Actualitate

Pe unele străzi din Bistriţa, mai rău ca pe arătură. Reparaţiile de mântuială nu au ţinut (FOTO)

Pe anumite străzi din Bistriţa e mai rău ca pe arătură, din păcate pe unele dintre cele mai circulate. Una dintre acestea este Calea Moldovei, la intersecţia cu Lucian Blaga. În zonă, maşinile care vin dinspre Unirea nu mai pot lua curba decât dacă evită mult marginea străzii, unde asfaltul s-a distrus complet şi au apărut nişte gropi imense, iar cele care fac sensul trebuie la rândul lor să evite un crater imens pe care angajaţii Direcţiei de Servicii Publice l-au tot astupat fără succes.

În data de 7 februarie a.c., am surprins la lucru o echipă de la Direcţia de Servicii Publice a  Primăriei Bistriţa care astupa de zor craterul din sensul giratoriu. Aşa cum puteţi vedea din fotografii, lucrările nu au ţinut decât o lună. Craterul e la loc şi mai mare decât înainte.

Tot atunci s-a lucrat şi la partea ornamentală a sensului giratoriu, dar nici aceasta nu a ţinut.

De altfel, întreaga zonă, una de intrare în  Bistriţa dinspre Moldova şi Maramureş e dezolantă şi arată proasta administrare de care are parte acest oraş. Explicaţiile de genul a fost o iarnă cu probleme, cu îngheţ-dezgheţ, nu ţin câtă vreme în alte oraşe s-au găsit soluţii şi a fost modernizată infrastructura.

10 comentarii

  • Tot orașul este o mare gropa .Nici o strada asfaltata nou, sensurile giratorii nu au indicatoare nus semnalizate .Totul pentru cine tranzitează Bistrița tine de modul în care percepe cea ce întâlnește în trafic,și aici vorbim de arterele mari , despre strazile lăturalnice îș una cu pamantu!

  • Vine imediat Niculae cu fotograful sa faca poze pentru campania de promovare pe Facebook , cu doi saci de pamant , si rezolva problema .
    🙂

  • Ati gresit titlul articolului: in loc de „Pe unele strazi din Bistrita” trebuia scris „Pe majoritatea strazilor din Bistrita” !
    Salutari de pe partie !

  • No solcane da acum like si distribuie incompetenta primarilor orasului pe facebook… un oras sub secera si ciocanul psdist… un oras mediocru… sunt caracalul din ardeal…. dati-va demisia incompetentilor

  • Cred că iarna încă nu a trecut. Tot înnebuniti administrația cu comentarii aiurea și forțați lumea sa meargă să asfalteze in condiții nefavorabile și uite rezultatul. Mai tăceți naibi că vine căldura și le-or face calumea. Sunteți penibili. Jur.

  • O groapa monstruoasa este si la iesirea de pe langa pasarela noua,in apropiere de firma Toyota.Cand e plina cu apa nu poti vedea adancimea,nici n-ai cum s-o ocolesti.Efectiv risti sa rupi masina acolo.Aloooo Cretu!!!

  • Bistrițenii Is niste fraieri! Le place orice circ, oua, struti, pârtie… orice face primarul si compania lui privată adică primăria pe persoana fizica care e a lui. Niste hoți ordinari… păcat de el oraș. De era in afara tării era alungat cu pietre si bătut Mar, iar pentru pârtie era pe deal frumos, privea orașul de sus fain de dupa gratii.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui yo Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS