Social

Unul dintre cele 62 de trenuri electrice noi va circula pe ruta Huedin – Cluj – Bistrița

Ministerul Transporturilor va achiziţiona 62 de trenuri electrice, în cadrul unui proiect de 470 milioane de euro din Fondul de Modernizare, iar unul dintre acestea va circula pe ruta Huedin – Cluj – Bistriţa.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a primit din partea BEI confirmarea finanţării proiectului “Sprijinirea reducerii consumului de energie prin intermediul eficienţei energetice în sectorul transporturilor – material rulant sustenabil”, proiect finanţat prin Fondul pentru Modernizare, cu o valoare de peste 470 milioane euro, conducând la atingerea obiectivelor prioritare ale ministerului de resort în ceea ce priveşte îmbunătăţirea infrastructurii feroviare, prin achiziţia de material rulant eficient. 

Noua investiţie propusă se va materializa în achiziţia a 62 de trenuri electrice şi va duce la creşterea frecvenţei de călătorie utilizând transportul feroviar şi la o reducere semnificativa de emisii de CO2 (12.014,7t CO2/an, ceea ce reprezintă 29,2% raportat la situaţia actuală).

Ramele electrice achiziţionate vor fi operaţionale pe 11 rute, respectiv: R1: Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov; R2: Braşov – Gheorghieni; R3: Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Adjud; R4: Bucureşti Nord – Roşiori Nord; R5: Bucureşti Nord – Bucureşti Obor; R6: Bucureşti Nord – Fundulea; R7: Arad – Timişoara – Caransebeş; R8: Huedin – Cluj – Bistriţa; R9: Iaşi – Paşcani – Suceava; R10: Bacău – Paşcani; R11: Feteşti – Constanţa.

Potrivit MTI, proiectul se va finaliza în 2027 şi contribuie la sprijinirea utilizării tehnologiilor cu emisii reduse de carbon în transportul feroviar, prin îmbunătăţirea transferului modal care va asigura reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, în conformitate cu obiectivele Comisiei de reducere a impactului asupra mediului şi de îmbunătăţire a eficienţei energetice.

Etichete

1 comentariu

  • Mai asteptați vreo 2 ani până să puteți circula cu trenuri electrice de la Cluj la Huedin,de abia începe electrificarea pe secția aia!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.