Un fost consilier local în Consiliul Local Bistrița și totodată director al unei grădinițe din municipiu s-a stins din viață, pierzând lupta cu o boală necruțătoare. Este vorba de directorul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 2 Bistrița, Corina Țifrea, fostă Someșan.
”Ne este greu să găsim cuvintele potrivite acum când o ființă atât de dragă nouă a plecat pentru totdeauna. Gândurile noastre sunt alături de familia doamnei director. Sincere condoleanțe! Colectivul Grădiniței nr. 2”, a scris pe Facebook unitatea școlară.
Corina Țifrea (ex- Someșan) a fost consilier local între 2004 și 2008, inițial de la PRM și ulterior de la PNL, fiind membru în organizația municipală.
Corina Țifrea era și fondator voluntar al Asociației Amazoanelor Bistrițene – femei care au învins cancerul – condusă de farmacist Livia Moldovan.
Dumnezeu să o odihnească în pace! Condoleanțe familiei!
Sincere condoleanțe familiei! Era un om minunat și o profesionistă desăvârșită de la care am avut ce învăța de fiecare dată. Dumnezeu să o odihnească în pace!