primarul din Lechinţa, Romeo Florian, şi preşedintele PC, Iulian Stroe (foto 3). Cei doi s-au luat la întrecere care reuşesc să monteze mai repede căluţul pe soclu. Nu spunem cine a câştigat ca să nu creăm probleme în USL.
Inspectorul şef al ISU Bistriţa-Năsăud, Constantin Florea (foto 4), şi Constantin Candrea de la Inspecţia în Construcţii (foto 5) au fost mai iuţi de mână şi au reuşit să arate că nu degeaba unul e şef peste situaţii de urgenţă, iar altul pentru construcţii: sunt rapizi şi eficienţi.
Căluţ a mai primit şi şeful Direcţiei Silvice Gheorghe Ivan (foto 6), nu că i-ar fi trebuit, are câteva sute la Herghelie, dar un cadou nu se refuză niciodată. Şi Dorina Cicioc, şefa Finanţelor, a plecat acasă cu un căluţ amintire după o zi atât de frumoasă în care a scăpat de mormanul de hârtii din birou şi s-a putut bucura de aer curat, pădure şi soare. Nu au fost uitaţi nici cei doi foşti colegi de birou, Grigore Timoce şi Ovidiu Freţ dintre care doar ultimul a mai revenit în funcţia de subprefect.
Mai multe fotografii – pe pagina noastră de facebook!
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu