Cu 27.000 de voturi, record absolut, proiectul ”Via Transilvanica” a câștigat Premiul publicului la European Heritage Awards 2023, iar președintele Asociației Tășuleasa Spocial, Alin Ușeriu, a intrat în posesia lui la ceremonia de decernare a Premiilor europene pentru patrimoniu, la Palazzo del Cinema din Veneția.
Reamintim că, în acest an, Comisia Europeană și Europa Nostra au desemnat 30 de câștigători ai Premiului European pentru Patrimoniu/Premiul Europa Nostra 2023 din 21 de țări, iar Via Transilvanica s-a numărat printre ei.
”Câteva sute de sate din România, pe unde trece Via Transilvanica, au primit un vot enorm de încredere că ele pot însemna mult mai mult decât și-au imaginat vreodată. Eu și echipa mea am făcut doar jumătate din treabă, jumătate o fac cei care locuiesc pe traseul Via Transilvanica”, a spus Alin Ușeriu.
”Am câștigat!”, a scris pe Facebook Tibi Ușeriu, care a postat și imagini de la ceremonie.
Asociația Tășuleasa Social a transmis:
”Cu mare bucurie vă spunem că am luat premiul cel mare, cel care este cel mai valoros, pentru că exprimă încrederea și aprecierea oamenilor de peste tot din Europa și mai ales a voastră, a comunității oamenilor drumului. Mai exact, 27.000 de cetățeni europeni și din întreaga lume, au votat Via Transilvanica ca cel mai bun proiect de patrimoniu în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2023, cea mai înaltă distincție europeană în domeniu. Am spart recordul pentru numărul de voturi, ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum, iar asta înseamnă cu adevărat ceva. Vă mulțumim pentru fiecare vot în parte, suntem atât de bucuroși și recunoscători, că prea multe cuvinte ar fi de prisos.
Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la celebrul Palazzo del Cinema din Lido, Veneția și a fost organizată de Europa Nostra în colaborare cu Comisia Europeană. Președintele Tășuleasa Social, Alin Ușeriu, și directorul executiv Tășuleasa Social, Anna Szekely, au fost prezenți pentru a prezenta proiectul Via Transilvanica și pentru a ridica premiile. Invitați au fost cei 17 laureați ai premiilor pentru patrimoniu, mezzosoprana de renume mondial, Cecilia Bartoli, președintele Europa Nostra, online Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene pentru promovarea stilului nostru de viață european și tot în legătură online, Roberta Metsola președintele Parlamentului European, care ne-a felicitat pentru această realizare.
Vă mulțumim! Acesta este premiul cu cel mai important pentru noi, pentru că reflectă ce are cel mai mult sens pentru oameni. Via Transilvanica își va continua misiunea de a proteja și promova patrimoniul, mai ales cel natural și rural, al României. Felicitări tuturor celorlalți laureați, a fost o mare onoare să ne aflăm printre voi!”.
Via Transilvanica, proiectul Asociației Tășuleasa Social inițiat în anul 2018, reprezintă un traseu turistic și de pelerinaj de 1.400 km care pornește din Bucovina, de la Putna, străbate Transilvania și se încheie la Drobeta Turnu Severin. În Bistrița-Năsăud, traseul trece pe aproape 200 km prin comunele Lunca Ilvei, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistrița Bârgăului, Livezile, Budacu de Jos, Cetate, Dumitrița, Mărișelu, Șieu, Șieuț, Monor, dar și prin municipiul Bistrița. Scopul proiectului este să pună în valoare bogățiile cultural-istorice și naturale ale României, cu reflectare atât în comunitățile locale cât și cu ecou internațional. Fiind un traseu public, este destinat tuturor iubitorilor de drumeție, natură și sport, care îl pot străbate la pas, cu bicicleta ori călare. Via Transilvanica trece prin zece județe, zone de mare importanță culturală, istorică și naturală, fiind în același timp un adevărat catalizator pentru culturile care coexistă de secole în țara noastră.
Bravo copii 👏🏻
Așa se fac lucrurile!
Fie ca acest premiu sa nu fie ultimul.Aveti respectul nostru.
Un link catre speechul complet a lui Alin?
https://vimeo.com/863568341?fbclid=IwAR39Hpov7L1j57Oc38fzG2qiQz2Szre9CuvTWbeaGZGvhN5CyW7J2Rfmn48
2:03:00
Well done, Tasuleasa Social! Treaba romaneasca facuta ca la carte! Ne dorim sa fiti inspiratie pentru cat mai multi!
„bucuroși și recunoscători, că prea multe cuvinte ar fi de prisos.”…
Bravo 👏👏👏🇷🇴🇷🇴🇷🇴 💜💜💜
Frumos discurs, câteva cuvinte , dar încărcate de multă multă. Emoție!
Mi-a plăcut cum ați menționat la început, că ați locuit în Germania zece ani, timp in care nu ați auzit nicio vorbă bună/nimic bun despre România,și că asta v-a motivat mult sa dovediti străinilor contrariul!!k meleagurile și –țară este frumoasă și minunată!
(Din păcate, ….că un exercițiu, ar trebui toți românii să stea fiecare, vreo cinci ani prin tari străine, la muncă grea, apoi sa se întoarcă și să-și aprecieze cu adevărat țară și pământul ăsta și neamul și gustul de acasă))
@Felicitări 🌻
În acest mod încetul cu încetul va începe să dispară ancorarea gândirii anilor 90′ așa cum marea majoritate o au încă….cu asta vreau să spun că ideea de a ieși și palpa și altceva e medicament în adevăratul sens al cuvântului!
🇪🇺
ȚARĂ noastra este „frumoasă și minunată!” Dar este foarte prost administrată și mereu furată de ș. ..Se știu ei ..Cine!
Doar că, în treacăt fie spus, după Felicitări, vă informez că drumul a fost cedat politrucilor…Da, să fie bine să nu fie rău!