În județul Bistrița-Năsăud au fost vândute în luna august a.c. un număr de 649 de imobile – terenuri în intravilan și extravilan, dar și locuințe – cu 221 mai multe față de luna similară a anului trecut, arată datele de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
S-au cumpărat de două ori mai multe locuințe față de anul trecut în aceeași perioadă. În august 2020 s-au tranzacționat 67, acum 138.
Dacă anul trecut s-au vândut 79 de terenuri în extravilan, acum s-au tranzacționat 73, iar în intravilan s-au vândut 282 în august anul trecut, iar acum 438 (cu sau fără construcții).
La nivelul întregii țări, s-au tranzacționat 62.137 de imobile, cu 2.811 mai multe față de luna iulie. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare în luna august este cu 18.375 mai mare față de perioada similară a anului 2020.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în august 2021, în București – 10.412, Brașov – 3.772 și Timiș – 3.500. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Călărași – 164, Covasna – 212 și Caraș-Severin – 246.
Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a opta lună a anului 2021 sunt Vrancea – 528, Buzău – 500 și Galați – 392.
Adaugă comentariu