Actualitate Recomandări

Unde ajung banii pe care îi dați cerșetorilor

”Fiecare ban dat unui cerșetor, în majoritatea cazurilor ajunge în mâna traficantului”, a spus, la Bistrița, Alexandrina Augusta Bora, coordonator al Centrului Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca.

Într-o ședință cu șefii de instituții publice, ea a spus că în prezent se derulează Campania naţională de prevenire a traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă ”Cunoaște-ți drepturile! Respectă-ți obligațiile!”, campanie care va dura până în mai 2020.

Publicul ţintă e format din minori cu vârste cuprinse între 8 şi 18 ani, aflaţi în situaţie de risc, persoane dispuse să ofere bani cerşetorilor, reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor implicate în prevenirea şi combaterea traficului de persoane, multiplicatori de opinie și publicul larg.

”Traficul de persoane are ca scop exploatarea fie în scop sexual, fie prin muncă, prin cerșetorie, trafic de organe sau obligarea la comiterea unei infracțiuni. ”Există o strategie națională împotriva traficului de persoane și un plan național de acțiune. (…) Avem în derulare o campanie națională de prevenirea traficului de persoane care se referă la exploatarea prin cerșetorie. De cele mai multe ori, cerșetorii apelează la mila publicului. Oamenii se îndură și dau un bănuț sau doi celor care le solicită acest lucru. Fiecare ban dat unui cerșetor în majoritatea cazurilor ajunge în mâna traficantului. Acum câteva zile am avut un astfel de caz în aria noastră de competență. Victima a fost salvată în timpul unui control medical. A anunțat medicul între două radiografii că nu vrea să se întoarcă la concubinul ei fiindcă o obligă la cerșit, i-a luat actele și o constrânge să rămână cu el. În acest context, victima a fost salvată și dusă într-un adăpost protejat și s-a început urmărirea penală a infractorului. Cu o contribuție mică, fiecare dintre noi putem salva o persoană dintr-o astfel de situație. Nu mai spun de contribuția pe care o poate aduce o instituția”, a spus ea.

Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Cluj-Napoca se află pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 58, Cluj–Napoca și poate fi contactat la tel/fax: 0264.503372, email: anitp.clujnapoca@mai.gov.ro, help line: 0 800 800 678

De la începutul anului, Poliția Locală Bistrița a amendat 63 de persoane majore care cerșeau, în total fiind aplicate 131 de sancțiuni din care 9 cu avertisment scris şi 122 cu amendă în valoare totală de 19.250 lei. De asemenea, au fost sancţionați contravenţional pentru fapte de cerşetorie de la începutul anului 2019 şi până în prezent 6 minori dintre care unul cu avertisment scris şi cu 5 amendă în valoare totală de 315 lei.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS