Actualitate Politică

Vasile Borş a demisionat din funcţia de preşedinte al PMP Bistriţa-Năsăud. „Nu mă întorc în PDL!”

Fostul viceprimar al comunei Maieru, Vasile Borş, a demisionat din funcţia de preşedinte interimar al Partidului Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud. El spune că "a ajutat" PMP până la europarlamentare şi că nu pleacă din funcţia de lider din cauza rezultatelor, ci pentru că nu vrea să mai fie preşedinte. În următoarele luni, el spune că va studia scena politică de care este, oricum, dezamăgit.

Vasile Borş a declarat pentru Timp Online că şi-a depus demisia „de vreo câteva zile”.

„Mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte. În partid mai sunt. Nu este vorba de rezultatul pe care l-am obţinut la europarlamentare fiindcă acesta a fost unul de mijloc. Eu atât le-am promis că stau, până la europarlamentare. Nu ştiu dacă au numit pe cineva preşedinte interimar. Eu nu doresc să mai continui la nivelul acesta, în funcţia de preşedinte. Urmează să mă hotărăsc ce voi face în continuare. Eu mi-am respectat promisiunea şi i-am ajutat pe cei de la PMP cât am putut la europarlamentare şi atât”, a spus Vasile Borş.

Întrebat dacă e dezamăgit de PMP, el a răspuns: „Nu, în general sunt dezamăgit de politică. Eu cred că PMP va avea un viitor, dar nu m-a interesat să ajung într-o funcţie, să fiu liderul unei formaţiuni. Nu am interese în sensul acesta. Nu am ambiţii mari. Nu pot să spun care e proiectul meu politic. Va fi o perioadă în care mă voi gândi şi după aceea vă voi spune. Nu ştiu dacă voi avea discuţii cu alte formaţiuni. Nu mi-am propus în mod special. Fac o pauză. Mă uit ce se întâmplă pe scena politică. ÎN PDL nu mă mai întorc”, a spus Vasile Borş.

Întrebat dacă ar putea să se alăture PNL, el nu a confirmat, dar nici nu a infirmat ipoteza. „Nu ştiu, voi lua o decizie peste câteva luni”, a spus Vasile Borş.

Reamintim că Vasile Borş a devenit lider al PMP Bistriţa-Năsăud în data de 23 martie, zi în care fostul preşedinte interimar, Cristian Ţuţuruga, a primit un email prin care era anunţat că este revocat din funcţie.

Vasile Borş, fost candidat al PDL la şefia Consiliului Judeţean, şi-a anunţat oficial trecerea la PMP în 3 martie. El spune la vremea aceea: ”Am decis să vin la PMP pentru că de zece ani am fost alături de preşedintele Traian Băsescu, de proiectele lui. Voi putea să fac parte din această echipă care formează PMP. După zece ani de PDL, nu am nimic de reproşat niciunui fost coleg din PDL. Atât a fost perioada în care am stat împreună, nu s-a mai putut. M-am simţit într-un fel sau altul, după alegerile locale din 2012, marginalizat. Am decis să-mi găsesc locul aici. Am rămas tot pe partea dreaptă a politicii, PMP e un proiect pe termen lung, vrem să fim constructivi, să venim cu idei noi. Cred că ne adresăm oamenilor care de obicei nu merg la vot. Nu pot spune că regret plecarea mea din funcţia de viceprimar al comunei Maieru. Dacă ţinem să avem doar o funcţie şi ne e frică să facem alţi paşi, nu vom realiza nimic. Nu ţin de funcţii, dacă era aşa nu candidam la şefia CJ şi rămâneam primar. Dacă voi fi preşedinte al PMP Bistriţa-Năsăud? Încă n-am negociat nimic, dar totul e posibil. Deşi mulţi credeau că îmi doresc funcţia de preşedinte al PDL Bistriţa-Năsăud, nu mi-am dorit-o. Aici, la PMP, dacă vine un om care poate face mai mult decât mine, fac pasul înapoi. Să nu credeţi că îmi doresc atât de mult funcţii”.

5 comentarii

  • Pfffff……am ajuns presedinte!!!! Sunt siderata!!! Acum sa-l vad pe nea Oltean cum imi vine sa-mi manance din manuta!!!

    • nooo Geea noooo lai pierdut di tat pe nea Oltean nooooo
      nu vezi ce bine a plasato pe Doris mai bine ca pe tine nooooo???
      si nooo la politica nu te depaseste ca habar nare numa de prostiile ei nooo
      dar la toale teo bagat in buzunar cu florile tiganesti si coroana blonda de regina nooooo

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.