Între doi frați gemeni de 32 de ani, din Cormaia, a izbucnit un scandal. Pe fondul consumului de alcool, cei doi s-au agresat reciproc, duminică, în curtea locuinței lor, iar în urma loviturilor unul dintre ei a intrat în stare de inconștiență, fiind transportat la spital unde, din nefericire, a decedat.
În cadrul cercetărilor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la infracțiunea de vătămare corporală. Ulterior, a fost dispusă schimbarea încadrării juridice la infracțiunea de omor.
Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Astăzi, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Bistrița-Năsăud, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie raportat la infracțiunea de omor, informează IPJ BN.
Alcoolul si urmarile lui, oameni fara frica de DUMNEZEU, crima extrem de grava la un frate geaman.
Din păcate poliția te amendează pe tine ca victimă nu pe agresor și nu se poate obține un ordin de producție, mă opresc aici nu mai zic nimic.